Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Epicentrul cutremurului de 7,6 grade - raportat inițial  ca având 7,5 grade - a fost localizat în districtul Elbistan din provincia turcă Kahramanmaras, la aproximativ 95 km nord de zona cutremurului de 7,8 grade, care a avut loc nouă ore mai devreme în sudul țării, anunță CNN.
Mai mult angajați ISU din România se îndreaptă către Turcia pentru a interveni, guvernul turc lansând starea de intervenție la nivel european.
Cinci cutremure au fost înregistrate în ultimele ore în zona Vrancea, însă de o magnitudine redusă.
Numărul deceselor raportate după seria de cutremure majore care au lovit Turcia și Siria în cursul zilei de luni a ajuns la cel puțin 1.504.
Această replică vine la câteva ore după cutremurul devastator de luni dimineața, care a fost urmat de zeci de replici. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat în provincia Kahramanmaraş. Seismul a fost resimțit puternic și în Siria - la Alep, Hama și Latakia, unde a lăsat în urmă un dezastru greu de imaginat.

În Turcia, cel mai grav afectat oraș este Gazintep, din regiunea Anatolia. Aici s-a prăbușit și un castel construit în urmă cu aproximativ 2.200 de ani.

Ministrul de Interne de la Ankara spune că echipe de căutare și intervenție din toată Turcia au fost trimise în zonele cel mai grav afectate. Doar din Istanbul, 1.000 de voluntari au plecat deja spre regiunea calamitată.

Un cutremur la fel de puternic a mai lovit Turcia în 1939, când au murit peste 30.000 de oameni.

Imagini publicate de cotidianul german ZDF arată cum un civil ucrainean este ucis de către soldații ruși, în ciuda faptului că era cu mâinile ridicate în aer, în semn de predare.
Bărbatul, care încerca să fugă din Kiev, oprise la o benzinărie, iar în momentul în care a ieșit din mașină, a ridicat mâinile în aer și a fost împușcat pe loc.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 27 februarie 2022, Hotărârea numărul 10 prin care România acordă Ucrainei, cu titlu gratuit, alimente și produse de necesitate.
Este vorba, printre altele, de 500 de tone de motorină și 500 de tone de benzină.
Art. 1 – (1) Se aprobă acordarea de asistența internațională, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, din stocurile constituite ca rezerve de stat aflate în administrarea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), constând în cantitățile de produse prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

(2) Transportul cantităților de produse din anexă se asigură de către ANRSPS și/sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Art. 2 – (1) Fondurile necesare executării transportului prevăzut la art. 1 alin. 2 se suportă, după caz, din bugetul ANRSPS sau din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile Inspectoratul general pentru Situații de Urgență.

(2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

Art. 3 – (1) Ministerul Afacerilor Externe sprijină procesul de finalizare a documentației aferente realizării asistenței internaționale oferite de către România.

(2) Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

A doua zi de război în Ucraina.  Armata rusă a pătruns în Kiev. A început bătălia decisivă. 137 de soldați și civili au murit și 316 au fost răniți în prima zi a invaziei ruse, a anunțat președintele Volodimir Zelensky joi seară târziu, într-o intervenție televizată. Sute de explozii au făcut din noapte zi la Mariupol. La Harkov s-au dat lupte aprige. Imaginile difuzate pe rețelele de socializare acum erau de neimaginat cu 24 de ore în urmă.
Forțele armate ruse au pătruns în Kiev, a confirmat un oficial ucrainean citat de BBC.  Ministerul Apărării a precizat că inamicul se află în disctrictul Obolon. Armata ucraineană se luptă în prezent cu forțele ruse. Ministerul Apărării al Ucrainei le cere locuitorilor să nu părăsească casa și să pregătească cocktailuri Molotov. Districtul este la aproximativ 10 km de centrul Kievului.
 Un oficial din Ministerul de Interne a spus că Ucraina așteaptă un atac masiv al tancurilor rusești vineri și că ziua de astăzi ar putea fi cea mai grea zi a războiului

Anton Herashchenko a precizat că apărătorii Kievului sunt pregătiți să-i întâmpine pe atacatori cu rachete antitanc furnizate de aliații străini.

