Vineri, 19 Ianuarie 2018
Concertul Marii Uniri la Mioveni

România se pregătește de centenarul Marii Uniri, iar în Argeș au loc evenimente care marchează marea unire. La Mioveni, pe 1 decembrie vor avea loc manifestările dedicate Marii Uniri, iar pe 30 noiembrie autoritățile oferă un spectacol extraordinar.

La 1 decembrie 1918 are loc la Alba Iulia adunarea națională care hotărăște unirea Transilvaniei cu România. La manifestare participă 1228 de delegați aleși pe plan local și 100 de mii de oameni veniți din toate părțile pentru a consfinți liber de orice constrângere Unirea cu Patria Mama. În aceeași zi, regele Ferdinand își face intrarea în capitală. Călare, în fruntea armatelor române și a detașamentelor franceze și engleze străbate Bucureștiul de la de Mogoșoaia la statuia lui Mihai Viteazul. La Mioveni, semnificația marii uniri va fi trăită încă de joi, cu un spectacol extraordinar intitulat Nu uita că ești român, organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19.
În această seară autentic românească cu muzică și dansuri populare tradiționale, vor urca pe scenă Ansamblul etnofolcloric profesionist „Ștefan Vodă” din Scoreni, Republica Moldova, Ansamblul Folcloric “Aleksa Nikolici„ din satul românesc Osnicea, din Serbia, și artiștii de la Centrul Cultural Mioveni de la ansamblurile Plai de dor și Nova. Intrarea este liberă.

Pe 1 decembrie, de la ora 10.00, în sala de festivităţi a Primăriei orașului Mioveni, 15 cupluri care celebrează anul acesta  ”Nunta de Aur” vor fi premiate de primarul Ion Georgescu cu o Diplomă de Fidelitate și câte un premiu de 500 de lei.

Read 497 times