Joi, 22 Februarie 2018

Georgia, castigatoarea editiei a XXX-a a Festivalului International Carpati 2013 Featured

Primul mare eveniment care s-a desfasurat sub egida celei de a VIII-a editii a Sarbatorilor Argesului si Muscelului, Festivalul International de Folclor Carpati s-a consumat. Peste cea de a XXX-a editie, una jubiliara, in care pentru prima data ansamblurile din Brazilia, Mexic, Georgia, Bulgaria, Serbia, Ţara Galilor, Turcia si Coreea de Sud au si concurat, s-a tras cortina, dupa un peripluu prin toate orasele si municipiile din judet. Nu inainte insa de o ultima reprezentantie de gala in fata a mii de pitesteni veniti in Piata Milea. Acestia au aplaudat si castigatorii concursului: Mexic - locul III, Coreea de Sud, cea mai iubita de tanarul public - locul II si, marele premiu, castigat de Georgia, in uralele publicului. De precizat ca toate ansamblurile au fost notate de un juriu format din reprezentantii tuturor tarilor participante, dar si ca georgienii au castigat 3000 de dolari, coreenii 2000, iar mexicanii 1000 de dolari.
Presedintele CJ Arges Constantin Nicolescu a premiat ansamblul din Georgia, care a mai oferit ulterior, la cererea publicului, alte doua reprezentatii.
Georgienii au cucerit publicul, dar si juriul, cu gratia dansului feminin si cu electrizantul spectacol al barbatilor, adevarati virtuosi in executarea de miscari acrobatice, specifice zonei.
La festivatatea de premiere au mai participat si primarul Tudor Pendiuc, vicepresedintele CJ Constantin Polexe si parlamentarii Radu Vasilica si Serban Valeca. De ce oare o mai fi fost nevoie si de parlamentari pe scena la premiere, nimeni nu si-a dat seama, mai ales ca Radu Vasilica abia ce venise la spetacol inainte de acest moment unde, de fapt, doar administratia locala si judeteana, ca parteneri si organizatori, aveau dreptul sa fie meditatizati. Exlicatia: campanie electorala ieftina, pe carca muncii altora!


Read 804 times Last modified on Vineri, 16 August 2013 21:59