Duminică, 19 Noiembrie 2017

Decizie importantă luată de ministrul Sănătății în urma vizitei în județul Argeș. Pentru anul viitor, ministerul va pregăti un alt regulament de rezidențiat, iar din această toamnă vor fi puse la dispoziție mai multe locuri de epidemiologi care nu își vor mai putea schimba specialitatea.
"Președintele CJ Argeș mi-a solicitat public să modific regulamentul de rezidențiat. Una dintre modificările legislative trimise în Parlament vizează modificarea sporurilor și salariilor specialiștilor epidemiologi.
În regulamentul de rezidențiat din acest an nu am cum intereveni, perioada este foarte scurtă și necesită modificarea legii. Pentru anul viitor vom avea alt regulament de rezidențiat și mă voi asigura că în toamnă vor fi puse la dispoziție mai multe locuri de epidemiologi, dar și că nu își vor face cereri de schimbare a specialității", a declarat Florian Bodog.
Vă reamintim că în județul Argeș există un singur medic epidemiolog, iar acum un an, în timpul crizei bebelușilor, acesta era plecat din țară. De asemenea, la spitalul de boli infecționase, nu există specialist pediatru.

De altfel, în cadrul întrevederii din Primăria Mioveni avută de ministru cu primarul Ion Georgescu, președintele CJ Argeș Dan Manu, ministrul Șerban Valeca și directorii de spitale și parlamentarii de Argeș, președintele CJ a venit și cu o serie de propuneri legislative, de modificarea a normelor de aplicarea OUG nr.18, din 27 februarie 2017, privind asistența medicală comunitară, care să prevadă, pe lângă asistența persoanelor aflate în dificultate, cadre medicale care să se ocupe și de prevenție.
Au mai fost punctate încurajarea rezidențiatului în domeniul epidemiologie – infecții nosocomiale, prin regândirea salarizării, stabilirea unei  baze legale pentru acordarea de locuințe de serviciu pentru medici, urgentarea lansării ghidurilor de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, flexibilitatea în folosirea numărului de paturi pe secții și acordarea posibilității managerilor de spital de a le redistribui, în funcție de necesități, dezvoltarea parteneriatului cu mediul universitar și colaborarea cu Institutul Național de Boli Infecțioase ” Prof. Dr. Matei Balș” și cu Departamentul pentru Situații de Urgență, pentru dezvoltarea serviciilor medicale de interes regional, precum și unificarea Caselor de Asigurări de Sănătate Publice în Casa Națională de Sănătate.

De asemenea, autoritățile argeșene i-au prezentat ministrului Bodog situația sistemului de sănătate din județul Argeș, trecând în revistă dotările principalelor spitale argeșene,  cu accent pe măsurile  privind îmbunătățirea calității sistemului sanitar județean, respectiv:
·           Înființarea de noi centre de permanență zonale, care să cuprindă, omogen, tot județul.
·           Modernizarea și dotarea Spitalul Județean de Urgență Pitești și a Spitalului de Pediatrie Pitești.
·           Susținerea construcției Spitalului ”Sf. Spiridon” Mioveni.
·           Dezvoltarea Spitalului de Geriatrie-gerontologie ”Bălăceanu-Stolnici” Ștefănești, într-un spital de recuperare și întreținere medicală.
·           Dezvoltarea Spitalului de Recuperare Brădet, prin oferte noi de servicii medicale, precum și extinderea acestuia.
·           Ambulatoriile - dezvoltarea ofertei de servicii medicale și accesarea de fonduri europene.
La nivel județean propunerile au vizat acoperirea necesarului de medici, prin scoaterea la concurs a posturilor și specializarea personalului existent pe competențe, precum și asigurarea asistenței medicale primare, prin dotarea cu ambulanțe, conform Programului de Guvernare. Pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești, propunerile prezentate au constat în diversificarea serviciilor medicale oferite de unitatea sanitară, respectiv:
· Crearea unui departament de cardiologie intervențională, cu implementarea Programului STEMI -program național adresat afecțiunilor acute coronariene - având infrastructura necesară (angiograf) și cadre medicale de specialitate.
· Consolidarea și reabilitarea spitalului, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
· Extinderea și modernizarea Spitalului Județean de Urgență Pitești.
· Darea în folosință a unui bloc operator în sfera chirurgiei cardiovasculare, având în vedere numărul de chirurgi cardiovasculari și adresabilitatea regională, ca patologie specifică.
· Achiziționarea unui aparat de radioterapie, având locația și adresabilitatea regională.
· Achiziționarea unui computer tomograf, la nivel de județ.
· Trecerea de la clasificarea III, la clasificarea II, a Spitalului Județean de Urgență Pitești, prin dotarea și diversificarea ofertei de servicii medicale.
 

