Duminică, 19 Noiembrie 2017

Președintele CJ Argeș Dan Manu a afirmat că îi va determina pe parlamentarii de Argeș, cel puțin ai PSD, ca la începutul fiecărei luni să aibă o întâlnire cu aceștia pentru a le transmite probleme punctuale pe care aceștia să le rezolve. "Eu vă promit că atâta timp cât voi fi eu președinte de CJ, parlamentarii vor discuta la început de săptămână sa rezolve probleme punctuale pe care noi le colectăm din județ", a spus Manu.
O astfel de colaborare nu este deloc rea, însă Dan Manu ar putea să își vadă promisiunea transformându-se doar într-una electorală. Este greu de crezut că parlamentarii se vor prezenta în fața președintelui CJ ca să li se traseze directive. Pe de o parte pentru că, după ce se vor vedea aleși, parlamentarii își vor vedea de ale lor ca și până acum. Iar cine răspunde pozitiv la asemenea chemări, a făcut-o și până acum. Au mai existat astfel de încercări, inclusiv în Colegiile Prefecturale, însă după ce s-au trezit cu critici și cu milogeli din partea unor primari, mereu cam aceeași, parlamentarii au preferat să găsească motive ca să ocolească aceste ședințe unde după ce erau înjurați, li se cerea să intervină pentru probleme care de multe ori țineau de investiții guvernamentale și nu de îmbunătățirea cadrului legislativ.

 


Published in POLITIC

Biroul Electroral Central a anunțat că a admis cererea de constituire a Alianței Alternativa Națională 2016.Partidul Forța Pensionarilor, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor, Partidul Comunitar din România și Partidul Comuniștilor. Dacă ar fi să ne luăm după numărul mare al celor care își exprimă în public regretul pentru dispariția, cel puțin oficială, comunismului (pentru că altfel mulți dintre făuritorii democrației originale din țara noastră sunt foști comuniști), dar și după numele partidelor, noua Alianță ar trebui să câștige detașat alegerile parlamentare din decembrie. Și totuși...
 


Published in NewsFlash

Guvernul a stabilit data alegerilor. Data propusă de premierul Dacian Cioloș coincide cu data propusă de liberali Guvernului, 11 decembrie. PSD ar fi vrut ca data alegerilor să fie cu 3 săptămâni mai devreme, adică în 27 noiembrie.

Liviu Dragnea a declarat că 11 decembrie ar fi mult prea târziu, pentru că ar putea să ningă și românii nu ar mai ieși la vot, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a insistat că viitorul cabinet va fi format târziu, abia la începutul anului 2017.

“Nu e nicio surpriză, practic. Îmi spusese domnul prim-ministru că aceasta a fost alegerea sa. Ne-am fi dorit ca aceste alegeri să aibă loc ceva mai devreme, pentru că anumite elemente vor fi întârziate. (...) Cu riscul de avea zăpezi mari, dar probabil că cineva așa își dorește, o participare mai mică la vot. Nu este vorba despre avantaje și dezavantaje, este vorba despre oameni.”, a fost prima reacție a lui Liviu Dragnea, după stabilirea alegerilor parlamentare, într-o intervenție telefonică, la Antena3.

În schimb, liberalii au militat pentru 11 decembrie. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a spus că înainte de 4 decembrie sunt mai multe zile libere și ar fi o prezență mică la vot, iar 27 noiembrie nu respectă prevederile constituționale.

Published in POLITIC

O dată cu apropierea de rezultatul final, numărul de portofolii pentru Consiliul Local este în continuă schimbare.
Clasament provizoriu la CL Piteşti se poate modifica în funcție de redistribuiri.

Varianta 1:
PSD - 11 (47,87%)
PNL - 5 (21,74%)
ALDE - 4 (17,39%)
PMP - 2 (8,7%)
Dănuţ Dinu - 1 (4,35)

Varianta 2:
PSD - 11+1 (la redistribuire)
PNL - 3+1 (la redistribuire)
ALDE - 3+1 (la redistribuire)
PMP- 1+1 (la redistribuire)
Dănuț Dinu independent

Published in POLITIC

Joi, de la ora 17.00, în sala mare a Consiliului Local Mioveni a avut loc ultima şedinţă ordinară din mandatul 2012-2016, în care aleşii locali au lucrat din plin.

Astfel, pe ordinea de zi au fost 12 proiecte de hotărîre, printre care: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Amenajare Cămin C – Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni”; aprobarea aderării oraşului Mioveni la Asociaţia Europeană pentru Democraţie Locală (ALDA)”; aprobarea acceptării donaţiei de materiale medicale făcută de Asociaţia de Prietenie Landerneau – Mioveni, aprobarea cofinanţării de către Consiliul Local Mioveni a lucrărilor de extindere a conductei de gaze naturale pe străzile Dealul Viilor şi Aleea Poienii etc.

Published in Mioveni

Duminică, 10 aprilie, candidatul ALDE Nicolae Pană și-a lansat candidatura la Primăria comunei Coșești. La eveniment au participat și vicepereședintele ALDE, deputatul Andrei Gerea, copreședinții ALDE Argeș Simona Brătulescu și Aurel Iacșa, copreședintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, precum și Cristian Toma, candidatul la Primăria Mioveni, și Laurențiu Dumitra, candidatul la Primăria Stâlpeni.
Delegația de la nivel județean a apreciat faptul că alături de Nicolae Pană au fost peste 200 de persoane, în ciuda ploii care s-a abătut asupra localității.
Candidatul ALDE și-a prezentat, cu această ocazie, principalele linii ce țin de programul său de guvernare, acestea incluzând transparența, atragerea de fonduri europene, crearea unui centru cultural multifuncțional unde să existe și o grădiniță și un after-school, promovarea la nivel local și național a meșteșugarilor din comună, precum și dezvoltarea unui parteneriat real cu reprezentanții cultelor.
“Am toată încrederea că eu și echipa pe care am construit-o reprezentăm singura alternativă adevărată pentru oamenii comunei noastre.
Noi aducem soluții pentru problemele întregii comune și, în primul rând, vrem să aducem bani europeni la Coșești. Am fost mereu un om de echipă. Sunt mândru de echipa pe care am format-o, cu oameni tineri dar și cu oameni cu multă experiență care știu foarte bine care sunt problemele dumneavoastră și ale comunei noastre”, a precizat Nicolae Pană.
La rândul său, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea s-a arătat extrem de încrezător în șansele lui Nicolae Pană la Primăria Coșești, spunând că această comună recunoscută în toată țara merită să cunoască o dezvoltare reală care să aducă bunăstare locuitorilor.

