Agenţia de ştiri Reuters a câştigat luni două premii Pulitzer, publicaţiile The New York Times şi New Yorker au împărţit un premiu pentru dezvăluirile despre abuzurile sexuale de care este acuzat Harvey Weinstein, un influent producător de la Hollywood, iar Kendrick Lamar devine primul rapper care obţine Premiul Pulitzer pentru Muzică, scrie mediafax.ro.
Este pentru prima dată în istorie când Reuters obţine două premii Pulitzer în acelaşi. Agenţia a câştigat un premiu la categoria "Jurnalism internaţional" pentru reportaje cu la legăturile dintre preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi execuţiile extrajudiciare săvârşite de forţele de ordine în războiul antidrog lansat de liderul de la Manila. Al doilea premiu obţinut de Reuters a fost pentru fotojurnalism, cu fotografii ce arată violenţa cu care se confruntă minoritatea rohingya în Myanmar.
Cotidianul The New York Times şi revista New Yorker împart premiul pentru "Servicii Publice", obţinut pentru ancheta privind abuzurile sexuale de care este acuzat Harvey Weinstein, caz care a jucat un rol major în apariţia mişcării #MeToo, o iniţiativă online împotriva hărţuirii sexuale, la care participă milioane de femei.
The Times şi Washington Post au obţinut împreună premiul la categoria "Jurnalism naţional" pentru materiale privind imixtiunile ruse în scrutinul prezidenţial american din anul 2016.
Artistul Kendrick Lamar a câştigat Premiul Pulitzer pentru Muzică, devenind primul rapper care obţine prestigioasa distincţie. Comisia care acordă premiile şi-a motivat decizia afirmând că albumul "DAMN" al artistului este "o colecţie de cântece pline de virtuozitate, unite prin autenticitatea colocvială şi dinamismul ritmic, care oferă ilustraţii emoţionante care captează complexitatea vieţii moderne afro-americane".
Prestigioasele premii Pulitzer sunt acordat anual pentru merite deosebite în jurnalism, literatură şi compoziţie muzicală în Statele Unite.

 

 

Președintele Donald Trump a anunțat, vineri seara, că a ordonat forțelor armate să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei. Atacul era în desfășurare chiar în momentul în care șeful Casei Albe făcea anunțul și a avut în vizor ținte precise. Armata americană a fost asistată în această acțiune de forțele britanice și franceze. Televiziunea de la Damasc spune că trei civili ar fi fost răniți în urma atacului, scrie CNN. Atacul, care a început la ora 21:00, ora SUA (4:00, ora României), a încetat, a anunțat Pentagonul, care a spus că deocamdată nu are în vedere noi raiduri.
Într-un briefing la Pentagon, secretarul apărării James Mattis a justificat loviturile prin faptul că folosirea armelor chimice de către regimul sirian pune în pericol populația civilă, inclusiv cetățenii străini, iar Constituția americană prevede că cetățenii americani trebuie apărați pretutindeni.
Potrivit unor surse militare, americanii au folosit în atac un distrugător pe care îl au în Marea Roşie, dar și bombardiere de tip B-1, care au lansat rachete de croazieră. Forțele britanice au folosit avioane de tip Tornado, iar francezii avioane Rafale.

A fost vorba de un atac asupra unor ținte multiple, în cooperare cu britanicii și francezii. Au fost lovite un centru științific de cercetare din Damasc unde, potrivit americanilor, se dezvoltau arme chimice, dar și biologice, un depozit cu arme chimice de la vest de Homs, unde era depozitat inclusiv gaz sarin, iar o a treia facilitate, din apropierea celei de-a doua ținte, adăpostea un depozit de arme chimice, dar și un centru de comandă.
Potrivit unor oficiali citați de BBC, s-au folosit rachete Tomahawk.  Atacul a durat aproximativ o oră. Potrivit CNN, care citează surse militare, la atac au participat cel puțin o navă americană poziționată în Marea Roșie, dar și bombardiere de tip B-1. Televiziunea siriană de stat susține că apărarea antiaeriană a doborât mai mult de 12 rachete.
Am ordonat forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra unor ținte asociate cu arsenalul de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad”, a anunțat Donald Trump la Casa Albă. El a precizat că forțele americane se coordonează în această acțiune cu Franța și Marea Britanie și a adăugat că scopul campaniei este să „determine o descurajare fermă a producerii, proliferării și folosirii armelor chimice”.
 
