Ion Iliescu, primul președinte al României de după Revoluție s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, marți, 5 august 2025, la ora 15:55, în Spitalul „Agrippa Ionescu”, în urma mai multor probleme de sănătate. Imaginea sa rămâne pregnant legată de momentele Revoluției și Mineriadelor, unde a fost și vizat de procese în care nu a primit însă niciun verdict.
Figura centrală a tranziției din 1989 și personalitate marcantă a politicii românești, Iliescu devine primul președinte post-decembrist care beneficiază de funeralii cu onoruri de stat și de doliu național. Este doar al doilea caz, în aproape patru decenii, când statul român acordă acest statut, după funeraliile Regelui Mihai I.
Primul președinte ales democratic al țării după Revoluția din 1989, Iliescu a condus România timp de 14 ani, în două mandate.
În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă.
Ion Iliescu a fost pe 9 iunie internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București, la secția terapie intensivă, cu dificultăți de respirație.
În urma mai multor investigații, Ion Iliescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, fiind ulterior supus unei intervenții chirurgicale.
”Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului în care Iliescu a fost internat timp de aproape două luni.
Ultima sa apariție publică a avut loc în martie 2017, când a fost citat la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Revoluției, retrimis recent la Parchetul Militar.
De la Moscova, la Revoluție
Născut pe 3 martie 1930 la Oltenița, Ion Iliescu a fost format împreună cu elita comunistă a vremii. A studiat ingineria la Moscova, unde l-a cunoscut inclusiv pe Mihail Gorbaciov. Revenit în România, a avut o ascensiune rapidă în cadrul Partidului Comunist, ajungând membru al Comitetului Central. Totuși, nefiind fidel liniei tot mai autoritare a lui Nicolae Ceaușescu, a fost marginalizat.
În decembrie 1989, Iliescu a revenit spectaculos în prim-plan, asumându-și conducerea Frontului Salvării Naționale (FSN) și a statului român în timpul Revoluției. Pe 26 decembrie 1989, devine președinte interimar, iar în mai 1990, este ales cu un scor uriaș: 85% dintre voturi. Va fi reales în 1992 (învingându-l pe Emil Constantinescu) și într-un al treilea mandat între 2000-2004, cu 66,8% împreună cu PSD.
Deschizător de drumuri internaționale
Ion Iliescu a pus România pe drumul euro-atlantic. Sub conducerea sa, țara a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și a intrat în Parteneriatul pentru Pace (PFP), precursorul aderării la NATO. Tot în timpul mandatului său, a fost semnat Tratatul de Baze cu Ungaria și a fost inaugurat primul reactor de la Cernavodă. De menționat că în perioada în care a fost președinte, l-a avut ca premier pe fostul senator de Argeș, Nicolae Văcăroiu.
A primit vizita unor lideri internaționali de anvergură, precum Bill Clinton, Jacques Chirac și Yasser Arafat, și a avut o relație privilegiată cu liderii din Europa de Est, dar și cu Franța sau Germania.
Mineradele și dosarele Revoluției
Imaginea lui Ion Iliescu este inseparabilă de evenimentele controversate ale anilor '90. Chemarea minerilor la București în iunie 1990, pentru a reprima protestele pașnice din Piața Universității, a dus la violențe grave, răniți și morți. Acest episod, cunoscut ca "Mineriada", i-a afectat profund imaginea și a rămas o pată în istoria post-decembristă.
Iliescu a fost inculpat în dosarele Revoluției și ale mineriadelor, dar procesele s-au tergiversat, iar niciun verdict definitiv nu a venit în timpul vieții sale.
Moștenire istorică și politică
Ion Iliescu este încă privit cu ambivalență: pentru unii, salvatorul care a evitat un haos post-revoluționar, pentru alții, exponentul continuității comuniste. Este omul care a stabilizat România în primii ani de tranziție, dar care a frânat reformele reale. A fost un lider puternic, dar profund contestat.
Indiferent de tabără, nimeni nu poate contesta că Ion Iliescu a influențat decisiv destinul României post-decembriste.