Sâmbătă, 19 August 2017
PSD elimină condiționalitatea plății impozitelor de plata amenzilor

PSD elimină condiționalitatea plății impozitelor de plata amenzilor

PSD vrea să schimbe iar legile fiscale. Primarii s-au plâns că oamenii nu-și plătesc taxele pentru că așteaptă să se prescrie amenzile, aşa încât legea ar putea reveni la forma anterioară. PSD vrea să abroge alineatul 2 al art. 165 din Codul de procedura fiscală, care prevede că impozitele datorate se pot achita doar după plata amenzilor neachitate.
Inițiatorii proiectului de lege susțin că primăriile au sesizat în repetate rânduri imposibilitatea colectării impozitelor.

Social-democrații care au depus proiectul de lege argumentează că articolul 9 alin (8) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prevede că amenzile de circulație se fac venit integral la bugetele locale, iar art. 165 alin. (2) din Codul de procedura fiscală introduce o prioritate în ordinea stingerii obligațiilor fiscale la bugetul local în sensul că impozitele datorate se pot achita doar după plată amenzilor neachitate, trimise spre valorificare către autoritatea publică locală, potrivit Realitatea.net.

Aceasta prioritizare diminueaza sumele incasate la bugetele locale.

Read 439 times