Duminică, 22 Octombrie 2017

La grădinița Tic-Pitic Mioveni a avut loc Proiectul European ,,MĂNÂNCĂ RESPONSABIL".
Proiectul se desfășoară în 50 de şcoli din România şi alte 9 ţări europene: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia.
Grădiniţa din Mioveni este singura din județul Argeş înscrisă în acest proiect.
Activitatea a presupus colaborarea cadrelor didactice cu familiile preşcolarilor şi responsabilizarea acestora privind alimentaţia sănătoasă.
Micii bucatari de la Grupa ,,Fluturaşii" au organizat o expozitie cu produse tradiţionale.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, ai Primăriei şi ai Centrului Cultural Educativ.

Published in Mioveni

Guvernul a aprobat Legea vaccinării obligatorii. Copiii nu vor fi primiţi în grădiniţe şi şcoli fără vaccinurile obligatorii. Sunt prevăzute sancțiuni atât pentru medici, cât și pentru părinți. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.

Guvernul a aprobat proiectul de lege care instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie. Potrivit legii, la dată înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicită prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţă să persoană respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii.
Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
Categoriile de vaccinări obligatorii sunt:
vaccinările cuprinse în Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii;
vaccinările impuse de situaţii epidemiologice care implică vaccinarea că măsură de intervenţie în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private;
vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care prin natură atribuţiilor sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern.
Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine părinţilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială.

În cazul vaccinării obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă că fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face în scris.

Potrivit legii, la dată înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicită prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţă să persoană respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii.

Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, CNAS şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, finanţează şi organizează activitatea de vaccinare în România.

De asemenea, proiectul de lege prevede înfiinţarea şi funcţionarea unui Grup Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare (GTCAV), comisie consultativă a Ministerului Sănătăţii, cu rol în elaborarea Strategiei Naţionale de Vaccinare şi coordonarea activităţii de vaccinare la nivel naţional. Principala atribuţie a acestui GTCAV este de analizare a politicilor de sănătate naţionale şi internaţionale şi recomandarea de politici naţionale de imunizare optime.

Totodată, în cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se vor înfiinţa Comisiile judeţene de vaccinare, respectiv a municipiului Bucureşti, că structura fără personalitate juridică, în coordonarea GTCA, cu rol în supravegherea activităţii de vaccinare la nivel judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a GTCAV, precum şi a comisiilor judeţene de vaccinare se aprobă prin Ordin al ministrului sănătăţii.

De asemenea, prin prezentul proiect de lege sunt stabilite clar atribuţiile şi responsabilităţile tuturor actorilor implicaţi în procesul de realizare a activităţilor de vaccinare, instituţii publice şi societate civilă.

Astfel, pentru responsabilizarea şi asumarea atribuţiilor prevăzute în proiectul de act normativ, au fost stabilite sancţiuni pentru fiecare dintre actorii implicaţi în procesul de vaccinare:
instituţii ale autorităţilor publice centrale şi locale: Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Directiil de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţii de învăţământ, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului;
furnizorii de servicii medicale de vaccinare;
părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor eligibili la vaccinare;
producătorii şi distribuitorii de vaccinuri.
Proiectul de lege creează cadrul legal necesar pentru intervenţia eficientă a autorităţilor în situaţii epidemiologice speciale, prin reglementarea centrelor de vaccinare fixe sau mobile şi prin constituirea de echipe de intervenţie speciale.

De asemenea, actul normativ stabileşte constituirea unui stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabilele, cel puţin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate minim 18 luni. Acest stoc va fi folosit în situaţii epidemiologice speciale sau în cazul înregistrării unor discontinuităţi de aprovizionare la nivelul producătorilor de vaccinuri.

Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, îşi asumă asigurarea condiţiilor pentru diagnosticul şi tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării, precum şi compensarea oricăror efecte de durata, dacă sunt dovedite relaţiile de cauzalitate.

Totodată, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale asigura pregătirea studenţilor facultăţilor de medicină, a medicilor rezidenţi în specialităţile medicină de familie, pediatrie, boli infecţioase, epidemiologie, medicină de laborator, precum şi a asistenţilor medicali, în însuşirea noţiunilor de vaccinologie.

Normele de aplicare urmează a fi aprobate în termen de 12 luni de la dată publicării legii în Monitorul Oficial.

