Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017

Premierul Mihai Tudose aruncă în aer relația relativ bună pe care PSD și guvernările PSD au avut-o cu uzina Dacia și cu sindicaliștii de acolo. După ce marți liderii de sindicat au scandat lozinci care s-au transformat mai degrabă în atacuri personale și politice la adresa premierului Grindeanu, căruia i-au cerut demisia, sau la adresa PSD și a lui Liviu Dragnea, astăzi, în sedința de guvern Tudose a avut o replică halucinantă!

Am apreciat cu ghilimele de rigoare protestul unor români susținuți de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb! Nu mai merge! - a fost atacul lui Tudose la adresa Dacia, la adresa sindicaliștilor și a muncitorilor.

Atacul lui Tudose poate fi vizionat în intervalul 15.58 -16.10 din înregistrarea ședinței de guvern.

Așa se face că din orgoliile prea mari pentru ceea ce sunt, toată relația dintre guvernare, mediul de afaceri, autorități publice locale și județene și chiar parlamentari este aruncată în aer!

Liderii de sindicat au început să facă jocuri care nu sunt în favoarea muncitorilor pe care îi reprezintă. Tudose este un premier care face glume stupide, care nu cunoaște limba română și care nu a înțeles că una este să vorbești despre o realitate, că multinaționalele externalizează profitul, și cu totul alta este să ataci direct Dacia, care este cel mai mare investitor din țară, cel mai mare producător de locuri de muncă, care plătește în medie printre cele mai mari salarii din țară și datorită căreia, prin taxele și impozitele plătite, și Mioveniul, și Argeșul dar și România construiește. În mare măsură, și datorită banilor plătiți de Dacia și de muncitorii de la Dacia care sunt cetățeni ai orașului Mioveni, se construiește primul spital de stat de după Revoluție în țară! Nu datorită vreunui guvern, nu datorită PSD! Datorită PSD, poate doar datorită lui Ion Georgescu, care și-a asumat cea mai mare provocare din viața politică, provocare ce îl va face erou sau îl va arunca din această activitate. 

Dacă nu era Dacia, DN 73 nu era reabilitat în veci! Dacă nu era Dacia, nu existau alte zeci sau sute de mii de locuri de muncă la alte companii, fie ele și multinaționale. Că trebuie impozitat profitul, foarte bine, este corect. Că ataci o companie și miile de oameni care se spetesc zi de zi să își primească salariile, să umple Europa de Duster și Logan performant, e alta. Știe Tudose ce contribuții a avut Dacia din acest profit și pentru Mioveni? 

Cât privește autostrada Pitești-Sibiu, au fost destui bani care au fost dați la bugetul de stat și de către Dacia și de către alte companii, străine sau autohtone. Dar nu au vrut guvernanții să o facă, unii de la PDL, alții de la PSD, alții de la PNL sau guvernul Cioloș și cei de la transporturi care au furat de au rupt! Asta este realitatea pe care cineva trebuie să i-o transmită premierului PSD! Și, pentru că suntem convinși că habar nu are dl premier, îi transmitem că acest tronson este finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene. 

Am înțeles că PSD Argeș nu a fost în stare să zică nimic pentru a-i lua apărarea lui Ion Georgescu atacat în urma unei crase manipulări a unei declarații (care altfel avea la bază un adevăr) pentru că le este frică! Credeți însă că va avea tupeu vreun parlamentar de la PSD sau ALDE să ia poziție acum, față de aceste declarații? Să fim serioși!

Dacă Dragnea mai dorea un motiv pentru a scăpa de Tudose și de unii dintre incompetenții pe care i-a impus în guvern, dacă Dragnea vrea să nu facă din PSD Argeș o victimă a unuia care vorbește prost și greșit, care face glume la fel de bune ca Băsescu, acum l-a primit!

Published in POLITIC

Alături de președintele județului, Florin Tecău, prefectul de Argeș, Mihail Oprescu, a participat în Palatul Administrativ din Pitești la o întâlnire cu o delegație de la Dacia-Renault, compusă din franțuzoaica Virginie Guerin, director general relații externe la Renault, și Gabriel Sicoe, secretar general la Automobile Dacia.
Întâlnirea se înscrie în contextul unei vizite de informare privind potențialul economical județului, prin raportare la experiența Uzinei Dacia - Renault din Mioveni și are drept scop identificarea  de  noi  pârghii,  în  vederea  menținerii  și  îmbunătățirii  competitivității  și concurenței, prin compararea uzinelor din zona de sud-est a Europei. 
S-a subliniat încrederea românilor în brandul Dacia, precum și puterea și impactul uzinelor Dacia din România pentru economiile celor două țări. De asemenea, s-a atras atenția asupra importanței reglementării problemei  importului  mașinilor  de  ocazie  în  țară, cu  repercursiuni  importante  asupraproducției de la Mioveni.