Published in SOCIAL

La un an de la teroarea și, în unele familii, nemărginita durere, generată de cazurile bebelușilor îmbolnăviți cu sindromul hemolitic uremic (SHU), a apărut primul caz pe anul 2017. Dacă anul trecut punctul cel mai fierbinte părea să fie identificat în Argeș, primul bebeluș care trebuie să facă față pericolului este din Craiova și a ajuns deja la spitalul Marie Curie din Capitală.
Cea mai mare problemă este că, deși a trecut un an de zile, nici acum nu se cunoaște cauza care a generat îmbolnăvirea copiilor. Și, din păcate pentru Argeș, județul nostru a rămas în continuare cu un singur epidemiolog.

Un copil cu sindrom hemolitic uremic în formă severă a fost internat la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, el fiind adus de la Craiova, a declarat şefa Clinicii de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean.  Este primul caz din acest an de sindron hemolitic uremic diagnosticat la un copil - e vorba de un băieţel de un an şi cinci luni, din Dolj.  Anul trecut, în ianuarie, sindromul a fost confirmat în cazul a peste 30 de copii. Acum, medicii se aşteaptă ca numărul cazurilor să crească în perioada următoare.
Este vorba despre un caz grav. Este o formă severă de boală, cu dializă peritoneală", a spus Bălgrădean. Medicul a precizat că acest copil a fost adus de la Craiova.
În intervalul ianuarie-octombrie 2016, în Spitalul Marie Curie au fost înregistrate 32 de cazuri de sindrom hemolitic uremic (SHU), cel mai mare număr din ultimul deceniu. Medicul Mihaela Bălgrădean a precizat că sursele infecţiei sunt produsele animale, printre care lapte, carne, dar şi apă, legume şi fructe şi îi atenţionează pe părinţi să fie prudenţi în prepararea hranei copiilor întrucât consecinţele sindromului hemolitic uremic pot fi foarte grave. „De la măsurile de igienă pleacă totul. Este vorba de igiena mâinilor, de igiena alimentelor care se administrează acestor copii, spălatul cu atenţie al legumelor şi fructelor, spălatul cărnii şi preparării ei adecvate la temperaturi adecvate, adică bine fiartă. Carnea de vită trebuie să fie foarte bine fiartă. Separararea alimentelor crude de cele preparate, respectiv tocătoarele trebuie să fie separate atunci când preparăm carnea crudă. Să avem grijă şi cu ouăle, pentru că şi ele trebuie spălate înainte de a fi folosite”, a spus medicul.

Anul 2016 a fost un an în care au fost înregistrate cele mai multe cazuri de SHU, multe foarte grave, şi trei decese. Media cazurilor de sindrom hemolitic uremic a fost de zece pe an, în ultimii cinci ani, cu excepţia lui 2015, când au fost 15 cazuri foarte grave, declara, în mai 2016, pentru News.ro şeful clinicii de nefrologie, prof dr. Mihaela Bălgrădean.

„Între 2002-2015 am avut cinci decese pentru 57 de cazuri de sindrom hemolitic uremic. Din păcate, am mai spus, ani la rândul nu se puteau face dozări, iar diagnosticul îl punem clinic. Ştiam clar ce mâncaseră acei copii. Îi tratam ca atare, altfel mureau. Nu dispuneam de testele de care dispunem astăzi. Apoi dacă aşteptam după analize, ar fi murit mulţi copii în acei ani, dar noi am pus copiii imediat pe tratament”, explica atunci Bălgrădean.

Sindromul hemolitic uremic nu este boală transmisibilă, ci sindrom cu multiple cauze, ce pot fi sau nu infecţioase. Ca urmare, nu există statistică naţională a SHU. Doar după cazurile de la Argeş (ianuarie 2016) s-a făcut o centralizare a celor care s-au prezentat în patru spitale mari în ultimii cinci ani. Astfel, în 2010 au fost înregistrate cinci cazuri, în 2011 - 12 cazuri, 2012 - 18 cazuri, ,2013 - 16 cazuri, 2014 - 18 cazuri şi în 2015 - 22 de cazuri, toate la copii sub cinci ani, având diverse cauze infecţioase.

