Duminică, 21 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018 10:56

Cum începe Anul Centenarului în Argeș

Anul 2018 reprezintă aniversarea a o sută de ani de la înfăptuirea momentului istoric al Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Centenarul Marii Uniri constituie pentru toți românii, dar în mod special pentru argeșeni, un moment de sărbătoare, dar și de cinstire a memoriei înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru țară.

În istoria României, Argeșul, prin locurile și oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel evidențiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma ”România de la Argeș”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.

ARGEȘ reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradițiile și istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naționale, GENEZĂ, pentru că aici, la Argeș, a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti și aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuți și necunoscuți care și-au jertfit viața pentru o Românie Unită, ȘCOALĂ, pentru că în Argeș, la Golești a luat ființă prima Școală Slobodă Obștească din Țara Românească.

Sub egida proiectului ”Respect pentru Valorile Naționale”, proiect inițiat în parteneriat cu Academia Română și Dacin Sara, Consiliul Județean Argeș, împreună cu instituțiile de cultură din subordine, va organiza în acest an o serie de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, care vor debuta în data de 23 ianuarie a.c., ora 15.00, cu un moment simbolic - Aprinderea Flăcării Centenarului la Muzeul Golești, urmat de un spectacol extraordinar de cântece folclorice și patriotice, la Casa Sindicatelor din Pitești, începând cu ora 18.00, precum și în data de 24 ianuarie a.c., ora 12.00, cu premiera filmului documentar despre Ion C. Brătianu, ce se va desfășura la Vila Florica.

La evenimente vor participa membrii grupului de inițiativă al proiectului ”Respect pentru Valorile Naționale”, dar și alte personalități naționale și județene, precum Acad. Victor Voicu - secretar general al Academiei Române, Acad. Nicolae Noica, Înalt Preasfinția Sa, Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prefectul Emilian Dragnea și subprefectul Gabriel Stoian, rectorii celor două universități piteștene, Dumitru Chireleșan și Ovidiu Puiu, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, cadre didactice și elevi și studenți.

Nu întâmplător Muzeul Golești a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, ora 15.00, argumentele ținând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât și de faptul că în acest muzeu se găsește Tronul pe care au stat Regii României, precum și Biroul lui Carol I și o caleașcă aparținând Casei Regale.

După ceremonia de aprindere, Flacăra Centenarului va poposi pe biroul Regelui Carol I, pe care s-au semnat primele decrete regale, apoi lumina sa va merge la Vila Florica, unde va arde la mormintele Brătienilor, familie de care este strâns legată crearea României Moderne.

Totodată, Flacăra Centenarului va fi dusă în fiecare localitate unde autoritățile locale vor aduce omagiu eroilor căzuți în Primul Război Mondial, cu ocazia Zilei Eroilor sau a altor evenimente locale dedicare Centenarului Marii Uniri, Consiliul Județean Argeș acordând, simbolic, urmașilor celor care s-au jertfit, în semn de recunoștință, câte o diplomă centenară.

Punctul terminus al Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localitățile județului Argeș, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018.

Published in POLITIC

Pagina 1 din 4