„Răspunsul combinat american, britanic și francez la aceste atrocități va include toate instrumentele puterii noastre naționale - militare, economice și diplomatice”, a punctat președintele american. El a subliniat că atacurile vor continua până când folosirea armelor chimice de către regimul Assad ca înceta.
„Suntem pregătiți să susținem acest răspuns până când regimul sirian încetează să mai folosească agenți chimici care sunt interziși”, a spus Trump.
La scurt timp, premierul britanic Theresa May a anunțat într-un comunicat că a autorizat forțele armate britanice să întreprindă atacuri punctuale, dar coordonate pentru „a diminua capacitățile regimului sirian în materie de arme chimice și pentru a descuraja folosirea lor”.
La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile țintesc „capacităţile regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice". „Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce", a explicat preşedintele francez, într-un comunicat. Oficiali francezi au transmis primele mesaje după atacul din noaptea de vineri spre sâmbătă. Mesajul este clar: se dorește încetarea folosirii armelor chimice în Siria.
Susţin acţiunile Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei împotriva resurselor de arme chimice ale regimului sirian. NATO consideră că utilizarea armelor este inacceptabilă. Cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
„Fac apel la toate statele membre să se dea dovadă de reţinere în aceste circumstanţe periculoase şi să evite toate acţiunile care ar putea provoca o escaladare a situaţiei şi ar putea agrava suferinţele poporului sirian”, a declarat Antonio Guterres, Secretarul General ONU.

Reacția Guvernului Sirian și a Rusiei
„Această agresiune tripartită la adresa Siriei constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi este menită eşecului”, potrivit Agenţiei siriene de presă Sana. „Statele Unite şi aliaţii lor, fără nicio dovadă şi înaintea unei poziţii oficiale a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, au declanşat această acţiune militară împotriva Siriei şi sunt responsabili pentru consecinţele regionale ale acestei acţiuni necugetate”, transmite Ministerul iranian de Externe.
Guvernul sirian pretinde că a fost capabil să „anihileze” loviturile aeriene ale aliaților atât la Damasc, cât și la Homs, grație unor avertizări transmise de Rusia. De asemenea, Siria susține că a putut să doboare o treime din cele aproximativ 30 de rachete trase asupra teritoriului său.   Potrivit unui oficial sirian, bazele militare siriene fuseseră evacuate cu două zile în urmă.
Pentagonul a spus că a avertizat Rusia de iminența unor lovituri, dar nu i-a dezvăluit detalii despre țintele vizate.
 "Rusia nu se va lăsa atrasă într-un război cu Statele Unite, pe teritoriul Siriei" - a spus Viktor Bondarev, președintele Comitetului pentru apărare și securitate din Consiliul Federației. Iar Ministerul Apărării de la Moscova spune că nicio rachetă de croazieră, lansată de Statele Unite, nu a intrat în zonele de responsabilitate ale sistemelor de apărare antiaeriană pe care Rusia le are.
Prima reacție a Moscovei după lansarea atacului occidental țintit asupra Siriei a venit din partea ambasadorului rus în Statele Unite, Antaoli Antonov. El a postat pe Facebook un comunicat în care acuză Vestul de aplicarea unui „scenariu pregătit dinainte” și avertizează că vor fi „consecințe”, iar responsabilitatea pentru aceste consecințe vor reveni exclusiv Washingtonului, Londrei și Parisului. „Insultarea președintelui Rusiei este inacceptabilă și inadmisibilă”, a scris Antonov. „SUA nu au niciun drept moral de a învinovăți alte țări” din moment ce Washingtonul dispune, la rândul său, de un amplu arsenal de arme chimice, a afirmat ambasadorul.
Sursa video: CGTN

 O organizație din Marea Britanie susține că Guvernul ar trebui să acorde câte 10.000 de lire sterline fiecărui cetățean sub 55 de ani, ceea ce ar oferi un trai mai bun celor care câștigă puțin și le-ar da posibilitatea să se pregătească profesional pentru slujbe mai bune și mai bine plătite.
Potrivit BBC, Societatea Regală pentru încurajarea Artelor, Industriei și Comerțului (RSA) susține că acest ajutor financiar ar deschide calea către acordarea unui venit garantat de stat.

Propunerea prevede acordarea sumei în două tranșe de 5.000 de lire sterline, pe parcursul a doi ani, iar o serie de prestații și beneficii sociale ar urma să fie eliminate.

Organizația susține că în acest fel lucrătorii vor fi recompensați, pe măsură ce piața muncii se schimbă. Banii ar putea fi folosiți pentru reorientarea profesională a cetățenilor britanici în anii 2020, “în condițiile automatizării multor joburi și a schimbărilor climatice, ceea ce face ca mulți oameni să se confrunte cu șomaj și asistență socială”, explică raportul RSA.