 

Published in SOCIAL

Dacian Cioloș a arătat încă o dată care îi este adevărata față. În ultimul discurs în calitate de prim-ministru al României, el a vorbit despre anumite probleme pe care susține că le-a rezolvat. Deși a vorbit despre criza din sănătate, Cioloș s-a referit la scandalurile substanțelor folosite la igienizare în spitale, dar a omis criza bebelușilor în care zeci de copii din Argeș și din țară s-au îmbolnăvit fără să se știe nici astăzi de ce, iar trei dintre ei, toți trei din Argeș, au decedat. „Este ultima mea declaratie in calitate de prim-ministru. Acest Guvern a aparut intr-un context exceptional. Am avut o sustinere politica volatila in Parlament, asteptarile au fost foarte mari. Inca de la inceputul guvernarii au iesit la iveala probleme ascunse de ani, care nu au fost abordate frontal atunci cand a trebuit. De pilda, crizele de la Sanatate legate de biocide sau de pretul medicamentelor, problema doctoratelor la Educatie, problema salarizarii, cele legate de somajul cronic in anumite zone din Romania, problema combaterii taierilor ilegale a padurilor. Cu atatea probleme, nu aveam cum sa ne limitam la gestionarea treburilor curente, asa ca a trebuit sa incepem anumite reforme.”, a declarat Dacian Ciolos, la Palatul Victoria.

Published in POLITIC
Luni, 17 Octombrie 2016 11:31

Iohannis, președintele Facebook!

Avem un președinte autist, care conduce România după like-urile primite pe Facebook!

Cum altfel poți caracteriza un personaj care face conferință de presă după valul de indignare populară pricinuit de împușcarea unui ursuleț, dar nu scoate o vorbă după ce o asistentă și o infirmieră mor de extenuare, la locul de muncă. În caz că nu știați, cele trei cazuri dramatice s-au consumat în orașul pe care președintele nostru l-a administrat cu mare succes: Sibiu!

Președintele Klaus Iohannis a mers pe valul emoției de pe Facebook și a ieșit public pentru a-și exprima nemulțumirea că un ursuleț a fost împușcat de un vânător care a acționat ca la o partidă de vânătoare, în timp ce polițiștii, jandarmii și medicii veterinari alergau ca niște muște fără cap pe urma puiului nevinovat.

Este adevărat, lucrurile sunt grave, dar președintele a vorbit că este nevoie de o instituție care să acționeze când apar astfel de cazuri. Într-adevăr, în orice țară normală la cap și cu o urmă de civilizație există astfel de servicii specializate, fie ale statului, fie ale unor ONG-uri.  Cu mențiunea că în acele state, ONG-urile nu sunt doar niște lipitori la banii publici și la grupuri de interese... Toate sunt legiferate.
O mare tragedie este însă că urșii - și avem multe cazuri și în Argeș - au rămas fără habitat și, înhometați și hătuiți, ajung să își caute de mâncare în zonele locuibile. Unii dintre ei ajung și în orașe. Și în Câmpulung, în urmă cu ceva ani, un urs mai avea puțin și intra în biroul primarului! De ce? Pentru că administratorii pădurilor nu se sinchisesc să respecte legea să și amenajeze locuri unde animalele sălbatice se pot hrăni. Pentru că nimeni nu îi controlează. O altă mare tragedie este aceea că habitatul animalelor sălbatice din țara noastră a fost micșorat dramatic. Pentru că pădurile au fost retrocedate/vândute băieților deștepți care au defrișat masiv. Chiar o firmă apropiată președintelui este printre cei mai mari exploatatori și exportatori de lemn din România. Despre aceste adevărate cauze, președintele nu a zis nimic. Pentru că admiratorii lui care îi dau like pe Facebook nu ar înțelege aceste lucruri.

