Fundația Renașterea a organizat duminică, 8 iunie a.c., cea de-a 10-a ediție a evenimentului Race for the Cure Romania, cea mai mare cursă caritabilă internațională destinată promovării prevenției cancerului de sân, a depistării precoce a afecțiunilor oncologice, acces egal la investigații medicale și, mai ales, sărbătorirea femeilor care au ieșit învingătoare din această luptă.
La competiție s-a înscris un număr impresionant de persoane care au ales să se alinieze la start fie individual, fie în echipă cu colegii sau prietenii.

Pentru prima dată, Donna Medical Center, prestigioasa clinică medicală destinată sănătății femeii, fondată și condusă de Dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, doctor în științe medicale, a participat la această cursă cu o echipă numeroasă formată din medici, asistenți medicali și paciente.
În mesajul său de susținere, Dr. Elena Claudia Teodorescu a subliniat necesitatea și importanța controalelor medicale periodice:

„Promovarea sănătății femeii și, în special, atragerea atenției asupra prevenției ca armă împotriva cancerului de sân sunt ceea ce ne-am propus încă din prima zi, aici, la Donna Medical Center. Este de dorit ca femeile să aibă mai multă grijă de ele, să efectueze controalele periodice, atât cele senologice, cât și cele ginecologice, acestea fiind singurele metode de a depista la timp și, astfel, cu mari șanse de vindecare, orice formațiune tumorală malignă (cancer). Prin urmare, participarea Donna Medical Center la acest eveniment a fost tocmai pentru a promova misiunea noastră și pentru a ne arăta susținerea față de cele care au trecut sau trec prin această boală”.

Pentru toate participantele care au intrat în competiție sub cunoscutul său brand, clinica Donna Medical Center a asigurat tricourile.
Inimoase și motivate, doamnele s-au sincronizat perfect și au reușit să se impună împreună ca echipa cea mai energică făcându-și vocea auzită în marea de oameni prezenți la cursă.


„Ne-am dorit să formăm o echipă în care să implicăm nu doar personalul clinicii (medici, asistenți medicali, personal administrativ), ci și pacientele noastre, pentru a susține promovarea sănătății femeii și lupta împotriva cancerului la sân. Aceasta este misiunea Donna Medical Center, asta ne definește, asta ne motivează zi de zi. Am ales să participăm la acest eveniment, având în vedere că avem un țel comun cu cel al Fundației Renașterea. În plus, participarea la acest eveniment ne-a oferit o oportunitate de a oferi pacientelor o altfel de experiență și, spre încântarea noastră, pacientele au răspuns pozitiv, foarte bucuroase de inițiativa noastră” a precizat Ioana Laura Pașca, director marketing și comunicare în cadrul Donna Medical Center.

La finalul celor 4 km parcurși în timpul cursei fiecare participant la RACE FOR THE CURE ce a trecut linia de sosire a fost medaliat, iar echipa DONNA MEDICAL CENTER s-a aflat și printre câștigătorii care au urcat pe scenă pentru a primi diplomă și trofeu.
Un motiv solid pentru ca la următoarea cursă echipa să aibă mai mulți susținători și să-și poată apăra titlul.

 

 

Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că pentru seria 3 din acest an, cu date de plecare in perioada 22 – 25 martie 2024,  au fost repartizate un numar de 63 de bilete de tratament balnear in statiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buzias, Covasna, Olanesti, Geoagiu Bai si Pucioasa.
Repartitia poate fi consultata si pe site-ul institutiei www.cjparges.ro

Eliberarea biletelor se face in perioada 6  - 21 martie 2024, conform planificarii care este anuntata telefonic  fiecarui beneficiar.

Au ramas 24 de bilete pentru care nu au fost solicitari in statiunile: Amara – 8 bilete, Buzias – 2 bilete, Covasna – 5 bilete, Moneasa – 2 bilete si Pucioasa – 7 bilete.