Published in POLITIC

Primarul Ion Georgescu a declarat că nu poate să renunțe la o nouă candidatură pentru Primăria Mioveni pentru a merge la șefia CJ Argeș. Nu pentru că nu ar câștiga, în condițiile în care, în prezent, Georgescu are cea mai mare notorietate în județ. Ci pentru că are o serie de proiecte de suflet pe care le vrea finalizate. Și are și dreptate. Pe lângă muzeul Dacia, dacă va reuși să finalizeze construcția noului Spital din oraș, va intra cu adevărat în istoria Mioveniului.

Un metru cub și jumătate de documente pentru noul Spital din Mioveni
Sigur, sunt mulți care spun că Primăria Mioveni are bani. Și primăria Pitești are bani, dar contează ce faci cu ei. Georgescu a luat în adminsitrare spitalul Racovița, a ținut în viață Spitalul de la Călinești adoptându-l, iar acum construiește un altul de la zero, care va fi gata la cheie. Mai trebuie doar să îl populeze cu medici de calitate, pentru că argeșenii se vor îngrămădi în noua facilitate.
Iar investiția va începe cât de curând. Ce înseamnă, tehnic vorbind, noul spital? Un metru cub și jumătate de documentație, după cum ne-a explicat primarul Georgescu.
"Daca as pleca, mi-aș bate joc de cei care m-au votat din 2006 până acum și de acest proiect. Aș aduce un mai mare plus dacă aș termina acest spital pentru Mioveni decât daca as fi președinte de CJ. Spitalul costă 68 de milioane de euro plus TVA, din bugetul local. Avem însă discuții și semnale pozitive că vom fi susținuți astfel încât să mai avem și alte investiții importante pentru dezvoltarea orașului. Am avut discuții și cu primul-ministru Dacian Cioloș și cu ministrul dezvoltării, Vasile Dâncu.  Toată lumea este alături de noi. Dl ministru Dâncu va veni să viziteze investiția de aici"

 


Published in POLITIC
Miercuri, 20 Ianuarie 2016 19:52

AEP: Alegerile locale, pe 5 iunie

Alegerile locale ar urma să aibă loc în data de 5 iunie 2016, urmând ca startul campaniei electorale să fie dat pe 6 mai 2016, potrivit unor proiecte de hotărâri ale Guvernului privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, puse în dezbatere de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
 Potrivit calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016, pus în dezbatere de AEP, startul campaniei electorale ar urma să fie dat în data de 6 mai 2016, iar o zi mai târziu, pe 7 mai, ar urma să se stabilească prin tragere la sorţi numărul de ordine de pe buletinele de vot.

Potrivit sursei citate, comunicarea listei cuprinzând denumirile şi semnele electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, către toate birourile electorale de circumscripţie trebuie să fie făcută cel târziu în data de 12 aprilie 2016.

Cu 30 de zile înaintea datei votării - cel târziu în ziua de 6 mai 2016 - vor trebui aduse la cunoştinţă publică numărul circumscripţiilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi sediile acestora.
 Cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale - adică pe 26 mai 2016 - ar urma să fie tipărite buletinele de vot. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor, pe 4 iunie 2016, la ora 7: 00, este programată închiderea campaniei electorale.

Cetăţenii vor putea merge la vot pentru a-şi desemna aleşii locali în data de 5 iunie 2016, în intervalul 7:00-21:00.

Published in POLITIC

Prezent la deschiderea oficială a Sărbătorii Recoltei de pe Valea Argeșelului, co-președintele ALDE și ministrul Agriculturii Daniel Constantin, a avut un mesaj aparte, care arată că Mioveniul nu reprezintă un câmp de bătălie politică decât pentru scaunele de consilieri locali. Pentru funcția de primar, nimeni nu are șanse în fața lui Ion Georgescu. "Vreau să îl felicit pe domnul primar Georgescu pentru acest eveniment, dar mai ales pentru ceea ce a facăut în Mioveni. Acest oraș, poate că este oarecum mic față de alte orașe din țară, dar este cel mai dinamic și mai puternic financiar. Sunt convins că, dacă mai dorește să candideze și de acum încolo, dl Georgescu își va continua proiectele și va continua să dezvolte acest oraș și pe mai departe", a precizat Daniel Contantin.

 

 

Published in Mioveni

Co-președinte al ALDE la nivel național, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a afirmat că își dorește încă un mandat de parlamentar, mandat pe care vrea să îl obțină tot în județul Argeș. Constantin a fost ales deputat pe colegiul Pitești. La anul, votul va fi pe liste, iar Daniel Constantin va fi, astfel, cel mai probabil, cap de listă la ALDE.
"Aici m-am născut, aici am crescut. Iubesc Argeșul și Piteștiul. Dacă voi mai fi în politică, vreau să continui activitatea politică tot ca parlamentar de Argeș", a spus Daniel Constantin.



Published in POLITIC
Pagina 1 din 2