Joi, 22 Februarie 2018

Când vezi cât de greu se urnesc lucrurile în spitalele românești, cu sau fără salariile mărite ale personalului medical, aproape că îți vine să spui că acest sistem nu-și va mai reveni niciodată din coma indusă de infecția post-decembristă.
Când vedem însă gesturile uriașe făcute de diferite persoane fizice, de asociații sau de companii, nu putem spune decât că trebuie să fie tot mai numeroase.

Spitalul municipal din Câmpulung a primit o nouă donaţie din partea companiei Holcim, constând în echipamente şi aparatură medicală în valoare de circa 50.000 de euro. Este vorba de două analizoare de hematologie, respectiv cu pipetare elecronică, o maşină automată de spălat instrumentar, trei electrocardiografe şi un monitor pacienţi.
De-a lungul anilor, Holcim România a donat Spitalului Municipal Câmpulung mai multe aparate medicale cum ar fi un sistem de chirurgie laparoscopică, analizoare de laborator, un ecograf Doppler, un sistem de radiologie mobilă, un aparat de anestezie, un facoemulsificator (aparat pentru operaţii de cataractă) şi altele.

Vă reamintim că recent, Clubul Rotary a dotat spitalul de pediatrie Pitești cu un aparat de ventilație în sistem nazal pentru terapie intensivă neonatală. Prima etapă a fost dotarea și reorganizarea secției de oncologie a spitalului județean. Același club a dotat un salon în întregime, inclusiv cu un ecograf. În februarie, vor fi aduse și 10 scaune cu rotile din SUA pe care Rotary le va dona secției de primi-urgențe, ortopedie și Spitalul de Pediatrie.

Published in SOCIAL