Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017

Groupe Renault România reacționează după ce premierul Mihai Tudose a vorbit în ședința de Guvern despre „un protest al unor români susţinuţi de conducerea” unei companii care externalizează profiturile. Nu a pronunțat niciun nume, dar făcea referire la protestul de marți de la Mioveni, la care au participat mii de angajați ai Uzinelor Dacia.
„Nu comentăm deciziile politice ale autorităţilor. Acţiunea din 7 noiembrie este o inițiativă exclusiv a SAD (Sindicatul Automobile Dacia, n.r.)., persoană juridică independentă. Compania a fost doar informată de către SAD referitor la acest demers, potrivit prevederilor CCM. Ne vom organiza activitatea astfel încât să putem produce vehiculele comandate de clienții noștri”, se arată într-o reacție a companiei pentru Digi24.
În ședința de Guvern, premierul Tudose a spus că reacția negativă față de modificările aduse Codului fiscal s-a datorat faptului că „s-au inflamat niște multinaționale”, nemulțumite de măsurile care împiedică externalizarea profiturilor.
„Am apreciat, cu ghilimelele de rigoare, un protest al unor români susţinuţi de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb! Nu mai merge”, a spus Tudose.

Published in ECONOMIC

Liderul PSD Argeș, Șerban-Constantin Valeca şi Eugen-Orlando Teodorovici au fost desemnaţi consilieri onorifici ai premierului Mihai Tudose, posturile fiind neremunerate, anunță Antena 3.

 La rândul său, Pavel Năstase, fost ministru al Educaţiei, în guvernul Grindeanu, a fost numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Administraţie.
Fostul ministru al Cercetării, senatorul PSD de Argeș Şerban Valeca, a fost numit consilier onorific ”pe probleme nucleare”.
Published in POLITIC

Klaus Iohannis a anunțat că a acceptat propunerea PSD și ALDE pentru funcția de premier în persoana lui Mihai Tudose. Dragnea a anunțat că dacă va vea undă verde pentru funcția de premier, până joi vom avea guvern. "PSD şi ALDE susţin că au în continuare majoritate în Parlament. S-au prezentat împreună şa consultări şi au înaintat propunerea Mihai Tudose. Partidele din Opoziţie nu au avut propuneri şi nici nu a rezultat că ar fi o înţelegere politică între ele. Această criză prin care trecem dăunează grav României, economiei, imaginii României. Această criză trebuie terminată foarte repede. Avem nevoie de un nou guvern cât mai repede. Această criză a pornit din interiorul PSD. Luând în considerare toate acestea îl desemnez pe domnul Tudose viitor premier care va avea discuţii în zilele următoae şi se va prezenta cu o echipă în Parlament. Solicit tutoro partidelor să se ocupe de o agendă cât mai rapidă pentru a avea Guvern. ", a anunţat Klaus Iohannis.

 

 

Published in POLITIC

 Mihai Tudose, ministrul interimar al Economiei a fost propus de Liviu Dragnea în Comitetul Executiv pentru funcția de premier. În Comitetul Executiv al PSD au existat doar 4 abțineri la varianta Mihai Tudose premier.

Printre cele patru abțineri se regăsesc Niculae Bădălău, președinte executiv al PSD și Paul Stănescu, liderul PSD Olt și unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea. Celelalte două abțineri au venit de la Codrin Ștefănescu și liderul PSD Giurgiu, Marian Minea. În organizația PSD Giurgiu o influență foarte mare o are Niculae Bădălău.

 Liviu Dragnea, preşedintele PSD, dar se declară optimist în privinţa faptului că şeful statului va accepta prima propunere a social-democraţilor pentru funcţia de premier. Liderul PSD a subliniat, înaintea ședinței Comitetului Executiv, că sunt cinci sau șase propuneri pentru nominalizarea premierului din care liderii partidului trebuie să aleagă.

Potrivit Administrației Prezidențiale, astăzi, la ora 15,00, vor veni la consultări reprezentanții PSD și ALDE. Faptul că partidele din coaliţie au fost chemate împreună a fost interpretat şi ca un semnal că preşedintele nu ia în calcul alte majorităţi parlamentare. 