Plățile ar urma să se facă dintr-un fond suveran, sub forma unor dividende de 5.000 de lire sterline pe an, timp de doi ani, propune organizația. Acordarea banilor nu va fi condiționată, însă solicianții vor trebui să demonstreze cum vor să folosească banii.

 RSA sugerează că banii din fondul suveran ar putea proveni dintr-o taxă pe bogăție care ar putea fi introdusă, taxe suplimentare pe activele companiilor, precum și din taxarea giganților tehnologici ca Amazon, Facebook sau Apple. Potrivit organizației, aplicarea unei astfel de măsuri ar costa 14,5 mld. lire sterline pe an și 462 mld. lire în următorii 13 ani, mai mult de jumătate din acești bani urmând a fi plătiți din economiile guvernului.

 “Multe gospodării sunt vulnerabile la șocuri în deceniul următor, din cauza automatizării locurilor de muncă, a Brexitului și a îmbătrânirii populației”, a declarat Anthony Painter, directorul Centrului de cercetare al RSA. "Fără o schimbare reală a modului de gândire, pe de o parte pentru creșterea nivelului de bunăstare și pe de altă parte pentru angajarea celor fără un loc de muncă, oamenii nu vor putea face față provocărilor viitoare", a explicat Painter.

"Prioritatea noastră este să avem un sistem de asistență socială care să-i sprijine pe cei care muncesc și să se îngrijească de cei care nu pot munci , dar care să fie, în același timp, și corect cu contribuabilul. Acordarea aceluiași venit garantat tuturor nu ar permite un sprijin specific, adaptat nevoilor fiecăruia", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

RSA susține însă că un astfel de venit garantat ar ajuta mulți oameni. “Un lucrător slab calificat ar putea reduce numărul orelor lucrate pentru a câștiga o pâine și ar obține aptitudinile de care are nevoie pentru a avansa în carieră și pentru a obține un salariu mai bun”, afirmă raportul citat.
 

Să primești bani doar pentru că exiști
Tot mai multe țări experimentează introducerea unui venit minim garantat, necondiționat

Să primești bani degeaba de la stat doar pentru că exiști și fără să faci nimic pentru ei poate fi un concept greu de înțeles pentru mulți. Tot mai multe țări, însă, au introdus diferite programe pilot prin care oferă un venit garantat, iar rezultatele se văd deja: limitează sărăcia, oamenii sunt mai puțîn stresați pentru viitorul lor și își pot caută un serviciu mai bun și mai bănos.

La patru luni după ce Finlanda a lansat un program pilot prin care, timp de doi ani, 2.000 de persoane primesc un venit garantat, fără să facă nimic pentru acești bani, autoritățile declară că nivelul de stres al beneficiarilor a scăzut considerabil, scrie Business Insider.

Suma de 600 de dolari pe care o primesc beneficiarii nu este mare într-o țară ca Finlanda, cu un cost al vieții foarte ridicat, dar este suficientă pentru cei care sunt îngrijorați pentru ziua de mâine. O gospodărie medie cheltuie 3.000 de euro pe luna, conform Statisticii, iar venitul mediu net disponibil depășește 2.100 de euro de persoană, conform OCDE.

Venitul garantat, însă, este soluția cea mai la îndemână în lupta cu sărăcia. Susținători ideii spun că acest sistem le va oferi oamenilor exact ceea ce nu au: bani. Dacă alimente își pot procura de la supermarketurile care dau gratis mâncarea pe cale să expire, iar îmbrăcăminte și mobilă primesc de la donatori, de bani cash fac cu greu rost.

Astfel, prin acordarea acestui ajutor, ei beneficiază de o minimă finanțare pentru a face mici reparații în casă, pentru a-și cumpără o mașînă să meargă la serviciu sau pentru a economisi pentru urgențe. Nu este suficient pentru a duce un trăi decent, dar le oferă oamenilor săraci o siguranță fianciară

Și alte state, între care Olanda, Canada și câteva state americane, aplică sau vor să aplice diferite forme de venit minim garantat, pentru a oferi un colac de salvare celor aflați în sărăcie, dar și pentru a curăța sistemul social de multitudinea de ajutoare acordate în diferite situații.
Sursa: Incont

