Ave, Caesar!
Totul este întors pe dos, logica a fost pulverizată, minciunile au căpătat proporţii cosmice, manipulările fac aerul irespirabil. O „juntă“ de şase halate din molton roşu se substituie suveranităţii poporului şi nimănui nu-i pasă.
Speranţele atâtor generaţii în protecţia occidentală se transformă, miraculos, în acte sinucigaşe. Din locurile de unde românii aşteptau protecţie se aud, dimpotrivă, ameninţări şi ultimatumuri. Cei care trebuia să ne reprezinte ne trădează. Cei care trebuia să ne apere ne somează.
Preşedintele CE, fără să aibă vreo atribuţie, îşi permite să dicteze unui guvern suveran ce să facă, fără să-i pese cuiva că respectivul încalcă Tratatul de la Lisabona şi toate regulile comportamentului intracomunitar.
În textul asumat de un oficial american se regăsesc, în mod straniu, expresiile „aşa cum se ştie“ şi „se pare“, adică exact „probele“ acuzării din procesele staliniste ale secolului trecut. Acelaşi oficial vorbeşte despre „vot ilegal masiv“ la referendum, dând din umeri a nepăsare că minte în faţă un întreg popor.
Fostul preşedinte anunţă lovitură de stat într-un stat din centrul Europei şi nimeni nu reacţionează la această diversiune de proporţii! Ambasadorii de prin România îşi pun perna pe cap, iar serviciile secrete străine care mişună pe-aici iau pauză de masă. În schimb, Berlinul cauţionează înfiinţarea sub Băsescu a unui fel de Republică de la Salo. Un piţifelnic de la biroul de presă al guvernului german anunţă că premierul Românei „va fi judecat conform faptelor sale“ şi nimeni nu-l trage de mânecă pentru un asemenea afront inadmisibil.
La adăpostul unei susţineri stranii şi ruşinoase din exterior, clica lui Băsescu jubilează, afişând un tupeu inimaginabil. După ce au produs o dezbinare adâncă în societatea românească, tot ei îi acuză pe ceilalţi de dezbinare. După ce au făcut praf statul de drept, tot ei se vaită că au fost supuşi unei lovituri de stat. După ce şi-au subordonat politic instituţiile de represiune ale statului, tot ei se vaită că alţii au încălcat democraţia. După ce au primit peste şapte milioane de voturi împotrivă, cântă pe la ferestre că au învins şi şi-au luat ţara înapoi.
Aceste uimitoare răstălmăciri ale adevărurilor, realităţii şi voinţei oamenilor din toată această perioadă poartă un nume, un singur nume, în faţa căruia nu-ţi rămâne decât să-ţi scoţi pălăria şi să spui „Ave, Caesar!“. Poporul îşi merită soarta...
Spre uluirea naivilor care mai credeau în democraţia occidentală, un preşedinte demis de popor se întoarce pe funcţie printr-o politică de dictat. Cel care a ruinat în numai câţiva ani sistemul politic democratic ce abia se înfiripase în ultimele decenii se reîntoarce la putere în numele „apărării democraţiei“! Halucinant!
Ce va urma este deja anunţat. Băsescu nu va avea altă agendă publică decât plata datoriilor. Adică, pe plan intern, prigoană şi răzbunare împotriva politicenilor şi jurnaliştilor care i-au fost potrivnici, iar pe plan extern, achitarea obligaţiilor faţă de cei care l-au repus în funcţie.
În economie – n-are ce să facă, ne conduce FMI. Politică externă – zero barat, ca şi până acum. Îi rămâne să facă tot ceea ce a făcut până acum: activarea sistemului infernal de represiune pe care l-a construit în subteran şi care va lucra la turaţie maximă. Cuvintele-cheie ale viitoarelor anchete deja au apărut în declaraţii ale procurorului general şi ale altor magistraţi băsişti din CSM: instigare, defăimare, lovitură de stat în formă continuată, împotrivire la decizii ale autorităţilor statului etc.
Băsescu a şi prevenit, la un moment dat, că, mai mult decât să revină la Cotroceni, prioritatea sa este ca toţi cei vinovaţi de „prejudicii economice, financiare şi de imagine aduse României“ – provocate prin suspendarea sa, desigur! – să fie anchetaţi şi să răspundă în faţa legii.
Om diabolic care tot timpul a transmis serviciilor secrete şi procuraturii ordine în mod public, prin televiziuni, lui Băsescu nu-i va rămâne de făcut decât să savureze cum i se îndeplinesc deciziile prestabilite, încă dinainte de referendum, la chefurile din fundul curţii.
Băsescu a intrat în faza ultimă a puterii sale devastatoare. Cea mai urâtă, mai dramatică şi mai sângeroasă din ultimele două decenii. Este grăbit, că n-are decât doi ani pentru a lichida tot – adversari politici, presă opozantă, reguli democratice, libertăţi cetăţeneşti. Plângerile penale vor fi mai dese ca biletele de tramvai. Industria ascultării telefoanelor şi anchetele în masă, prin casele şi curţile oamenilor, vor reprezenta principalul instrument de diseminare a fricii într-un popor dezorientat, resemnat şi abandonat de puterile europene.
Reinstalat fără restricţii la comanda unui stat securist, Băsescu este acompaniat de o clică de fanatici, de tot felul de canachei şi macovei, de papahagi şi sicofanţi mistuiţi de pofta puterii şi a răzbunării.
Băsescu şi modelul pe care-l întruchipează nu pot reprezenta un viitor pentru România. Revenind pe funcţie, el doar şi-a amânat sfârşitul politic. Dar, faptul că a revenit prin diktat extern va face şi mai dureroasă despărţirea de regimul său.
Până atunci, ţara va fi înecată de mâlul acestor rinoceri ai politicii, care inundă străzile, potecile, televiziunile, curţile, casele – urlând ameninţări la adresa „strigoilor din USL“ şi cerând anchete, sub pretextul eşuării loviturii de stat.
La acest capitol, o comparaţie cu starea de lucruri din vremea lui Ceauşescu este descurajantă. Nu mai contează că securitatea de atunci era un fel de tabără de pionieri faţă de sistemul securist pus la punct de Băsescu. Securitatea şi procurorii de atunci măcar ascultau de partidul comunist, exista cineva la care năpăstuiţii puteau face, chiar de formă, memorii. În plus, disidenţii acelor vremuri aveau speranţa unei susţineri, poate chiar evadări, în Occident. Exista acel halou de protecţie, mai mult sau mai puţin iluzorie, din partea lumii democratice, exista „ceva“ de la care, la o adică, putea să ne vină o mână de ajutor.
Acum, aşa ceva nu mai există. Ceea ce este cu adevărat dramatic. Băsescu, mai abitir decât Ceauşescu, a căpătat patalama de la licuricii cei mari să facă orice în ţară cu adversarii săi politici. Culmea, în numele democraţiei!
Drept pentru care, şi din această perspectivă, românilor nu le mai rămâne decât să îngâne, pe drumul puşcăriilor, precum gladiatorii înainte de a-şi începe spectacolul morţii: „Ave, Caesar, morituri te salutant!“.
Publicat în ziarul AZI de luni, 27 august 2012
