Duminică, 18 Februarie 2018
Joi, 08 Februarie 2018 10:04

Isărescu nu crede în Bitcoin

BNR și Isărescu nu cred în Bitcoin. Moneda virtuală care te poate îmbogăți sau te poate lăsa lefter datorită fluctuațiilor uriașe nu este pe placul lui Mugur Isărescu. BNR a catalogat monedele virtuale drept speculative și le cere românilor să nu se avânte să facă tranzacții cu aceste monede.
'Constatăm, să nu spun o prăbuşire, dar o revenire pe pământ a valorii Bitcoin şi am considerat că este bine să mai atenţionăm o dată publicul. Vedeţi că în comunicat este o frază, nu ştiu dacă aţi sesizat-o. Că la noi încă apetitul faţă de aceste criptomonede este încă mic', a spus Mugur Isărescu.

Acesta a menţionat că nu este primul comunicat al Băncii Naţionale a României pe tema criptomonedelor.

'Acum nici să repetăm în fiecare lună nu cumpăraţi Bitcoin. Suntem într-o ţară liberă. Fiecare om are libertatea deciziei. Dar când vedem că lucrurile se accentuează, când vedem că s-ar putea întâmpla ceva considerăm că e bine să dăm un comunicat', a afirmat Isărescu.

Comunicatul BNR

Banca Naţională a României, a precizat marţi, într-un comunicat, că instituţia clasifică monedele virtuale, precum Bitcoin, drept active speculative, extrem de volatile şi riscante, menţionând că descurajează orice fel de implicare în legătură cu acestea, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede.

 'În scopul evitării manifestării riscului reputaţional la nivelul instituţiilor de credit, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere a acestora, descurajează orice fel de implicare în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede.', se spune în comunicat. 

Published in ECONOMIC