Împușcarea unui animal nevinovat arată cât de înapoiați suntem ca țară. Dar cum arată oare faptul că un copil nevinovat este omorât de o haită de câini în Capitala României și sigur vă amintiți de cazul Ionuț. Și sigur vă amintiți de multe cazuri de oameni mușcați în Pitești și în Argeș de maidanezi! Și cum arată faptul că zeci de copii se îmbolnăvesc din senin? Dar că ne mor bebelușii fără să știm de ce? Președintele nu a cerut măsuri urgente atunci. Deși ne simțeam mai fără apărare decât se simțeau românii în fața bolilor în vremea lui Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare!
Cât de primitivă este țara în care, într-o singură săptămână, o infirmieră a decedat în timpul serviciului, în spălătoria Secţiei de Diabet a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, la o săptămână după ce o asistentă medicală a murit la Spitalul de Pediatrie, la ieșirea din tură? Și astfel de situații pot apărea oricând, la orice spital de stat, inclusiv în Argeș. Tot personalul medical este în grevă japoneză, se anunță și alte acțiuni de protest.

Președintele nu a ieșit în conferință să îi ceară premierului Dacian Cioloș să ia măsuri urgente. Nu l-a urecheat nici pe fostul ministru al Sănătății pentru harababura din cazul rămas încă neelucidat al îmbolnăvărilor bebelușilor din Argeș și din țară, nici pe actualul ministru pentru că nu a venit cu soluții pentru a oferi salarii mai mari medicilor și personalului medical, pentru a elimina banii sifonați din sănătate și contractele cu șmecherii din industria medicamentelor, pentru lipsa de investiții în aparatură, pentru lipsa de medicamente din spitale, pentru a aduce cumva medicii înapoi sau măcar pentru a-i păstra în țară pe cei care mai sunt!

Klaus Iohannis vorbește despre plagiate, că e la modă, dar nu și despre dezastrul din universități, despre faptul că liceele și mediul universitar eliberează în mediul economic, an de an, șomeri pentru că nu există racordări la necesitățile de pe piața de muncă. Nu vorbește despre salariile mizerabile din învățământ, nici despre banii încă la negru din meditații. Deși în CV menționează că provine din rândul profesorilor.

Nimic! Generația Facebook - nu cea constituită din utilizatorii normali, ci aceea care funcționează ca un arc și pe care ați văzut-o în cazurile lui Gabriel Oprea sau Colectiv - tace. De ce? Pentru că actualul ministru al Sănătății vrea să se înmatriculeze la USR? Pentru că PNL îl vrea premier pe Cioloș? Pentru că PSD doarme în debaraua politicii românești și nu mai are curaj să mai facă nimic? Posibil.

Pas cu pas...Like cu like!

 

Societatea Romana de Microbiologie, Colegiul Medicilor Argeș și Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, au organizat, vineri, workshop-ul cu tema ”Supravegherea si controlul infecțiilor asociate îngrijirilor medicale si a rezistenței bacteriilor la antimicrobiene”, eveniment care a reunit somități din lumea medicală, precum prof. Dr. Alexandru Rafila, prof. Adrian Streinu Cercel, prof dr. Mircea Beuran sau Conf. Dr. Daniela Pițigoi (născută la Câmpulung, elevă la colegiul Dinicu Golescu).

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" a vorbit şi despre cazurile bebeluşilor din Argeş, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, arătând că n-au fost respectate cu stricteţe regulile simple de igienă, ducând la contaminarea cu E-coli, , adăugând că în cazul bebeluşilor cu sindrom hemolitic n-au fost respectate regulile de igienă.  Chiar și așa, dacă este să acceptăm teoria dlui Streinu, rămâne întrebarea de ce a fost acel val, de cel acel vârf doar în Argeș și doar atunci? Să înțelegem că  Argeșul este județul cu oamenii cel mai puțin curați?
„Ca­uza îmbolnăvirii copiilor este E.coli, iar modalitatea de transmitere este circuitul fecal-oral. Atâta timp câîtnu se respectă regulile stricte de igienă, sunt şanse să mai apară. O fiinţă umană este formată dintr-un trilion de celule, iar pe lângă ea are 10 trilioane de bacterii. Infecţiile apar peste tot, apar în comunitate. Mai mult de jumătate din infecţiile din spital sunt de la propriii noştri germeni şi 30- 40% de la germeni din spital.
Este o problemă a planetei, şi toate eforturile care se fac la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de a impune dezvoltarea de noi antibiotice, s-a făcut din pricina germenilor multirezistenţi. Prevenirea infecţiilor din spital se face în primul rând prin igienă. Apa şi săpunul sînt sfinte!“, a declarat Adrian Streinu Cercel despre o posibilă cauză a episodului infecțiilor bebelușilor din Argeș.

