Marți, 20 Februarie 2018

Autoritățile județene au manifestat o atenție sporită efectele jocurilor periculoase de pe internet, după ce 10 copii din Argeș au venit zgâriați la școală cel mai probabil după ce au jucat balena Albastră. Prefectul Emilian Dragnea a afirmat, într-un interviu pentru Absolut tv, că în ședințele organizate la școli cu părinții și elevii au participat cadre didactice, dar și polițiști de proximitate, în încercarea de a oferi informațiile necesare pentru a evita efectele unor astfel de jocuri periculoase. Mai ales că pe piață a apărut un al doilea joc, și mai periculos, cunoscut deja în presă drept Zâna de foc. 
Prefectul Emilian Dragnea a firmat că cea mai eficientă soluție ar fi instalarea unui filtru printr-un dispozitiv, chiar dacă nu este vorba și despre cea mai ieftină dintre variante.
Un subiect abordat de tabloidele britanice la începutul lunii, „Zâna de foc” a ajuns și în presă din România zilele acestea. Evident, un joc apărut tot în Rusia. Cineva de la Business Magazin a „mirosit” trafic și a ieșit în față, mândru, cu titlul „După «Balenă albastră», un nou joc mortal devine viral pe Facebook”. Apoi, articolul a fost preluat și de agenția de presă Mediafax, iar de acolo s-a răspândit rapid.
Ce presupune „zâna de foc”? „Vrei sa devii o zână? Acum este foarte simplu, nu trebuie decât să urmezi aceste instrucțiuni. La miezul nopții, atunci când toată lumea doarme, ridică-te din pat, dă roată camerei de trei ori și spune fraza magică. Ulterior, mergi la bucătărie, dar ai grijă ca nimeni să nu te observe. Altfel, magia nu își va face efectul. Deschide gazul de la toate arzătoarele aragazului, dar nu il aprinde – nu vrei să te arzi, nu? După ce ai făcut asta, lasă ușa deschisă și mergi la culcare. Gazul magic va veni la tine, tu îl vei respira în somn, iar dimineața, când te vei trezi, vei observa ca te-ai transformat în zână. Vei fi zâna focului!”, se arată într-un mesaj care circulă pe Internet de câțiva ani.
Citește mai multe despre Zâna de foc

Published in SOCIAL