Ministrul Apărării apreciază ca realistă estimarea că forțele armate ruse vor ajunge astăzi în zona Capitalei. Ministrul a anunțat că militarii ucraineni, deși depășiți numeric, își apără pozițiile pe 4 fronturi.

Potrivit unui alt oficial din domeniul Apărării forțele guvernamentale au reușit să respingă trupele ruse în apropiere de Chernihiv.
Ministrul Internelor de la Kiev, Evgeny Yenin a precizat că un avion Suhoi-27 ucrainean a fost doborât deasupra Capitalei. Ministrul a postat fotografii cu rămășițele unui avion într-o casă care a fost devastată de foc în urma impactului.

Rușii au cuceri Insula Șerpilor. Grănicerii ucrainieni au murit eroic
Președintele Volodimir Zelenski, despre grănicerii uciși de forțele ruse în insula Șerpilor: Toți au murit eroic, nu au cedat. Fiecare dintre ei va fi decorat postmortem cu tilul ”Erou al Ucrainei”.  Toți grănicerii de pe Insula Șerpilor au fost uciși. Transcrierea convorbirii cu militarii ruși de pe vasul care i-a atacat este prezentată în presă: ”Aceasta este o navă de război militară. Aceasta este o navă de război militară rusă. Vă sugerez să depuneţi armele şi să vă predaţi pentru a evita vărsări de sânge şi victime inutile. Altfel, veţi fi bombardaţi!" Grănicerii ucraineni au răspuns echipajului militar aflat în nava inamică: Du-te, dracului, navă rusească!”

Zelenski: Liderilor europeni le este frică să ne ajute
Președinte Volodimir Zelenski susține că liderii europeni se tem să înceapă procesul de aderare al Ucrainei la NATO. Într-un discurs postat, azi-noapte, pe rețelele de socializare, Zelenski spune că nu se teme de agresiunea Rusiei și cere un răspuns clar de la membrii Alianței Nord Atlantice.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente, potrivit Reuters.

De asemenea, Zelenski şi-a exprimat regretul că lumea continuă să observe de la distanţă ce se întâmplă în Ucraina. El a făcut aceste declaraţii după ce capitala Kiev a fost lovită de rachete ruseşti la primele ore ale dimineţii de vineri.

"Astăzi am întrebat 27 de lideri europeni dacă Ucraina va face parte din NATO. Am întrebat direct, dar tuturor le este frică, nimeni nu răspunde. Dar nouă nu ne este frică, nu ne este frică de nimic. Nu ne este frică să ne apărăm ţara, nu ne este frică de Rusia, nu ne este frică să vorbim cu Rusia, nu ne este frică să vorbim despre orice, de garanţii de securitate pentru ţara noastră, nu ne este frică să vorbim de neutralitate, nu suntem membri NATO în acest moment. Dar ce garanţii vom primi? Şi cel mai important, care sunt ţările care ne vor oferi aceste garanţii? Rămân în Capitală, familia mea este de asemenea în Ucraina, copiii mei sunt în Ucraina. Familia mea nu este trădătoare, sunt cetăţeni ai Ucrainei. Nu am dreptul să spun unde sunt exact. Potrivit informaţiilor pe care le avem duşmanul m-a marcat drept "ţinta numărul 1", iar familia mea "ţinta numărul 2". Vor să facă rău Ucrainei, în plan politic, distrugând şeful de stat", a spus președintele Volodimir Zelenski.

 Pachet masiv de sancțiuni economie. Unele țări UE se codesc

Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene se întâlnesc vineri într-o reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE) dedicată invadării Ucrainei de către Rusia, transmite dpa. Cu toate acestea, nu există o poziție fermă din partea tuturor statelor occidentale. Marea Britanie și SUA au anunța cel mai grele sancțiuni economice din istorie împotriva Rusiei, însă unele state membre UE, mai ales cele cu relații comerciale și care beneficiază de gazul rusesc, nu sunt atât de convinse.