În perioada 18 ianuarie - 11 februarie 2016, la spitalele din Argeş au fost internaţi 16 copii, dintre care 13 cu patologie digestivă, cărora le-au fost stabilite la internare următoarele diagnostice: „boală diareică acută”, „gastroenterocolită acută”, „sindrom dispeptic”, „sindrom febril rinofaringită acută”, „pneumonie cu sindrom obstructiv” şi „rotavirus confirmat”. Trei copii diagnosticaţi cu siondrom hemolitic uremic au murit, la spitale din Capitală.

Profesorul Alexandru Rafila a prezentat lucrarea Infecţiile asociate în­grijirilor medicale în context european şi naţional. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a precizat că screeningul pacienţilor la internare sau ATI în spitalele din România se face la scară foarte mică şi că, dacă nu se vor lua măsuri la nivel mondial, în 2050 vor fi 10 milioane de decese anual din pricina infecţiilor rezistente la antibiotice.

Published in SOCIAL

Corpul de Control al Prim-Ministrului a prezentat raportul verificărilor făcute în cazul copiilor internați cu afecțiuni grave, în primele trei luni ale anului, la Spitalul de Pediatrie din Pitești și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.

Documentul prezintă o situaţia de-a dreptul şocantă: există suspiciunea că la îmbolnăvirea copiilor ar fi putut contribui un lot de vaccinuri adus din Kazahstan, vaccinuri nedestinate pieţei europene. Deşi s-a solicitat verificarea vaccinurilor, acest lucru nu s-a putut realiza încă, iar Corpul de Control a sesizat Parchetul General.

Primul care a vorbit public despre această ipoziteză, chiar în mijlocul crizei, a fost medicul Emilian Popa de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.
 

S-a mai constat că spitalele au achiziţionat dezinfectanţi de la comapaniile Hexi Pharma şi Rebemedical.

"În perioada 17.10.2013-03.02.2016, în baza contractelor încheiate cu Ministerul Sănătăţii, societatea Polisano SRL a livrat către direcţiile de sănătate publică din ţară un număr de 940.995 doze de vaccin hexavalent, din care 11.800 doze de vaccin HEXACIMA în ambalaj slovac, 20.042 doze de vaccin HEXACIMA în ambalaj bulgăresc şi 107.300 de doze HEXAXIM, destinat pieţei din Kazahstan.

Pentru distribuţa pe piaţa din România, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a impus obligaţia îndeplinirii unor condiţii. (...)

Deşi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a comunicat Ministerului Sănătăţii faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieţei din Kazahstan, este un "medicament neautorizat de punere pe piaţă", care deţine numai o opinie ştiinţifică pozitivă din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente, prin Autorizaţia pentru furnizare de medicamente pentru nevoi speciale conform art. 703 alin. (2) din Legea 96/2006 nr. 185/30.12.2015, cu valabilitate de un an, societatea Polisană SRL a fost autorizată să distribuie 107.300 doze de o,5 ml din vaccinul HEXAXIM, aceasta având următoarele obligaţii: (...)

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a emis Autorizaţia pentru furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale în favoarea societăţii Polisană SRL, în condiţiile în care din documentele transmise nu rezultă că:

- medicamentul este prescris de un medic, care îşi justifică solicitarea;

- nu există pe piaţa românească un alt medicament care să satisfacă nevoile speciale invocate", se arată în raport.

Două dintre vaccinurile din loturile cu posibile probleme au fost descoperite şi în cabinetele în care au fost imunizaţi copiii diagnosticaţi cu afecţiuni grave.

Pentru a elimina suspiciunea privind alterarea vaccinurilor ca urmare a unei posibile depozitări în condiţii necorespunzătoare, Corpul de control a solicitat DSP Argeş şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale testarea a două probe din fiecare vaccin cu care au fost vaccinaţi copiii transferaţi cu afecţiuni grave la Spitalul "Marie Curie". Institutul Cantacuzino a comunicat că "laboratorul nu deţine toţi reactivii necesari efectuării acestor teste întrucât aceste produse nu au fost mai fost fabricate".

Corpul de Control a solicitat Ministerului Sănătăţii să susţină verificările de laborator, care costă 16.000 de euro. Ulterior, Corpul de control s-a adresat Parchetului General pentru efectuarea de verificări privind situaţia reală a stocurilor de vaccinuri existente la direcţiile judeţene de sănătate publică, a spitalelor şi a cabinetelor medicale individuale şi pentru verificarea calităţii vaccinurilor administrate sau aflate asupra celor abilitaţi să pună în aplicare programul de imunizare a copiilor.