Tot într-un interval de 12 luni de la publicare, furnizorii de servicii medicale de vaccinare care funcţionează la respectivă dată au obligaţia de a se înregistra în RENV.
Sursa video: Agerpres

 

Published in SOCIAL

Luni, 12 decembrie a.c., la  GPP Tic-Pitic Mioveni a avut loc Proiectul European ,,MĂNÂNCĂ RESPONSABIL".
Proiectul se desfășoară în 50 de şcoli din România şi alte 9 ţări europene: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia.
Grădiniţa din Mioveni este singura din județul Argeş înscrisă în acest proiect.
Activitatea a presupus colaborarea cadrelor didactice cu familiile preşcolarilor şi responsabilizarea acestora privind alimentaţia sănătoasă.
Micii bucatari de la  Grupa ,,Fluturaşii" au organizat o expozitie cu produse tradiţionale.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, ai Primăriei  şi ai Centrului Cultural Educativ.

Published in Mioveni

Cinci copii cu vârste cuprinse între doi și cinci ani de la grădinița Aripi deschise din Pitești au fost internaţi în spital, joi, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat ou, brânză, caşcaval şi carne de pui, la Secția Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Județean Argeș - secție care în continuare nu are un medic pediatru!  
Copiii au ajuns la spital având simp­tome de toxiinfecţie alimentară: dureri abdominale, vărsături, sta­re de rău.
Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor au deschis o anchetă epidemiologică.
Grădinița cu pricina este condusă de soția consilierului județean PNL Marius Postelnicescu.

Published in SOCIAL

Pornind de la cazul de toxiinfecție alimentară de la Pitești, în perioada 21 martie – 01 aprilie  echipele mixte de control formate în urma deciziei Prefectului Cristian Soare au verificat 46 de entitati ( scoli, gradinite, licee, firme de catering). Au fost aplicate 9 sanctiuni contraventionale cu amenda in valoare de cca 48.000 lei  si 42 de sanctiuni contraventionale cu avertisment. În ciuda scandalului care a ajuns până la nivel național, inconștiența atinge culmi de nesimțire criminală în unele zone.
Cel mai grav caz identificat a fost a Gradinita cu Program Prelungit Albestii Ungureni, unde au fost gasite alimente ( 45 de oua, 1 kg de pulpe dezosate si 1 kg fasole) cu termenul de valabilitate expirat, acestea fiind retrase de la consum;
 Şi la alte unităţi de învăţământ au fost constatate nereguli. "Au mai fost constate şi alte deficienţe, printre care amintesc: nu se păstrează probele alimentare din meniurile servite; masa se serveşte în sala de clasă, neexistând o sală de mese; nu se calculează necesarul zilnic de calorii şi substanţe nutritive; nu se avizează meniul de către un cadru medical; lipsa controlului medical periodic pentru personalul care serveşte masa; personalul de deservire nu are cursuri de igienă; nu se face dovada realizării dezinfecţiei, dezinsecţiei, deratizări; lipsă autorizaţie sanitară de funcţionare pentru obiectul de activitate desfăşurat; nu deţine document de înregistrare sanitar – veterinară", a mai precizat aceeaşi sursă.
Controalele vor continua şi în săptămânile următoare.
    

Published in SOCIAL

Duminică, 31 ianuarie, peste 50 de persoane au venit la Cladirea Multifuncţională din Colibaş, unde a avut loc  ultima dezbatere asupra proiectului de buget al oraşului pentru 2016.
Timp de  trei ore, primarul Ion Georgescu și viceprimarul Aurel Costache au prezentat proiectele de investiții la nivel de oraș şi au ascultat doleanţele cetăţenilor. Cu această ocazie, primarul Ion Georgescu le-a transmis celor prezenți că intenționează ca grădinița din Colibași să fie mutată în clădirea multifuncțională, astfel încât copiii să beeficieze de condiții mult mai bune pentru activitățile pe care le desfășoară. "Nu cred că este normal să avem o clădire așa cum este aceasta, iar copiii din grădiniță să stea înghesuiți din diferite motive. Grădinița trebuie mutată în această clădire care este nouă, este spațioasă, oferă toate condițiile necesare", a afirmat primarul Ion Georgescu. De asemenea, primarul din Mioveni a transmis că în scurt timp, în această clădire multifuncțională va funcționa și un club al pensionarilor din cartier, astfel încât aceștia să aibă activități recreative și să socializeze, fără să fie nevoiți să ajungă în centrul orașului.
La întâlnirea cu locuitorii din zonă au participat și personalul de specialitate din Primărie, consilieri locali PSD și ALDE Coman Georgică, Drăgușinoiu Valentina, Ion Mandu, Ion Neagoe, Ramona Nițoiu precum şi directori ai instituţiilor subordonate Primăriei.
Bugetul va fi suspus aprobării Consiliului Local în şedinţa programată pentru joi, 4 februarie a.c., la Primăria oraşului Mioveni.