 

Mihai Tudose este deputat PSD de Brăila şi, de 13 ani, preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. A fost ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu, dar şi în Guvernul Ponta. Iar în raportul lui Darius Vâlcov a fost cotat cu zero realizări. De-a lungul carierei a fost acuzat că este ofiţer acoperit şi că a plagiat lucrarea de doctorat.
În 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2010 a obţinut diploma de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazu" a SRI.

Acum doi ani a fost în centrul unui scandal legat de lucrarea sa de doctorat, realizată sub coordonarea lui Gabriel Oprea. Acuzat de plagiat, Mihai Tudose a cerut retragerea titlului de doctor. A declarat atunci că nu s-a folosit niciodată de el, că nu a încasat niciun spor sau alte beneficii.

Un alt scandal legat de numele său a mocnit anul trecut şi s-a reaprins iar la începutul acestui an, când Cristian Rizea i-a cerut directorului SRI să-i elimine pe acoperiţii din PSD. Printre aceştia era vehiculat şi numele lui Mihai Tudose.

Soția, contracte cu statul de 10 milioane de euro
Nici numele soției sale, Corina, nu este ferit de discuții. Potrivit declarației de avere a lui Mihai Tudose, completată în luna ianuarie a acestui an, soția sa lucrează la EN Electric Proiect Office SRL, având funcția de asistent manager.

În 2016, Corina Tudose a primit un salariu lunar de 5.000 de lei, asta înseamnă 60.000 de lei, pentru respectiva funcție. Electric Proiect a câștigat în cele două mandate de ministru al Economiei deținute de Mihai Tudose 10 milioane de euro, informează România Liberă.

Published in POLITIC

Liviu Dragnea a anunțat că PSD îl propune pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier al României, după ce Sevil Shhaideh a fost refuzată de Klaus Iohannis.
”Am găsit o soluție un coleg care e loial, care are capacitatea să înțeleagă că programul de guvernare e pentru români, că nu merge la Palatul Victoria să-și creeze un pol de putere.
Am decis să nu aruncăm țara în criză. Nu a fost o decizie ușoară. Am propus, după ce m-am consultat cu Tăriceanu, ca propunerea noastră să fie Sorin Grindeanu. Nu e agent Hezbollah, Hamas, poate se descoperă că a omorât pe cineva. Sper ca această propunere să fie luată serios. E un ultim demers pentru a evita  o criză politică. Dacă nu va fi luată în calcul această propunere, nu avem altă variantă decât suspendarea”, a anunțat Liviu Dragnea.

”Le mulțumesc colegilor mei. E o mare responsabilitate. Simt această responsabilitate, nu doar a votului colegilor, ci a votului românilor. Am avut o rugăminte. Să îmi fie alături Liviu Dragnea, el fiind cel care a făcut programul de guvernare. E unul foarte clar, pe etape.”, a spus Sorin Grindeanu.


Președintele PSD a mai spus că Sevil Shhadeh a decis să renunțe la a fi nominalizată după ce a primit amenințări cu moartea.
Am avut o discuție adâncă, profundă în Comitetul Executiv Național. A fost un curent care ne cerea suspendarea președintelui. Avem o forță foarte puternică reprezentată de majoritatea din Parlament. Acolo e puterea legitimă, e dată de popor. În același timp, nu suntem iresponsabili să folosim această forță politică în a face rău sau a tulbura viețile românilor. Da, putem începe suspendarea chiar de mâine!
Am discutat dacă să mergem pe suspendare, pe aceeași variantă cu Sevil Shhaideh sau o altă variantă, cu altă propunere. Azi noapte am avut o discuție cu Sevil Shhaideh și mi-a zis ceva. A zis că a început să primească mesaje de amenințare cu moartea, și ea, și soțul ei și copiii. Le e frică să iasă din casă. Mi-a spus că nu mai poate merge înainte pe acest război pe care nu îl mai poate duce. Nu mai putem menține propunerea inițială.
A venit propunerea ca a doua variantă să fiu eu.”, a spus șeful PSD după sedința Comitetului.

