Miercuri, 23 August 2017
De negăsit! Miliardarul Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare, nu poate fi găsit de polițiști

De negăsit! Miliardarul Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare, nu poate fi găsit de polițiști

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa", însă acesta nu poate fi încarcerat. Pe numele lui Puiu Popoviciu a fost emis un mandat naţional de arestare. În cazul în care se va constata că nu se află pe teritoriul României, Popoviciu va fi dat în urmărire internaţională.
Miliardarul a fost căutat de poliţişti după pronunţarea sentinţei, pentru a fi escortat la penitenciar, însă nu a fost găsit la domiciliul din centrul Capitalei. Potrivit unor surse, Popoviciu ar fi plecat din ţară din luna iunie.
Instanţa supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu şi i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani închisoare.
Milionarul a fost găsit vinovat de dare de mită. Decizia magistraților de la ÎCCJ este definitivă.
Alte condamnări: Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare.

Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu — 5 ani și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel București la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

În dosar, fostul șef DGIPI Cornel Șerban a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV București, la șase ani de închisoare, Petru Pitcovici, fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an de închisoare.
 
Parchetul General a hotărât punerea sub sechestru pe terenuri ale firmei Băneasa Investments SA, pe care este construit complexul comercial Băneasa. Potrivit Digi24, sechestrul asigurator este pus pe cel puțin 60.000 de metri pătrați de teren aparținând firmei Băneasa Investmenst, deținută de omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, condamnat la șapte ani de închisoare.

MOTIVELE CONDAMNĂRII
Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.

"În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București — Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale", susțin procurorii.

Inițial, Popoviciu, în înțelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.

Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

"Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Ioan Alecu și Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate și 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății", au mai indicat procurorii.

Conform acestora, pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. De asemenea, a susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi etc.

"Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost semnat la USAVM București în condiții improprii de reprezentare a universității. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpații Alecu, Popoviciu și Bejenaru au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafața de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate", se arată în rechizitoriu.

La solicitarea rectorului Alecu, Popoviciu i-a promis că îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent fermei Băneasa, iar astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia municipiului București a eliberat titlul de proprietate pentru USAMV București.

După eliberarea titlului de proprietate, Ioan Alecu, în înțelegere cu Popoviciu, a aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAMV interzicea acest lucru.

În acest context, terenul a fost subevaluat, iar ulterior, în 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al firmei, în condiții de subevaluare.

 

LEGĂTURI PERICULOASE CU TRAIAN BĂSESCU

BĂSESCU ÎN 2009: Unde-i crima lui Popoviciu că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti?

Ginere al fostului demnitar comunist Ion Dincă, Puiu Popoviciu s-a vrut un miliardar discret. Evoluţia lui Popoviciu a fost descrisă în emisiunea "Exces de Putere” de sâmbătă seară, la Antena 3.

Nici topurile celor mai bogaţi români nu reuşeau să-l consemneze, astfel că s-a strecurat în ierarhii în anul 2003, cu o avere estimată la 100 de milioane de dolari, după care a dispărut până în 2008, când trecuse deja de 300 de milioane de euro, potrivit revistei Forbes.

Restaurantele Casa Doina, Pizza Hut sau KFC, hotelurile Howard Johnson şi Ramada îi aparţin la vedere. Alte afaceri sunt trecute pe numele octogenarei sale mame sau altor apropiaţi. Intră aici societăţile Alltrom, Herăstrău, Mioriţa, Comaliment. A deţinut franciza Ikea şi a vândut-o în 2010, afacerea aducându-i circa 30 de milioane de euro.

Întâlnirea cu Traian Băsescu avea să-l urce însă de pe locul 25 pe locul 4 în topul miliardarilor. În 2001, Popoviciu obţine de la Primăria Capitalei controversatul PUZ pentru proiectul Băneasa Investment.

Traian Băsescu este acuzat că a eliberat documentele pe numele firmei lui Popoviciu când terenul de 220 de hectare aparţinea încă statului, iar planul ar fi de o nulitate absolută pentru că nu a avut avizele oligatorii prevăzute de lege.

În plus, Primăria investeşte în proiectul lui Popoviciu peste 300 de miliarde de lei pentru reţeaua de apă şi canalizare. Graţie acestui proiect, averea lui Popoviciu ajunge, în 2009, la 600-650 de milioane de euro, potrivit aceluiaşi Top Forbes.

Criza îl coboară spre 420 de milioane în 2010 şi 330 de milioane în 2011. Reţinut de DNA, în martie 2009, Puiu Popoviciu beneficia de o declaraţie de sprijin uluitor chiar din partea şefului statului.

 

Puiu Popoviciu se lăuda, într-o convorbire telefonică, că l-a ”scăpat” pe președintele Traian Băsescu de dosarul Flota, în perioada în care Adrian Năstase era prim-ministru, iar șeful statului a negat vreo legătură cu omul de afaceri.

Potrivit unei interceptări dintr-un dosar DNA, Popoviciu (foto) a pretins în unele discuţii că şeful statului îi este dator pentru faptul că a scăpat de cercetarea penală.

Trebuia să fie arestat pe 19 iulie 2004, sub influenţa lui Năstase. Eu l-am scăpat”, ar fi spus omul de afaceri, potrivit interceptării prezentate de România TV.

Read 1120 times