Contributia individuala a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia bruta acordata, daca beneficiaza de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.
In cazul pensionarilor care au si calitatea de asigurat, contributia individuala este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie si castigul brut de natura salariala care a constituit baza de calcul a contributiei  de asigurari sociale  din luna anterioara celei in care se face repartitia.
Biletul de tratament se elibereaza personal titularului, pe baza  actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii ianuarie sau februarie 2024 si biletul de trimitere de la medicul de familie.
Plata contributiei individuale se poate face numerar sau cu cardul la ghiseul bilete de tratament balnear.

Spitalul Mioveni are un nou director medical, urologul Gabriel Florian Burtea.

„Începând de marți, 9 ianuarie 2024, dr. Gabriel Florian Burtea a fost numit director medical intermar al Spitalului Orășenesc Mioveni.Dr. Gabriel Florian Burtea a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, specialitatea urologie, iar rezidențiatul l-a făcut în cadrul Spitalului ”Prof. Dr. Theodor Burghele”, din București.

A absolvit mai multe cursuri postuniversitare și a obținut diverse atestări profesionale, în urologie.Dr. Burtea este piteștean, are 35 ani, este căsătorit și tătic mândru de doi copii. Lucrează în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni din anul 2022.

Noul director medical își propune să-și aducă aportul la buna organizare a instituției și la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.”, se precizează într-un anunț pe pagina de Facebook oficială a Spitalului Mioveni.

4 copii a adus Moşul în dar, de Crăciun, la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti!!!
Ce dar mai preţios poţi să-ţi doreşti şi să primeşti de Crăciun?! Nimic nu e mai frumos decât să primeşti în dar... o viaţă.
Patru femei au devenit mame de Crăciun, la Piteşti. Pruncii născuţi în primele două zile de mare sărbătoare creştină au adus, cu siguranţă, lacrimi de fericire în rândul norocoşilor părinţi. Patru bebeluşi, trei fetiţe şi un băieţel, au venit pe lume de Crăciun, în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti (SJUP). Două naşteri au fost înregistrate, luni la SJUP. Cea mai curajoasă a fost o fetiţă al cărei plânset s-a auzit în maternitatea din Piteşti la douăzeci de minute după ora 10. A urmat-o, în aceeaşi zi, un băieţel mai după amiază, adică pe la ora 18:40 min. Ambii bebeluşi cântăreau la naştere peste trei kilograme.
Marţi, a doua zi de Crăciun, două fetiţe, de peste 2500 de grame, s-au născut în cadrul maternităţii Spitalului Judeţean. Prima fetiţă s-a născut după miezul nopţii, la ora 3,45 min, iar cea de-a doua fetiţă a venit pe lume, mai spre dimineaţă, la ora 5,40.
Naşterile, toate prin cezariană, au decurs fără complicaţii. Mămicile şi bebeluşii care şi-au petrecut Crăciunul în spital vor merge acasă înainte de Anul Nou.

Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a fost în teren la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" Valea Iașului, acolo unde s-a intrat în ultima etapă a proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, în valoare de 9,8 milioane lei, din care 9,5 milioane lei fonduri nerambursabile. Prin intermediul proiectului "Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de Covid-19”, este realizată instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen, precum și extindere infrastructurii electrice și de fluide medicale.

"Practic, acest ultim proiect pe fonduri europene semnat de către Spitalul de la Valea Iașului, vizează înlocuirea instalației electrice care este din anul 1949, de când a fost construit spitalul. Prin aceste fonduri europene, întreaga instalație electrică a spitalului va fi schimbată și în felul acesta primim toate autorizațiile de funcționare la ISU.
Am avut niște probleme de discutat cu antreprenorul și cu factorii de decizie privind alimentarea cu energie electrică de la punctul de transformare. Sperăm ca sumele eligibile să fie cheltuite până la sfârșitul anului, iar eventualele lucrări rămase să fie cele din sumele neeligibile care pot fi plătite în cursul anului viitor” - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.