 
Published in POLITIC

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat marți că, în următoarele două zile, PSD și ALDE vor lua o decizie cu privire la ce vor face în legătură cu refuzul șefului statului de a desemna premierul propus de cele două formațiuni - Sevil Shhaideh -, iar dacă vor ajunge la concluzia că este bine pentru țară suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis, nu o să aibă nicio ezitare. El l-a acuzat pe Klaus Iohannis că vrea să arunce țara într-o criză politică.
Am vorbit cu domnul Tăriceanu, cu domnul Constantin, cu o parte dintre colegii mei din partid și mâine, sau cel mai târziu poimâine, probabil că până mâine seară, o să trebuiască să luăm o decizie. Parafrazându-l pe cel care a vorbit la ora 12,00, vreau să cumpănesc foarte bine, dar de data asta nu să cumpănesc între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce e bine și rău pentru România. Nu va fi o decizie ușoară. Nici nu are rost să ne ascundem după deget, este o avalanșă de mesaje pe care le-am primit în ultimele ore de la oameni care se simt jigniți, au folosit și alte cuvinte, și care cu fermitate cer suspendarea președintelui. Nu este o decizie foarte ușoară. Dacă în urma acestei analize pe care o vom face rapid vom ajunge la concluzia că pentru țară e bine să îl suspendăm pe președinte, nu o să am nicio ezitare. De asemenea, ne gândim serios la posibilitatea constituirii unei comisii, care este prevăzută de proceduri, care să analizeze rapid, că poate noi suntem nervoși și nu suntem specialiști, dacă gestul președintelui este constituțional sau neconstituțional, așa cum spune deja decizia Curții Constituționale", a explicat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că președintele Klaus Iohannis nu vrea "sub nicio formă" să respecte votul din 11 decembrie și că acesta este speriat de posibilitatea ca programul de guvernare al PSD să fie pus în practică, iar românii să înceapă să trăiască mai bine.

Dragnea a spus că nu are nicio garanție că o altă propunere pentru funcția de premier, pe care ar face-o, ar fi aprobată de șeful statului.

"O altă propunere este foarte posibil să fie târâtă prin presă și prezentată ca un agent KGB sau mai știu ce alt serviciu, sau nu semi-terorist, ci terorist de-a binelea, sau coruptul corupților. Am ascultat ce a spus domnul Tăriceanu și anume discuția de marți, după alegeri, când nu se vorbea de niciun candidat din partea PSD, și din start a spus (Klaus Iohannis — n.r.) că nu vrea să dea guvernul PSD, că nu îl interesează votul din 11 decembrie și că este pregătit pentru război total cu PSD. Ce garanții am avea noi că trimitem o altă propunere și nu va fi tăvălită prin nu știu ce site-uri, că a făcut nu știu ce când era mic. De asta trebuie să ne gândim foarte bine, pentru că iresponsabilității prezentate astăzi la ora 12,00 vreau să opunem responsabilitatea noastră. Trebuie să ne gândim bine dacă acceptăm această invitație, dacă îi facem acest cadou. În opinia mea, președintele vrea suspendare și vrea suspendare pentru că se gândește, după părerea mea greșit, că se poate reinventa. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă aruncăm țara în această criză politică. Acum, sigur că putem lua o decizie la o emoție negativă destul de ridicată, dar vreau să cumpănim foarte bine. (...) Exclud posibilitatea să ne aruncăm cu capul în gard acum, să aruncăm țara în criză pur și simplu hormonal", a declarat liderul PSD.

Published in POLITIC

PSD Argeș a defilat în Argeș. Doar la Poienarii de Argeș și Bughea de Sus au câștigat liberalii. În rest, doar PSD. Cel mai mare scor scos de PSD: 90,97%, la Râca. 

 

Președintele PSD Argeș, Șerban Valeca a ținut să le mulțumească argeșenilor pentru faptul că au votat în masă PSD: "Vreau să le mulțumesc tuturor argeșenilor pentru că au votat un proiect de guvernare și nu au avut un vot negativ ca până acum, au preferat construcția.Le mulțumesc și colegilor de partid pentru că au făcut eforturi să promoveze programul de guvernare, dar și pentru că am reușit să integrăm elemente care să se plieze pe necesitățile noastre".