Un subiect al discuțiilor l-a reprezentat importanța construirii autostrăzii Pitești-Sibiu, ca factor esențial pentru creșterea competitivității Dacia prin economia de 30 de euro pe automobil pe care uzina ar face-o dacă ar exista autostrada.

Virginie Guerin a dat asigurări că Dacia-Renault va rămâne în Mioveni, în contextul în care se pregătesc noi investiții, dar studiază continuu concurența și competitivitatea.

La rândul său, prefectul a spus că „Guvernul României și domnul prim-ministru Victor Ponta și-au arătat permanent sprijinul pentru cel mai important investitor și exportator al țării noastre”, afirmând că imediat după intrarea sa la guvernare, în calitate de premier, a susținut realizarea pasarelei care face legătura între DN 73 și uzina Dacia. „De asemenea, autostrada Pitești-Sibiu figurează ca prioritate zero pe lista proiectelor de infrastructură din România.”, a adăugat prefectul.

Ulterior, delegația s-a deplasat spre Curtea de Argeș, acolo unde au fost vizitate Palatul Episcopal și Mănăstirea. Programul a inclus și o vizită la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești.

Published in ECONOMIC

Aproximativ 10.000 de muncitori de la Dacia au protestat joi, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mioveni, solicitând guvernanților construirea cu prioritate a autostrăzii Pitești-Sbiu, atrâgând atenția că, în caz contrar, Renault își va restrânge activitatea la cel mai mare contributor și angajator din țară, sau chiar ar putea pleca de la Mioveni.
500 din cei 14.000 de angajaţi de la Uzina de automobile Dacia din Mioveni vor fi daţi afară în acest an. Salariaţii rămaşi se tem că vor avea aceeaşi soartă, din cauza întârzierilor la viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu, vitală pentru uzină. Chiar acum, aproape 10.000 de oameni protestează la Mioveni.
Anul acesta vom avea 500 de oameni care vor fi restructurați, anul următor vor fi probabil mai mulți, deci trecem printr-un moment foarte greu și ca atare trebuie să protestam. Noi nu dorim să ajungem ca Oltchimul. Daca această autostradă așa cum a spus și directorul general nu va fi facută, pana în 2020 Automobile Dacia nu va mai fi fabricat aici”, a declarat Ion Iordache, vicepreşedintele sindicatului Dacia.  
Citeștei și
Dumitru Costin acuză: Se trage de timp cu Pitești-Sibiu ca să înceapă lucrările la Brașov-Sibiu

Comisia Europeană a impus Guvernului: Autostrada Pitești- Sibiu, prioritate ZERO
10.000 de muncitori de la Dacia au strigat la unison să-i audă și guvernanții: Vrem autostrada Pitești-Sibiu!

Published in SOCIAL

Au bătut tobele în Mioveni. Cel mai mare sindicat din țară a ieșit în stradă. 10.000 de muncitori de la Dacia au protestat joi, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mioveni, solicitând guvernanților construirea cu prioritate a autostrăzii Pitești-Sbiu, atrâgând atenția că, în caz contrar, Renault își va restrânge activitatea la cel mai mare contributor și angajator din țară, sau chiar ar putea pleca de la Mioveni.

Alături de ei au fost și sindicaliști BNS de la Poștă și Penitenciar, dar și liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Sindicaliștii au avertizat că vor merge la București, chiar și pe jos, într-un miting de amploare în fața Guvernului pentru a susține construcția autostrăzii pe care și Comisia Europeană o vede prioritate zero, doar miniștrii transporturilor și guvernanții o scaldă mereu.
Costin a acuzat că blocarea licitației pentru autostrada Pitești- Sibiu are în spate o firmă cu legături directe cu autostrada susținută de Ioan Rus, Brașov - Sibiu. De fapt, jocurile ar viza întârzierea lucrărilor pentru autostrada Pitești-Sibiu până când firma care dorește să contruiască Brașov- Sibiu va obține credit de la bancă pentru a demara investiția care o concurează pe cea necesară uzinei Dacia. "Există o lege a parteneriatului public- privat, pe care a modificat-o cel care acum încearcă să scape de DNA, fostul ministru al transporturilor Dan Șova. Această modificare ar permite unui partener privat să facă lucru statul pe baaz unor împrumuturi de la bănci. De ce s-a blocat licitația la autostrada Pitești- Sibiu? Avem informații că firma care a contestat licitația are interese legate de Brașov-Sibiu. Se încearcă tragerea de timp până când firma care trebuie obține banii și încep lucrările la Brașov- Sibiu. După acea, proștii rămân cu minciunile! Cerem guvernului să adopte proceduri de urgentare, acceptate de Comisia Europeană și să fie controlată firma care a contestat licitația pentru Pitești-Sibiu. Cerem să avem adoptate modificări ale Codului Muncii. Și acum, prin legea impusă de guvernul Boc, dreptul la grevă este constrâns! Mergem la București să le strigăm la geam că vrem autostrada Pitești- Sibiu!", a declarat, printre altele, Dumitru Costin, liderul BNS.
Citește și
Comisia Europeană a impus Guvernului: Autostrada Pitești- Sibiu, prioritate ZERO
10.000 de muncitori de la Dacia au strigat la unison să-i audă și guvernanții: Vrem autostrada Pitești-Sibiu!