Donald Trump a răspuns, miercuri, Rusiei pe Twitter, după mesajul unui oficial rus că orice rachetă ar fi lansată către Siria va fi doborâtă. Preşedintele american a transmis Moscovei să se pregătească pentru rachetele „frumoase, noi şi inteligente'' care vor veni.
„Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te, Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente. Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze, care-şi omoară propriul popor iar asta îi face plăcere”, a scris Trump pe Twitter.
După ce peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc, Donald Trump a condamnat luni atacul "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.
La rândul său, ambasadorul Rusiei în Liban, Aleksandr Zazipin, a declarat, potrivit Interfax, că Rusia va doborî orice rachetă americană ce ar fi lansată către Siria, precum şi instalaţiile de pe care acestea vor fi lansate.
Statele Unite şi Rusia şi-au sabotat reciproc reuniunile convocate la Consiliul de Securitate. Tema - inspecţii internaţionale urgente în Siria, pentru a stabili dacă regimul Assad a folosit sau nu arme chimice săptămâna trecută. Şi Moscova şi Washingtonul ceruseră acelaşi lucru - în principiu. Dar, cum se spune în popor, diavolul se ascunde în detalii.

Tot mai mulți lideri cer pedepsirea celor vinovați pentru presupusul atac cu gaz toxic în care și-au pierdut viața zeci de civili sirieni. Președintele Donald Trump și-a anulat plecarea în America Latină pentru a pregăti ceea ce a numit "răspunsul Statelor Unite". Guvernul de la Damasc a cerut o anchetă internațională și a promis că va coopera în deplina transparență cu inspectorii.
Siria a solicitat Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice să trimită o echipă pentru a investiga urmările atacului din orașul Douma, unde au fost uciși 60 de oameni și o mie au fost răniți sâmbătă. Siria și Rusia resping orice legătură cu folosirea gazelor toxice și s-au oferit să asigure protecția inspectorilor.
Președintele Trump a avertizat că va reacționa în forță și rapid la incident. El a subliniat că Statele Unite au mai multe opțiuni militare în Siria:
Donald Trump:- Dacă vina aparţine Rusiei, Siriei sau Iranului sau dacă sunt vinovate toate, vom descoperi. Și vom avea răspunsuri curând.
Jurnalist: - Este Putin responsabil pentru atac?
Donald Trump: - Ar putea fi, da, ar putea fi. Şi daca da, situaţia va fi foarte dură.
Oficiali americani au dezvăluit că administrația Trump ia în considerare o operațiune militară multinațională împotriva regimului Assad, la care ar putea participa Statele Unite, Franța și Marea Britanie.
În replică, Moscova acuză cele trei țări că stimulează tensiunea internațională printr-o politică de confruntare lansatăm împotriva Rusiei și Siriei.

Fondatorul Facebook a declarat în Senatul american că nu a știut să anticipeze folosirea abuzivă a resurselor sale. Am fost lenți în a identifica amenințarea rusă, a spus Mark Zuckerberg,  audiat de senatorii americani, în scandalul Cambridge Analytica. El și-a asumat răspunderea față de erorile comise de rețeaua de socializare.

"A fost greşeala mea şi îmi pare rău. Am înființat Facebook, eu conduc şi sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă aici", a declarat fondatorul Facebook în fața senatorilor americani.

Mark Zuckerberg a vorbit despre momentul în care a aflat că datele a peste 87 de milioane de utilizatori au fost colectate. El susține că vina Facebook este că a avut încredere în promisiunea Cambridge Analytica, potrivit căreia datele utilizatorilor nu vor fi folosite, iar greșeala lui a fost că nu a verificat acest lucru.

Zuckerberg a prezentat din nou scuze utilizatorilor pentru acest incident.

Facebook este angajată într-o cursă a înarmărilor cu Rusia, care are oameni angajaţi să-i exploateze slăbiciunile, a declarat fondatorul ei.

Mark Zuckerberg a fost chestionat aseară timp de cinci ore de către membrii a două comisii din Senatul american. Miliardarul de 33 de ani şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile făcute în protecţia datelor utilizatorilor şi a promis schimbări. 

Bursa a reacţionat bine: acţiunile companiei au avut cea mai bună zi din ultimii doi ani, după ce Facebook s-a devalorizat cu 80 de miliarde de dolari în ultimele săptămâni.

Senator: Domnule Zuckerberg, v-aţi simţi confortabil să ne spuneţi numele hotelului unde aţi stat azi-noapte?
Mark Zuckerberg: Nu. 
Senator: Dacă aţi trimis cuiva mesaje săptămâna aceasta, aţi vrea să ne spuneţi numele acelor oameni?
Mark Zuckerberg: Domnule senator, nu, probabil că aş alege să nu le fac publice acum.
Senator: Cred că despre asta e vorba.

Mark Zuckerberg: “Nu am avut o viziune suficient de amplă asupra responsabilităţii noastre şi asta a fost o mare greşeală. A fost greşeala mea şi îmi pare rău. Eu am fondat Facebook, eu îl conduc şi eu sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă acolo.”

