Vineri, 19 Ianuarie 2018
Video! Finalizarea noului spital din Mioveni, prioritate și în 2018

Video! Finalizarea noului spital din Mioveni, prioritate și în 2018

În 2018, finalizarea construcției noului spital rămâne principala prioritate a orașului Mioveni. Chiar dacă urmează să primească aproape 21 de milioane de euro de la ministerul dezvoltării, administrația locală ia în calcul inclusiv un împrumut pentru a putea acoperi costurile de 40 de milioane de euro care trebuie făcute în următorul an și jumătate până la finalizarea noului spital.

Cel mai modern spital din țară va fi dat în folosință în mai 2019. Până atunci însă, administrația din Mioveni dorește să nu întârzie finalizarea și dotarea unității spitalicești. În acest context, este luat în calcul inclusiv un împrumut pentru acoperirea restului de cheltuieli, care se ridică la 40 de milioane de euro. Spitalul, care costă 68 de milioane de euro, va avea aparatura de top, de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Viitorul spital este conceput să reziste şi la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii. Este singurul spital din România cu sector de decontaminare radioactivă și singurul spital din țară cu un centru de medicină tradițională chineză. Vor fi create și 200 de noi locuri de muncă.


Media

Read 3209 times