Sâmbătă, 24 Iunie 2017
Muzeul Golești, porți deschise de Ziua Copilului

Muzeul Golești, porți deschise de Ziua Copilului

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti și Consiliul Judeţean Argeş, au organizat, de 1 Iunie, o mulțime de surprize  pentru copilași. Cei care au reușit să treacă pragul muzeului au fost pictați pe față, au văzut proiecții de desene animate, s-au putut plimba pe ponei și să se plimbe cu trăsura. Nu au lipsit nici jocuri pe care le jucau, în copilăria lor, părinții și bunicii lor: popicărie românească, lapte gros, țară, țară vrem ostași, baba-oarba sau învârte cercul.

Parcul Goleștilor a găzduit și  momente de  dresură de câini și exerciții demonstrative executate de echipe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean, Argeș.

La Muzeul Golești să găsește și Şcoala slobodă obştească”, înfiinţată de marele cărturar Dinicu Golescu. Aceasta oferea copiilor săraci din împrejurimi şansa să înveţe alături de cei bogaţi. Manualele erau gratuite şi, pentru prima dată, erau primite la învăţătură şi fetele, alături de băieţi. A fost prima şcoală modernă cu predare în limba română şi a funcţionat în perioada 1826 - 1830. În şcoală sunt expuse, atât piese de mobilier, cât şi manuale din perioada lui Spiru Haret.

 

Read 156 times