Ion Geogescu, șeful de campanie al PSD Argeș, a afirmat că argeșenii și românii au avut încredere în PSD și a ținut să le mulțumească argeșenilor care au venit la vot și simpatizanților și membrilor de partid care au fost implicați în campanie. Vreau să mulțumesc și primarilor care au organizat impecabil alegerile. Le transmit argeșenilor să aibă încredere în progrmaul de guvernare. Premierul Liviu Dragnea îl va duce la îndeplinire. Mie îmi pare rău că nu am obținut și al șaptelea deputat. Aveți încredere în parlamentarii de Argeș care vor fi mereu alături de noi și de județul Argeș.

 

Cristian Gentea, președinte PSD Pitești s-a artătat convins că PSD va pune în aplicare programul de guvernare, indiferent cum se va numi premierul pe care social-democrații îl vor susține și nu s-a putut abține să atrimită săgeți ironic către PNL.
Votul de duminică a avut două caracteristici: vot negativ la adresa celor care au mințit în 2014 și în special la președintele Iohannis care și-a dovedit limitele într-un timp foarte scurt. A fost votat partidul care a avut un program bun, care și-a asumat responsabilitatea punerii lui în practică. Ne vom asuma responsabilitatea dacă vom da greș, dar nu se va întâmpla. Sunt foarte mulțumit, la Pitești am avut o prezență mult mai bună decât la locale. Am avut un singur fior, atunci când Olimpia Doru a spus că ne face zdrențe la Pitești.

 

Dan Manu, presedintele CJ Arges: Este o zi fastă pentru PSD. Am luat un scor care încununează eforturile depuse în ultimul an. Avem de acum încolo o maximă responsabilitate pentru că nu vom avea scuze. Din CJ Argeș vor pleca doi colegi în parlament. Vreau să felicit și eu organizația municipală.

 

Întrebat dacă PSD Argeș va cere un ministru în viitorul guern sau mai mulți secretari de stat, Șerban Valeca a afirmat că va fi făcută o analiză și, în funcție de jocurile politice pentru formarea guvernului, va fi luată o decizie. El a spus că PSD Argeș va pregăti 2-3 variante și, în funcție de ce se va întâmpla, va fi propusă cea mai bună variantă.

 

Published in POLITIC

PNL și Dacian Cioloș au ajuns la înțelegere, astfel încât actualul prim-ministru să fie propunerea liberalilor pentru funcța de șef al Executivului și după alegerile din decembrie.
"Am luat o decizie, aș spune, istorică fără să greșesc și întâmplarea face că decizia luată astăzi are tot numărul 140, un număr care a purtat noroc PNL. Este vorba despre un vot dat în unanimitate de colegii mei din Biroul Politic Național pentru desemnarea lui Dacian Cioloș ca și candidat de premier liberal după data de 11 decembrie", a spus Alina Gorghiu, la finalul Biroului Politic Național.
Ea a arătat că, în următoarele două săptămâni, Consiliul Național se va reuni pentru a formaliza această decizie luată de Biroul Politic Național al PNL. "Este o decizie care aș putea spune că a fost facil de luat pentru că s-a lucrat foarte mult la compatibilitatea dintre noi și prim-ministrul Cioloș. Suntem partidul care, de un an de zile, în timpul mandatului său guvernamental a susținut toate proiectele de bună-credință demarate de domnia sa, toate proiectele care sunt în interes public și toate proiectele care se subsumează platformei 'România 100' care este o declarație compatibilă cu programul nostru de guvernare", a arătat Gorghiu.

Published in POLITIC

Au apărut primele rezultate ale verificărilor făcute de Corpul de control al Premierului în Argeş. Raportul arată că medicii Spitalului din Piteşti nu au raportat infecţiile nozocomiale. Între timp, continua valul de îmbolnăviri provocate de bacteria E-coli. După Argeş, acum şi părinţii din judeţul Olt trăiesc clipe de coşmar. Nu mai puţin de 10 micuţi au ajuns la Spitalul Judetean din Slatina cu probleme digestive. În cazul a doi dintre ei s-a descoperit bacteria E-coli, în timp ce unul are rotavirus.  In cazul celorlalti şapte internaţi la spitalul din Slatina, analizele nu au fost finalizate deocamdată.

