Duminică, 18 Februarie 2018
Uluitor! Peste 500 de dosare de viol și agresiune sexuală rămase nesoluționate în 2017

Uluitor! Peste 500 de dosare de viol și agresiune sexuală rămase nesoluționate în 2017

Parchetele din toată ţara aveau, la sfârşitul anului 2017, 512 dosare de viol şi agresiune sexuală cu autor necunoscut rămase nesoluţionate, se arată într-un răspuns al Parchetului General remis AGERPRES.

Potrivit datelor trimise de Parchetul General, la sfârşitul anului 2017, la parchetele din ţară se aflau în lucru 374 de dosare de viol şi 138 dosare având ca obiect agresiune sexuală.

Dacă pentru dosarele de viol se înregistrează în ultimii 10 ani o creştere relativ constantă (260 dosare în 2008, 365 dosare în 2011, 374 dosare în 2017), în cazul cazurilor de agresiune sexuală creşterea este mult mai dinamică (8 dosare în 2008, 73 dosare în 2015, 100 în 2016 şi 138 în anul 2017).

Reprezentanţii Parchetului susţin că nu au o situaţie la nivelul întregii ţări cu dosarele de viol şi agresiune sexuală cu autor necunoscut, în care victime sunt persoane minore.

O asemenea statistică există însă în cazul parchetelor din Bucureşti.

Astfel, la parchetele din Capitală se află în lucru 140 de dosare în care victime sunt minori (cuprinzând următoarele infracţiuni: viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale).

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 - 5 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 - 20 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 - 13 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 - 101 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 - 24 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 - 18 dosare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti - 3 dosare.

Read 544 times