Miercuri, 18 Octombrie 2017
Exclusiv! Moment istoric la Robaia: Mii de oameni la slujba de canonizare a Sfântului Pârvu Mutu. Ce sfinți mai are Argeșul (video)

Exclusiv! Moment istoric la Robaia: Mii de oameni la slujba de canonizare a Sfântului Pârvu Mutu. Ce sfinți mai are Argeșul (video) Featured

În ultimele două decenii, Argeșul a ajuns în calendarul creștin-ordotox cu patru sfinți. Moment istoric pentru credincioșii din Argeș. 

 IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Inaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, IPS Galaction, Arhiepiscopul Alexandriei și Teleormanului și IPS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, s-au aflat în mijlocul credincioșilor la manastirea Robaia, din comuna Muștătești, cu ocazia proclamării canonizării pictorului Pârvu Mutu, care va fi sarbatorit sub numele de Sfantul Pafnutie Pârvu Zugravu. În cei 60 de ani de activitate, Pârvu Mutu a pictat 40 de biserici.

Făcând referire la viaţa pictorului, Părintele Patriarh a evidenţiat că i s-a zis «Mutul» nu pentru că era mut, ci pentru că picta numai în stare de rugăciune a minţii sau a inimii şi dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare.

 

Am inteles acum ca nu vorbea cu oamenii cand vorbea cu Dumnezeu, cand ii cerea poata sa arate oamenilor chipurile pe care nu le vazuse, sa i se descopere pentru a reprezenta lumina Dumnezeiasca a harului reprezentata in chipurile sfintilor. Nu vorbea. Se ruga si postea. Harul lui Dumnezeu se transmite si prin mijlocirea omului ales, al iconarului. Este un model desavarsit, atat cat se poate pe Pamant, de creatie, de apropiere si de slujire a lui Dumnezeu prin tehnica infrumusetarii sfintelor locasuri de cult si a afintelor biserici - IPS Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si mitropolit al Ardealului

Născut în 1659 la Câmpulung Muscel, Pârvu Mutu, supranumit şi Zugravul, a fost cel mai faimos pictor de biserici din România. Este fiu de preot, tatăl său Ioan Pârvescu (1623-1702) fiind născut în mahalaua Vişoiului a oraşului Câmpulung Muscel. Pârvu Mutu s-a născut la 12 octombrie 1659 la Câmpulung Muscel. La şase ani după naşterea sa, Pârvu işi pierde mama, iar preotul Ioan, tatăl său, îl ia pe Pârvu cu el şi se retrage la Mănăstirea lui Negru Vodă din localitate. Talentul copilului este remarcat de monahii zugravi ai mănăstirii încă de la primele sale creaţii. Şi-a făcut ucenicia timp de şase ani în Bucovina la un vestit zugrav rus şi a pictat biserici şi mănăstiri pentru familiile Cantacuzino şi Brâncoveanu.Este considerat primul pictor modern român.

De asemenea, a întemeiat la Bucureşti prima şcoală pentru pictori bisericeşti cu profil naţional. Sfārşitul vieţii l-a petrecut la Mănăstirea Roboaia, din comuna Muşăteşti, alături de fiul său mai mic. Īntre timp a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie. Potrivit documentelor, a murit īn anul 1735 şi a fost īnmormāntat la Robaia. O altă capodoperă a lui Pārvu Mutu se afla īn interiorul bisericii de la Aninoasa-Muscel. Printre bisericile pictate de Pârvu Mutu se află: 1) Mănăstirea lui Negru Vodă, Câmpulung, a III-a oară, 2) Mănăstirea Cotroceni a lui Şerban Vodă Contacuzino, întâi, 3) Mănăstirea Aninoasa, 4) Mănăstirea Mărgineni, a doua oară, 5) Mănăstirea Poiana, a jupanului Toma Cantacuzino, 6) Mănăstirea Lespezile a Pârvului Cantacuzino, 7) Mănăstirea Sinaia a Spătarului Mihai Cantacuzino, 8) Mănăstirea Râmnicul Sărat, idem, 9) Mănăstirea Trisfetitele (Colţea) idem, 10) Mănăstirea Sf. Gheorghe Nou a lui Constantin Voievod Brâncoveanu. Patru biserici: Filipeştii de Târg, idem de Pădure, Călineşti a II-a, Măgureni”.