Reuniunea este programată să începe la ora 14:00 GMT, iar pe agendă se află discutarea unor noi opţiuni de sprijinire a Ucrainei şi a modului în care Uniunea Europeană ar trebui să trateze pe viitor cu Rusia.

Dacă se reuşeşte finalizarea verificărilor de natură tehnică şi juridică până la prânz, s-ar putea chiar aproba oficial un nou pachet de sancţiuni la adresa Rusiei.

Liderii UE au convenit joi asupra unui nou pachet masiv de sancţiuni la adresa Rusiei, care vizează sectoarele energetic, financiar şi al transporturilor.

În primul rând, acest pachet include sancțiuni care vizează 70% din piața bancară a Rusiei și companiile deținute de stat, inclusiv în domeniul apărării.

În al doilea rând,  este vizat sectorul energiei.. Interdicția se referă la domeniul petrolului și va face imposibilă investiția în modernizarea rafinăriilor rusești.

În al treilea rând, se va interzice vânzarea de aeronave și echipamente către companiile aeriene rusești.

În al patrulea rând, va fi limitat accesul Rusiei la tehnologii extrem de importante precum cea a semiconductorilor sau la software de ultimă generație.

Al cincilea punct al pachetului de sancțiuni se referă la vize: diplomații și oamenii de afaceri nu vor mai avea acces privilegiat în UE.

Deși Kievul a cerut Uniunii Europene debranșarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT o decizie în acest sens nu a fost luată, potrivit The Guardian.

 

Sistemul SWIFT (The Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) este folosit de peste 11.000 de instituții finaciare pentru a emite ordine de plată în siguranță și este cheia livrărilor decapital către sectoarele de gaze și petrol ale Rusiei.
Sursa: TVR

Vladimir Putin a anunțat joi dimineața, cu puțin înainte de ora 05.00, că Rusia va conduce o operațiune militară specială în Ucraina. Anunțul a fost televizat. Mii de oameni din Ucraina, aflați în apropiere de granița cu România, au venit în țara noastră pe jos. Un avion de luptă al armatei de Ucraina care a avut probleme tehnice a fost interceptat de două avioane militare F 16 și condus pentru a ateriza pe aeroportul din Bacău.
Imediat după anunțul lui Vladimir Putin privind declanșarea unei ofensive militare în Ucraina, au început bombardamentele, inclusiv la Kiev. Ucraina a fost atacată prin mai multe granițe, a anunțat serviciul de frontieră de stat ucrainean, joi dimineață. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a introdus legea marțială. Apărarea aeriană a anunțat că a doborât mai multe avioane rusești.

Au fost raportate atacuri care au generat explozii în Kiev, Mariupol, Harkiv, Odesa, Dnipro, Kramatorsk şi Ivano Frankivsk, au declarat surse locale citate de BBC News.

Coloane de tancuri au pătruns în regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, dar şi în sudul Ucrainei, dinspre Crimeea, şi în nord, dinspre Belarus.

Bilanţul preliminar al victimelor este de cel puțin opt morți, dar un oficial din cadrul Ministerului de Interne de la Kiev a avertizat că, probabil, bilanţul este de sute de morţi, în rândul membrilor armatei ucrainene.



Ședință de urgență a CSAT
În România, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în contextul în care Rusia a atacat Ucraina, joi dimineață. În acelaşi timp, Armata României a activat punctele militare de comandă, iar ministrul de Externe Borgdan Aurescu a anunţat că va cere NATO activarea Articolului 4 din Tratat, care intră în vigoare când este ameninţată integritatea teritorială a unui stat membru.
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu anunță pe Twitter că România cere activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, care presupune stabilirea unui sistem de consultare între aliații NATO, potrivit unui comunicat. Polonia şi statele baltice au anunţat de asemenea că vor cere activarea Articolului 4 din Tratat.