Corpul de control al primului-ministru a efectuat, în perioada 18-26 februarie 2016, verificări în legătură cu situația copiilor cu afecțiuni grave, transferați de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.
Concluziile preliminare ale acțiunii de verificare în Argeș arată că există probleme de ordin administrativ, cel puțin la Spitalul de Pediatrie Pitești, care a raportat constant, din ianuarie anul trecut și până în februarie 2016, că nu există infecții nosocomiale în spital, deși nu s-a efectuat nici o analiză. 
Potrivit Corpului de control al premierului, în perioada 24.02.2016 - 25.02.2016 au mai fost internați la Spitalul de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” un număr de 4 copii, cu vârste între 4 luni și 1 an și 4 luni, cu afecțiuni grave ale aparatului digestiv, pentru care a fost efectuat testul rapid Escherichia Coli enterohemoragic verotoxină 1 și 2, rezultatul fiind pozitiv.


La data de 26.02.2016, la Spitalul de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” erau internați un număr de 9 copii, dintre care unul la Secția Anestezie și Terapie Intensivă, 6 la Secția Nefrologie și 2 la Secția de Gastroenterologie.
Spitalul de Pediatrie Pitești nu a avut încadrat un medic epidemiolog care să coordoneze activitatea Serviciului de Supraveghere și Control al infecțiilor nosocomiale.

În perioada 01.01.2015 – 16.02.2016, reprezentanții Spitalului de Pediatrie Pitești au consemnat în Registrul de infecții nosocomiale, lunar, faptul că nu a fost identificată nici o infecție nosocomială, deși în perioada de referință au fost recoltate probe de autocontrol doar în 3 zile, respectiv în lunile februarie și martie 2015, și într-o zi din luna februarie 2016, după internarea mai multor copii cu afecțiuni și după decesul a 3 dintre aceștia.


Până la data redactării notei de informare a Corpului de control al primului-ministru, din 25 februarie, privind verificările efectuate, entitățile verificate au răspuns parțial solicitărilor acestei instituții.
De aceea, acțiunea de documentare va continua până la obținerea tuturor datelor necesare formulării unor concluzii fundamentate cu privire la modalitatea de acordare a tratamentului medical copiilor transferați cu afecțiuni grave de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, precum și cu privire la modalitatea în care entitățile publice competente au investigat și stabilit cauzele îmbolnăvirii acestora.
Verificările vor fi efectuate în colaborare cu Corpul de control al ministrului Sănătății, în vederea clarificării următoarelor aspecte:
1.    Care au fost măsurile (analize, diagnostic, internare etc.) luate de personalul medical din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești și Spitalul Județean de Urgență Pitești-Argeș cu privire la cazurile copiilor diagnosticați cu patologie digestivă.
2.     Cauzele care au provocat apariția patologiilor digestive la copiii din județul Argeș;
3.    Cauzele care au provocat decesul copiilor din județul Argeș transferați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.
4.    Existența unor infecții nosocomiale la spitalele din județul Argeș.

 

 

Published in SOCIAL
Duminică, 10 Mai 2015 16:15

E război pe față între PNL și PDL!

Senator și vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu a fost surprins într-o înregistrare audio, când spunea că PNL s-a folosit de PDL, fără de care nu câștiga președintele.  Atanasiu spune că PNL nu va respecta înțelegerea cu PDL, asupra premierului și că liderii din PDL vor fi, în timp, îndepărtați din structurile de conducere.

"Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!", a spus Teodor Atanasiu. Vicepreședintele PNL a adăugat că vulnerabilitate noului PNL este dată chiar de către copreședintele Vasile Blaga, care nu vrea majoritate, de frică, pentru că știe multe lucruri.

 
Teodor Atanasiu, senator și vicepreședinte al PNL (coordonator al PNL vechi pe București):

"Noi fara PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e un puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm.

Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!

(rasete)

-Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.

Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.

Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i  cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s prosti. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!.

De față, ar fi fost și Alina Gorghiu, dar și Marian Petrache, secretar general al vechiului PNL și președinte al CJ Ilfov.
 
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, la Antena 3, că "au fost discuții private, am întrebat, sunt discuții cu caracter privat. PNL nu-și asumă acele opinii exprimate în acele înregistrări. Chiar dacă e vorba de dl Atanasiu, PNL nu-și asumă aceste opinii. Nu cred că poate fi vorba de o nemulțumire a unora asupra celorlalți".
 

Published in POLITIC
Pagina 1 din 2