Sfântul Ioanichie cel Nou de Muscel

Înainte de Pârvu Mutu, în urmp cu opt ani, în anul 2009 s-a proclamat canonizarea lui Ioanichie cel Nou de Muscel.Despre acesta se știe că a trăint într-una din chiliile din apropierea mânăstirii Cetățuia.  Moaștele Sfântului se află acum la mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung.
Sfântul Cuvios Ioanichie este unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Părintele Pimen Bărbieru pătrunde în anul 1944 într-o peșteră cu bună mireasmă, aici unde se aflau, neatinse de stricăciune, plăcute la vedere și frumos mirositoare, moaștele Sfântului Schimonah Ioanichie, adormit în Domnul la anul 1638. Moaștele au fost mutate, cu mare evlavie în biserica mănăstirii. Acestea sunt singurele moaște întregi ale unui sfânt cuvios român din secolul al XVII-lea păstrate până în zilele noastre. După descoperirea acestora, rămășitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din peșteră în Mănăstirea Cetățuia și înhumate cu mare grijă, după o cuvenită slujbă, în așteptarea canonizării ce va urma. În anul 1997, la mutarea cimitirului într-o latură a curții, actuala obște monahală a găsit osemintele în aceeași stare plăcut mirositoare. Sfintele Moaște au fost spălate și unse cu mir, după care au fost reînhumate într-o raclă, așteptându-se în continuare hotărârea Sfântului Sinod.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 2009: ”De acum înainte și în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinții Bisericii și să fie pomenit și cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viața, slujba și icoana lui să fie primite cu evlavie de preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre”.

 

 

Sânta Muceniță Filofteia

În Argeș, la Curtea de Argeș, se mai află și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, însă conform datelor istorice și tradiției creștine, ea a trăit în Bulgaria. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul actual al Bulgariei. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la data de 7 decembrie.

 Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, canonizați în 2008 și local în 2009 la Curtea de Argeș

Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe din Ţara Românească şi din toate ţările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se odihnesc şi sfintele moaşte ale voievodului. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic”. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveştilor. La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr (noiembrie 1477 - septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481 - aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor săi. 

ÎPS Calinic devine Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

În 2009, Sfântul Ioanichie cel Nou de Muscel, Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești au fost canonizați local, la Curtea de Argeș, în aceeași zi în care, Patriarhul Daniel a fost la mânăstire cu ocazia ridicării la treapta de Arhiepiscopie şi ierarhul ei ca Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. A fost unul din cele mai importante momente din istoria județului Argeș de după Revoluție.

Sfântul Ierarh Iachint, organizatorul mânăstirilor românești

Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit.

Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-şi mai putea exercita protecţia asupra cetăţii Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită şi prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupaţie genoveză.

În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeş, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) şi Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediţii  de jaf în voievodat, domnitorul Ţării Româneşti ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia şi Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Ţara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

Drept răspuns la stăruinţele domnitorului român, în urma unei corespondenţe a Cancelariei domneşti cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeş.

Ca prieten şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile româneşti după model athonit. Mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în ţară cu experienţă duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae” - Domnesc din Curtea de Argeş sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici şi le trimitea misionari.

În ultimii ani din viaţă îl găsim la reşedinţa mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absenţa de la şedinţele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voinţă, ci din cauza bătrâneţii. Vârsta înaintată şi sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o aşa lungă deplasare. În aceeaşi scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeş, cunoscându-şi sfârşitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol - juristul patriarhal trimis în Ţara Românească să cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfinţit, dăruit şi binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veşnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţa din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi Mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La data de 26 octombrie 2008 a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sale.


Media

Read 3680 times Last modified on Duminică, 06 August 2017 11:14