 

Published in Mioveni
Marți, 15 Septembrie 2015 15:37

Incendiu devastator la Leordeni

Un incendiu de proporții a izbucnit în comuna Leordeni.

Este vorba despre o clădire multifuncțională. Flăcările au pornit în urmă cu două ore și jumătate. Nici acum pompierii nu au reușit să 

stingă în totalitate incendiul. Sunt afectate dispensarul, căminul cultural, farmacia și grădinița. Din fericire nu au existat victime umane.

Oamenii din localitate susțin că cineva a încercat să alunge viespile care le făcea probleme în ultima perioadă.

Published in SOCIAL

 În Mioveni, la Grădiniţa din zona P-uri (Robea), se păstrează cu multă grijă o autentică colecţie de costume populare .
Rezultatul a peste 40 ani de căutări migăloase, entuziasm, efort şi cheltuială, astăzi, aceasta cuprinde peste 50 de piese de îmbrăcăminte şi accesorii, majoritea din Argeş, dar şi din alte zone.
Dumitra Iacob, directorul Grădiniţei din zona P-uri (Robea), este proprietara impresionantei colecţii .
“Toate au o vechime foarte mare şi o valoare inestimabilă pentru mine. Sunt foarte mândră de ele. Oamenii de la care le-am  cumparat ori primit spuneau că decât să le ţină ei acasă şi să nu le vadă nimeni, mai bine mi le oferă “, spune doamna Dumitra.
 În schimb, are unul preferat, unul dintre cele mai vechi, de peste 100 de ani.
„Pe acesta îl am de la stăbunica mea şi îl port la serbările copiilor, pentru că este şi cel mai autentic. Este din zona Domneştiului şi toată lumea mă admiră atunci când îl îmbrac“, explică Dumitra Iacob.
Deocamdată, colecţia este păstrată în incinta gradiniţei, dar colecţionara speră la primirea unui spaţiu pentru expoziţie permanentă  în Mioveni.
„Încerc, cu sprijinul conducerii Primăriei Mioveni, să obţin un spaţiu în oraş, unde să am expoziţia pe un termen nelimitat.  Mă străduiesc şi sper să reuşesc”.
 
 

Published in Mioveni

Părinţii care au refuzat vaccinarea copiilor se află acum într-o situaţie delicată: cei mici ar putea fi refuzaţi în unităţile de învăţământ tocmai din acest motiv. Imunizarea este vitală, susţin oficialii din Ministerul Sănătăţii, care lucrează la un proiect de lege special. Şi vine într-un moment în care vaccinarea împotriva bolilor grave a scăzut, în unele zone, chiar şi sub 75%.
 
În timp ce Ministerul Sănătăţii lucrează la "interzicerea" copiilor nevaccinaţi în unităţile de învăţământ, părinţii au dreptul de a se opune imunizării celor mici. Iar Constituţia României asigură drepturi egale şi acces la toate formele de învăţământ pentru toţi copiii.

Autorităţile medicale spun că imunizarea este vitală.

Mulți părinți spun însă că unele vaccinuri pot avea efecte adverse extrem de grave asupra copiilor. În plus, o astfel de lege ar putea fi declarată neconstituțională, pentru că ar încălca dreptul la educație.

Un raport recent al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică arată că în România, în unele zone, vaccinarea a scăzut până la aproape 70 de procente. Specialiştii spun că doar imunizarea a 95 la sută din populaţie poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola, rubeola sau tetanosul.

Proiectul de lege la care lucrează Ministerul Sănătăţii va fi lansat în dezbatere publică luna viitoare. Oficialii s-au inspirat după modele din Franţa, Germania şi Polonia, unde schema de imunizare e obligatorie şi cuprinde mai multe vaccinuri decât la noi.

Published in SOCIAL

Reînscrierea se face pentru copiii care frecventează deja o grădiniţă şi care vor rămâne în sistem şi anul viitor. Pentru copiii care vor merge la toamnă pentru prima dată la grădiniţă, înscrierile se vor putea face între 11 mai - 1 august.
Ministerul Educaţiei a cerut inspectoratelor şcolare să asigure toate măsurile necesare finalizării acestui proces până la începutul lunii august.

Perioadele de înscriere/reînscriere şi orarul vor fi stabilite de conducerea fiecărei grădiniţe în parte.

După încheierea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, în limita locurilor.

Published in SOCIAL