Rusia și Belarus au atacat Ucraina. Armata ucraineană a anunțat că a doborât 5 avioane și un elicopter rusesc
"Am luat decizia de a desfășura o operațiune militară specială cu scopul de a proteja oamenii care de 8 ani suferă persecuții și suferă de pe urma genocidului aplicat de regimul de la Kiev. Vom avea drept obiectiv demilitarizarea Ucrainei", a declarat Putin.
Cu două ore înainte de primii zori, Rusia a invadat Ucraina. Președintele Vladimir Putin a apărut la postul național de televiziune și a făcut anunțul declanșării operațiunii militare chiar în timpul unei reuniuni extraordinare, începute la 04.30, a Consiliului Național de Securitate al Națiunilor Unite. Secretarul general al ONU tocmai îl rugase, adresându-i-se direct și "din toată inima": "Domnule președinte Putin, opriți-vă trupele de la a ataca Ucraina. Dați păcii o șansă! Prea mulți oameni au murit deja".
Potrivit lui Gerashchenko, centrele de control, cum ar fi aerodromurile și cartierele generale militare, sunt lovite de bombardamente la Kiev și la Harkov. A fost deschis foc de artilerie de-a lungul graniței. Aeroportul din Bila Tserkva, aflat la aproximativ 100 de km sud de Kiev, este bombardat. Se semnalează bombardamente și la Dnipro. Vehicule militare ruse au pătruns în Ucraina prin Crimeea, potrivit unui videoclip difuzat de poliția de frontieră ucraineană. Nu este clar din ce punct de trecere a frontierei intră vehiculele în Ucraina - Chongar în est sau Kalanchak în vest.
Ucraina a închis granițele. Nu mai permite nici intrarea, nici ieșirea din țară și suspendă toate zborurile civile. Coloane de mașini părăsesc Kievul.
Între timp, armata ucraineană a anunțat că a doborât 5 avioane și un elicopter rusesc

Faimosul actor din serialul Star Trek care a interpretat personajul Admiralului Kirk a acceptat invitatia miliardarului Jeff Bezos, proprietarul Blue Origins si Amazon, de a calatori in spatiu.

Astfel, aceasta a devenit cel mai in varsta astronaut caruia i s-a oferit aceasta sansa extraordinara, reusind  sa traiasca in realitate ceva ce doar in film a fost posibil pana acum.

 Racheta a decolat din Texas, America, miercuri 13 Octombrie si a durat 10 minute. Desi aceasta calatorie a durat putin, a avut un imens impact emotional asupra actorului. Coplesit fiind de aceasta experienta, William Shatner a declarat: “Este incredibil. Este cea mai profunda experienta pe care mi-o puteam imagina”.

La intoarcere pe Pamanat a fost intampinat de insusi Jeff Bezos, cel care a facut posibila aceasta calatorie, imbratisandu-l si multumindu-i pentru aceasta experienta profunda. Actorul in varsta de 90 de ani i-a spus miliardarului:”toti oamenii din lumea asta trebuie sa faca acest lucru, toata lumea trebuie sa vada asta. Este extraordinar cum cerul albastru dispare in intuneric. M-a miscat profund”. Sper sa pot mentine ce simt acum. Nu vreau sa pierd acest sentiment.”

Blue Origins  a bifat mai multe recorduri mondiale Guinness cu primul sau zbor in spatiu cu echipaj, in iulie 2021.
Aceasta companie fost fondata de miliardarul de la Amazon pentru a face posibil turismul in spatiu, la preturi exorbitante bineinteles. Nici pana in acest moment nu a fost dat public pretul unui bilet, dar se vehiculeaza ca ar ajunge la cateva sute de mii de dolari.

Cuvintele lui Shatner  au avut un imens impact emotional si se crede ca preturile biletelor care se vand numai in domeniul privat deocamdata, vor creste exponential.

Pentru moment doar marii bogatasi ai lumii se pot bucura de o astfel de experienta si se crede ca turismul in spatiu nu va deveni posibil si pentru piata de masa in viitorul apropiat.