Sâmbătă, 16 Decembrie 2017
Video! A reapărut zvonul că se închid agențiile fiscale din orase

Guvernul Boc a reușit performanța de a îngreuna activitatea agenților economici inclusiv prin închiderea unor agenții fiscale ale ANAF din orașe. Printe cei care au suferit s-au numărat și firmele din Mioveni care, împreună cu Dacia, produc aproape 5% din PIB-ul României. Cu mari eforturi ale primarului Ion Georgescu, în guvernarea Ponta, au agenția de la Mioveni a fost redeschisă. Numai că...supriză! Unii de la ministerul de Finanțe par să fi rămas cu ideea de a face reduceri de personal, iar zvonurile că agențiile orășenești vor fi desființate au reapărut. Iar subiectul a fost dezvbătut la ședința Colegiului Prefectural organizată la Mioveni.

Aș vrea să urmăriți pe ce loc este agenția de la Mioveni privind gradul de colectare, pentru că înțeleg că se dorește să fie desființată, iar pentru orice trebuie să mergem la Pitești. Este o prostie. Dacă din Mioveni pleacă 4,5% din PIB-ul României și 20% din exportul României și desființăm agenția fiscală, nu cred că este foarte bine, a declarat primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

Petre Cojocaru, șeful Finanțelor Publice Argeș, susține că o intenție a existat, în guvernarea Grindeanu, însă în guvernul Tudose s-a renunțat la această idee: Imediat după alegeri, cine era ministru de finanțe atunci a crezut că este bine să desființeze serviciile fiscale orășenești și o să facă multă economie în țara asta românească. Vreau să vă asigur că actuala conducere a Ministerului de Finanțe sau actualul Guvern nu are nici cea mai mică idee de a modifica structura Finanțelor Publice în Argeș. Am primit asigurări că serviciile fiscale orășenești nu se desființează. Într-adevăr, era o mare tâmpenie să desființeze Topoloveni, Mioveni și Costești și ce să le faci la oameni, când unii au 70 de kilometri să ajungă la Pitești pentru un magazinaș sau ce au acolo, să își plătescă dările. Sunt bune și condițiile astea fiscale orășenești că sunt acolo, aproape de cetățeni. După 40 de ani de administrație fiscală, am capacitatea să spun că nu poți să ajungi să dai oameni afară până nu ai implementate și probate sisteme și programe de calcul care să meargă perfect. Iar noi nu le avem!

Asigurări în același sens a dat și prefectul Emilian Dragnea. Primarul Gheorghiță Boțârcă din Topoloveni susține însă inclusiv la ședința PSD de acum două luni de la Câmpina s-a discutat despre această desființare a agențiilor fiscale din orașe.  ”Lucrurile nu stau tocmai în maniera asta. Ultima întâlnire nu a fost la început de an, a fost acum nici două luni, la Câmpina. Într-adevăr se pune această problemă în continuare, însă a fost amânată până la 1 ianuarie. Noi trebuie să venim cu decizii locale și presiune locală și să susținem lucrul acesta.”.


Media

Read 1177 times Last modified on Vineri, 29 Septembrie 2017 18:40