Luni, 20 Noiembrie 2017
Marea victimizare. Liviu Dragnea, la DNA. Zeci de susținători din PSD l-au încurajat

Marea victimizare. Liviu Dragnea, la DNA. Zeci de susținători din PSD l-au încurajat

Liviu Dragnea s-a transformat, din cel despre care se spune că a fost printre partenerii la meciurile de tenis ale lui Kovesi și Coldea, în cel mai prigonit om din România, după cum a fost etichetat la congresul TSD de ieri. Zeci de lideri și membri social-democrați, precum deputatul Marian Neacşu, secretar general PSD, Claudiu Manda, şeful Comisiei SRI, Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării,  au venit ca să-l susţină pe Liviu Dragnea. Deputata Andreea Cosma este şi ea prezentă. După o jumătate de oră de audieri, Dragnea a ieșit la fel cum a intrat. Fără declarații, în aplauzele susținătorilor.

Până la acest moment nu se cunoaște motivul pentru care Liviu Dragnea a fost chemat la DNA - dosarul Belina sau dosarul Tel Drum, nici calitatea - martor sau inculpat.

Cert este însă altceva: PSD a început cu adevărat campania de autovictimizare. Încearcă să devină din partidul corupților, cum s-a încercat ani de-a rândul să i se pună ștampila în partidul vânaților de sistem. Victimelor sistemului opresiv, ocult, malefic. Victimelor binomului. Ceea ce au făcut astăzi cei din PSD aduce aminte într-o anumită măsură de ceea ce a făcut PSD la momentul în care Constantin Nicolescu era judecat în închisoare. Atunci, social-democrații nu au cerut nimic altceva decât ca președintele PSD Argeș să fie judecat în stare de libertate. Nu au zis nici că e nevinovat, nici că ca e vinovat.
Acum, prin ieșirea în stradă, PSD încearcă să inducă direct ideea de nevinovăție și, ceea ce e și mai important, de victime ale sistemului. Spre deosebire de momentul Nicolescu - când s-a încercat oarecum și atunci o anumită victimizare- acum este vorba chiar despre liderul PSD, Liviu Dragnea. Și, dacă lucrurile au început astfel, nu este exclus ca de acum încolo PSD să aibă oameni la mai toate audierile și procesele în care sunt implicați sociali-democrați și, mai ales, să își schimbe logica comunicării. Cam târziu, o putea face de când Dragnea a fost condamnat că  a încercat să organizeze partidul să scoată oameni la vot să-l răstoarne pe Băsescu într-un referendum răsturnat oricum de ambasadele marilor licurici.

Se cam sondează interesul partidului de a se lupta cu sistemul pe bune. Adică scoaterea lui ca țintă, în stradă, la fel cum este și Dragnea, la fel cum mai sunt unii dintre lideri. Dacă lui Dragnea îi reușește această mișcare, dacă reușește să își pună partidul împotriva sistemului, atunci vom intra în ultima fază a războiului dintre binom și politic. Nu se știe cu câte cătușe va ieși Dragnea, dar nici dacă Kovesi va mai rămâne șeful anticorupției.

Oricum ar fi, lucrurile nu sunt bune pentru nimeni. Koveși a stat la masă cu cei cărora acum le spune corupți și infractori, a stat în sufrageria lui Oprea unde au fost schimbate datele unor alegeri. Dragnea, Ponta și alți lideri de partid au fost la masă cu Kovesi și Coldea. Mirajul de  a avea informații, de a se crede protejați e la fel de mare ca cel al șefilor acestui binom care credeau că ei fac jocurile. Și, pe alocuri, ambele părți aveau dreptate. Politicul s-a umplut de securiști, de corupți era plin. Numai că unii corupți (din PNL și PDL) strigau despre alții cât sunt de corupți. Băieții, amuzați și amuzanți, se întreceau în cât sunt de corupți. Tot așa cum șefii binomului, strigau, unii încă mai strigă, că se luptă cu corupția. Se luptă atât de tare, că mai toată e în libertate. Ori corupția nu e atât de coruptă, ori anticorupția nu e atât de anticoruptă. Acum, rând pe rând, politicienii încep să cunoască plăcerea de a coborî în stradă. Chit că unii dintre ei sunt îmbrăcați ca la o ieșire la un restaurant de fițe. Șefii binomului - în funcție sau ex- se ascund.

Astăzi însă, pare că Dragnea a servit, iar Kovesi returnează. La acest joc de finală se uită Sebi Ghiță și Victor Ponta, care beau împreună un pahar de vin. Desigur, din via culesă împreună cu Kovesi. Ce mică e lumea!

 

 

Read 1209 times