"Lipsa unei proceduri a activităţii de manipulare a vaccinurilor a condus la preluarea de vaccinuri de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş fără a fi transportate în aceeaşi zi la frigiderul din cadrul cabintului medical.

Având în vedere că, urmare a verificărilor privind stocul dozelor de vaccinuri la două cabinete medicale, s-au constatat diferenţe între cantităţile raportate de către aceste cabinete Direcţiei de Sănătate Publică Argeş şi cele existente fizic în stoc, există posibilitatea, ca şi în alte cazuri, între situaţiile raportate Dierecţiilor judeţene de sănătate publică şi situaţia faptică a vaccinurilor aflate asupra medicilor de familie să fie diferenţe privind starea vaccinurilor şi cantităţile existente, iar situaţiile existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică să nu corespundă realităţii", se mai precizează în raport.

 Infecțiile nosocomiale nu au fost raportate

Același document arată că reprezentanții Spitalului de Pediatrie Pitești au consemnat în Registrul de infecții nosocomiale, lunar, între 1 ianuarie 2015 - 16 februarie 2016, faptul că nu a fost identificată nicio infecție nosocomială, fără a exista însă buletine de analiză în acest sens, existând astfel suspiciunea că înregistrările nu sunt corespunzătoare adevărului, potrivit Corpului de control al premierului.

Exclusiv: Principalele concluzii ale Avocatului Poporului în cazul bebelușilor din Argeș

Informația apare într-o Notă de informare privind rezultatul verificărilor suplimentare efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în legătură cu situația copiilor transferați cu afecțiuni grave de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Maria Sklodowska Curie", remisă miercuri AGERPRES de către Guvern.

Potrivit notei, o echipă a Corpului de control a inițiat, din 16 februarie, o acțiune de documentare, în principal, la Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică Argeș, Spitalul "Maria Curie" și Spitalul de Pediatrie Pitești, în legătură cu modul în care acestea au acționat în cazul copiilor transferați cu afecțiuni grave la Spitalul "Maria Curie", precum și în legătură cu modul de gestionare de către instituțiile sanitare implicate a infecțiilor nosocomiale. Acțiunea de documentare vizează perioada 1 februarie 2016 — 13 mai 2016.

Corpul de control al prim-ministrului a constatat că, în perioada 18 ianuarie — 11 februarie, la spitalele de pe raza județului Argeș au fost internați 16 copii (din care 13 cu patologie digestivă) cărora le-au fost stabilite la internare următoarele diagnostice: "boală diareică acută", "gastroenterocolită acută", "sindrom dispeptic", "sindrom febril rinofaringită acută", "pneumonie cu sindrom obstructiv' și "rotavirus confirmat". Mare parte dintre copiii internați în această perioadă la spitalele de pe raza județului Argeș și, ulterior, la Spitalul "Maria Curie" și la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" au prezentat în antecedente multiple internări pentru patologie digestivă și respiratorie, precum și anemie carențială și rahitism, fapt ce denotă o imunitate scăzută a organismului acestor copii, se arată în nota Corpului de control.

 Citește și

Andrei Gerea, în echipă cu doctorul Edi Morlova: Spital nou și Facultate de Medicină la Pitești

Asociația pentru Protecția Consumatorilor despre cauza îmbolnăvirilor şi deceselor bebelușilor: Cerem autorităților să verifice și vaccinurile

Published in SOCIAL

Copilul de 1 ani si 8 luni din Pitesti, diagnosticat cu sindromul hemolitic uremic este inca in stare critica, dar stabila "Chiar inainte de a intra in conferinta de presa am vorbit cu d-na doctor Balgradean de la Spitalul Marie Curie care mi-a confirmat ca la acest moment starea de sanatate a copilului de 1 ani si 8 luni din Pitesti, este inca critica, dar stabila, fiind monitorizata in permanenta. Copilul se afla internat in sectia de nefrologie, fiind dializat imediat dupa prezentare", a afirmat prefectul Cristian Soare.