"Avem în acest moment două surse de oxigen și suntem a patra instituție în țară care avem montat și dat în folosință un generator de producere oxigen. Deja noi, din decembrie 2019, înainte de Covid, am dat în folosință o stație de oxigen care este extinsă prin aceste pe fonduri europene până la 212 prize, câte una pentru fiecare pat în parte, cu toate sistemele de ultimă generație și cu senzor de măsurare a concentrației de oxigen în fiecare salon. Realizăm ceva care ne pune la adăpost de orice eveniment nedorit" - Florentina Matei, manager Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" Valea Iașului.”

Radiologie panoramică, CT ultraperformant, singurul generator de oxigen din județ
Spitalul de Pneumoftiziologie ”Sf. Andrei” de la Valea Iașului, care a fost în prima linie în lupta împotriva COVID, a beneficiat de numeroase investiții majore, atât prin fonduri europene, cât și de la Consiliul Județean Argeș, unitatea urmând să devină una din cele mai moderne din țară.
 
"Cu această ocazie, ne-au fost prezentate și celelalte investiții care au fost realizate pe fonduri europene și aici aș enumera generatorul de producere oxigen, care este unic în județul Argeș, dar și stația de epurare, care este o investiție cu fonduri de la Consiliul Județean" - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
 
"Așa cum bine știți, spitalul nostru, pe perioada Covid, a desfășurat o activitate medicală intensă de linia întâi și personalul nostru a reușit salvarea multor vieți. Am făcut o mulțime de investiții, pornind de la o stație de epurare nouă, de ultimă generație, complet automatizată, cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș. Am făcut reparații capitale la centrala termică a spitalului. În toate saloanele avem băi proprii și toate utilitățile: apă caldă, apă rece, televizor, frigider și vom avea prize de oxigen pentru toate cele 212 paturi, precum și internet.   
Pe timpul COVID-ului, din marele proiect pentru dotare cu aparatură, spitalul a achiziționat un sistem de radiologie cu sistem PAX-I de ultimă generație și un computer tomograf. Am reușit să înlocuim și ascensorul de persoane, vechi din 1969, cu o cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș" - Florentina Matei manager Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" Valea Iașului.

Spitalul de Pneumoftiziologie ”Sf. Andrei” Valea Iaşului acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice necesare pentru asigurarea de servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronic sau servicii medicale într-o singură specialitate.

Toate cele nouă victime ale accidentului de marți seară, din județul Dâmbovița, au fost tratate în Spitalul Județean de Urgență Pitești. Opt dintre pacienți au fost externați după ce au primit îngrijirile necesare, în timp ce o pacientă a necesitat internare în secția ORL, starea sa de sănătate fiind, în prezent stabilă.
Un microbuz în care se aflau 12 persoane a fost implicat, marţi seară, într-un accident rutier pe DN 7, la Feţeni, în judeţul Dâmboviţa. A fost declanșat Planul Roșu de intervenție, iar pasagerii răniți, șase femei și trei bărbați, au fost aduși la Spitalul Județean de Urgență Pitești.  

"În urma accidentului victimele au început să vină la noi în spital în jurul orei 19,40. Din fericire nu a fost un număr mare de victime în stare critică. O singură pacientă, venită ceva mai târziu a fost politraumatizată și a necesitat și investigații mai susținute și a fost internată. Ceilalți opt pacienți au fost investigați pe rând, au avut contuzii multiple, fracturi ale membrelor, contuzii ale feței. Opt pacienți au plecat acasă cu tratament și imobilizarea fracturilor, acolo unde a fost cazul și o pacientă a fost internată, fiind în stare stabilă, în spital"- Dr. Marius Pascu, medic Șef UPU-SMURD, Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Medicii din tura de zi au rămas peste program, pentru a putea interveni, în caz de nevoie. Pentru volumul mare de investigații radiologice care se impunea într-o asemenea situație, Ștefan Costin, directorul medical al SJU Pitești,  a solicitat ca medici și asistenți medicali din această  specialitate să vină de acasă. 
Pacienții au vârste cuprinse între 24 și 55 de ani, cu toții fiind din Argeș.