Published in SOCIAL

Au bătut tobele în Mioveni. Cel mai mare sindicat din țară a ieșit în stradă. 10.000 de muncitori de la Dacia au protestat joi, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mioveni, solicitând guvernanților construirea cu prioritate a autostrăzii Pitești-Sbiu, atrâgând atenția că, în caz contrar, Renault își va restrânge activitatea la cel mai mare contributor și angajator din țară, sau chiar ar putea pleca de la Mioveni. 500 din cei 14.000 de angajaţi de la Uzina de automobile Dacia din Mioveni vor fi daţi afară în acest an. Salariaţii rămaşi se tem că vor avea aceeaşi soartă, din cauza întârzierilor la viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu, vitală pentru uzină. Chiar acum, aproape 10.000 de oameni protestează la Mioveni.

Alături de ei au fost și sindicaliști BNS de la Poștă și Penitenciar, dar și liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin. Sindicaliștii au avertizat că vor merge la București într-un miting de amploare în fața Guvernului pentru a susține construcția autostrăzii pe care și Comisia Europeană o vede prioritate zero, doar miniștrii transporturilor și guvernanții o scaldă mereu.

"În campanie toți candidații au venit la Dacia și ne-au promis că susțin autostrada Pitești-Sibiu și acum ne-au uitat. Vrem să vedem Dacia Renault la Mioveni și după 2020! Vrem autostrada Pitești-Sibiu pentru Mioveni, pentru Dacia, pentru România noastră. Vrem să avem locuri de muncă stabile. Am fost considerați mereu un județ roșu pentru că în Argeș a câștigat mereu PSD. Acum avenit PSD la guvernare, iar Rus face autostrăzi tot în Ardeal, în Cluj, la Boc! În loc să fie ocupați cu DNA, fiecare ar trebui să își facă treaba pentru care a fost votat. Jos Guvernul! Jos Iohannis!, a menționat în cadrul discursului său, Nicolae Pavelescu, liderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD).

La rândul său, viceliderul de sindicat Ion Iordache susține că este pentru prima dată când participă la un protest în care muncitorii s-au raliat doleanțelor conducerii companiei. El a explicat că lipsa autostrăzii înseamnă un cost suplimentar de 30 de euro pentru fiecare mașină și a avertizat că deja, de anul acesta, vor fi făcute o serie de restructăriri pentru că boardul este constrâns să apeleze la tehnica robotizată pentru a menține costurile la un nivel concurențial. Iordache a mai subliniat că, dacă până în 2020 nu va fi finalizată autostrada, atunci la uzna din Mioveni activtatea va fi restrânsă la doar un singur schimb sau, în cel mai rău caz, producția se va muta de la uzina din România pentru că produsele de aici nu vor mai fi competitive.

Liderii de sindicat ai diferitelor secții au fost mult mai direcți și au avut mesaje acide la adresa unoradintre demnitari: Ponta- mincinosul și plagiatorul; Iohannis să lase Facebook-ul și să facă treaba; Jos Guvernul Mincinos; politicienii au intrat în politică pentru a fura pentru ei și familiile lor, nu pentru a face legi pentru noi, românii; unde sunt politicienii de Argeș care ne-au promis că se luptă pentru autostradă?. Desigur, cel mai hulit a fost ministrul Ioan Rus, care a jonglat cu autostrada Pitești-Sibiu încât, dacă mai este întrebat acum ceva de ea, zice cu totul altceva decât ieri, pentru că nici el nu mai știe cum să mintă.



Published in SOCIAL