In urma confirmarii diagnosticului de imolnavire cu SHU a fetitei de 1an si 8 luni din Pitesti, internata la Spitalul Marie Curie, in data de 15 mai a fost declansata ancheta epidemiologica, atat la domiciliul minorului, in Pitesti, cat si la domiciliul bunicilor din orasul Topoloveni. Prefectul Cristia Soare a anunțat că nu s-a identificat E-coli verotoxigena in apa potabila si alimentele recoltate conform rezultatelor sosite de la Institutul de Igiena si Sanatate Publica Bucuresti pentru efectuarea examenelor microbiologice.

 

Echipele DSVSA si DSP au recoltate mai multe probe de alimente consumate de copil (iaurt, lapte vaca fiert si crud) si apa potabila utilizata in familie (apa potabila robinet din cele 2 bucatarii si apa potabila izvor subteran din Pitesti).

Published in SOCIAL
Joi, 21 Aprilie 2016 21:09

Andrei Gerea, din nou la Digi 24

Vicepreșdintele ALDE, deputatul Andrei Gerea, candidat la Primăria Pitești, a fost din nou invitat în platourile Digi 24. În emisiunea de la televizunea națională, Gerea nu a ezitat să ia din nou apărarea Lactate Brădet considerând că a fost tratată incorect de reprezentanți ai statului român la momentul în care ministrul Agriculturii practic a acuzat firma din Argeș că ar fi vinovată de îmbolnăvirea bebelușilor. În același context, candidatul ALDE la Primăria Pitești a atras atenția că nici până astăzi, nici ministrul Cadariu care dorea decapitarea medicilor din Spitalul de Pediatrie Pitești, nu a dat un răspuns, și nici vreun alt oficial al ministerului Sănătății, din care să reiasă clar de ce s-au îmbolnăvit zeci de copii din județul Argeș.

Vă reamintim că Andrei Gerea a fost singurul parlamentar de Argeș care a vizitat fabrica și care a reacționat și a luat apărarea companiei de la Brădet în mijlocul acelui scandal. 

Published in POLITIC

Alina Gorghiu a dat dovadă de o demagogie ieftină și de mult tupeu la lansarea candidaților PNL în Argeș. A încercat să speculeze dramatismul prin care au trecut bebelușii și părinții din Argeș și a povestit că ar fi născut în Argeș dacă ar ști că este în siguranță ea și bebelușul său. Culmea este că a spus aceste cuvinte de față cu Vasile Blaga, fostul lider PDL, care altel l-a dat exemplu de eficiență tocmai pe Emil Boc, adică cel care a dictat închiderea spitalelor din Argeș!

Mai nou, liberalii tot zdrăngănesc ideea construirii unui nou spital la Pitești, pe care Andrei Gerea a lansat-o cu mult timp înainte, fără însă a venit cu soluții și explicații despre cum vor face acest lucru. Însă Narcis Sofianu, în calitate de consilier local, nu a spus un cuvânt atunci când primăria Pitești a refuzat să ia în administrare măcar un spital, lăsându-le pe toate în sarcina CJ Argeș.

La fel, când ministru Sănătății a dat dovadă de incompetență maximă, nici Alina Gorghiu, nici Vasile Blaga, nici Narcis Sofianu, nici Iani Popa sau vreun alt lider aiurea din PNL nu au cerut sancționarea, nu mai zicem demisia lui Achimaș. Au tăcut mâlc, pentru că guvernul Cioloș lucrează pentru PNL.

Acum, cei care au închis spitale, cei care nu au dat doi bani pe durerea copiilor și a părinților, vorbesc despre spitale...

Published in POLITIC

Pitești.  Astăzi, în spitalele din Argeș mai erau internați 23 de copii, dintre care 20 cu vârste între 0 și 2 ani. 14 copii (din care 12 copii cu varste intre 0-2 ani) sunt internați la Spitalul de Pediatrie Pitesti;.
6 copii  (din care 5 cu varste intre 0-2 ani) la Spitalul Municipal Campulung -  pediatrie. Un copil cu varsta intre 0-2 ani este internat la Spitalul Judetean  de Urgenta Pitesti   – sectia boli infectioase, iar doi copii cu vârsta între 2 și 5 ani sunt internați la Spitalul Municipal Curtea de Arges  -  pediatrie. Niciun copil nu a fost transferat la Bucuresti.
Nici până astăzi nu se știe care sunt sursele care au generat îmbolnăvirea bebelușilor din Argeș cu sindromul hemolitic uremic.
 


Published in SOCIAL
Pagina 1 din 6