În privinţa Cambridge Analytica, fondatorul Facebook a recunoscut că a greşit luând de bune asigurările firmei de consultanţă Cambridge Analytica, cum că a folosit datele exclusiv pentru a face un studiu, iar apoi le-a şters. Facebook analizează acum mii de aplicaţii, ca să nu mai repete greşeala şi a început deja să-i anunţe pe utilizatorii ale căror date au fost folosite de firma de consultanţă politică.

Mark Zuckerberg, Facebook: “Unul dintre cele mai mari regrete ale mele ca şef al companiei este că am identificat cu întârziere operaţiunile ruseşti din 2016.”

În privinţa amestecului Rusiei în alegerile americane, fondatorul Facebook a repetat măsuri deja anunţate, precum închiderea a sute de conturi care aparţin Russian Internet Agency, aşa numita fabrică de troli. Însă nu a putut garanta că vor exista zero imixtiuni în alegerile viitoare. În Rusia sunt oameni plătiţi să găsească modalităţi de a exploata Facebook, a spus el.

Mark Zuckerberg: “E o cursă continuă a înarmărilor. Câtă vreme sunt oameni în Rusia a căror muncă este de a se amesteca în alegerile din alte ţări, va fi un conflict continuu. Ce pot să promit este că vom învesti semnificativ ca să ne asigurăm că oamenii nu răspândesc dezinformări şi nu încearcă să se amestece în alegeri folosind Facebook.”

Un fotograf al agenţiei Associated Press a reuşit să-i fotografieze notiţele lui Zuckerberg. Acestea demonstrează că era pregătit să spună că nu demisionează, dar şi să critice Apple, al cărei preşedinte a criticat de curând Facebook.

44 de senatori americani i-au cerut explicaţii lui Mark Zuckerberg despre ceea ce face cu informaţiile pe care i le încredinţează cei 2,2 miliarde de utilizatori şi cum le apără interesele. Fondatorul Facebook a recunoscut că n-a prevăzut cum poate fi folosită reţeaua de socializare în scopuri negative.

Fondatorul Facebook a precizat că zeci de mii de conturi false au fost șterse de pe rețeaua de socializare. Audierea, care va dura două zile, are loc în condițiile în care rețeaua este vizată de anchete și sesizări din întreaga lume, după izbucnirea, la jumătatea lui martie, a scandalului Cambridge Analytica.

Zuckerberg a recunoscut deja în presă că rețeaua de socializare nu a făcut suficient pentru a preveni folosirea abuzivă a datelor utilizatorilor.

Cambridge Analytica este una dintre companiile care a folosit datele a peste 80 de milioane de utilizatori în scopuri electorale.

112.000 de utilizatori din România, afectați de scandalul Cambridge Analytica

Un purtător de cuvânt al companiei Facebook a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că, în total, probabil sunt afectate 11.421 de persoane, respectiv 78 de utilizatori care au instalat aplicaţia unui sondaj online şi 112.343 de persoane din listele de "prieteni".

Datele a 2,7 de milioane de utilizatori Facebook din ţările Uniunii Europene au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat săptămâna trecută Comisia Europeană. "Facebook ne-a confirmat că datele a până la 2,7 milioane de europeni - ori, mai precis, ale persoanelor din UE - probabil au fost accesate inadecvat de compania Cambridge Analytica", a declarat vineri Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Facebook a prezentat cifra de 2,7 milioane de utilizatori afectaţi la nivelul UE într-o scrisoare trimisă joi seară, acesta fiind un răspuns la o solicitare formulată de Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen.

Ulterior, un purtător de cuvânt al companiei Facebook a comunicat că firma Cambridge Analytica a accesat datele a 1.079.031 de persoane din Marea Britanie şi a 309.815 de persoane din Germania. Cotidianul Times of Malta a relatat pe 7 aprilie că au fost accesate ilegal datele a peste 6.000 de maltezi, fiind afectate şi 214.134 de persoane din Italia, 211.667 de persoane din Franţa, 136.985 de persoane din Spania şi 112.421 de persoane din România.

Sursa video: Youtube 

canal: USA TODAY
 

Un avion militar cu aproape 200 de persoane la bord s-a prăbușit lângă capitala Algeriei. Presa locală spune că nu există supraviețuitori. Avionul, care decolase cu destinația Bechar, un oraș aflat la sud-vest de Alger, s-a prăbușit lângă aeroportul Boufarik, aflat la 30 de kilometri de capitală. Potrivit primelor informații, la bord se aflau în jur de 200 de persoane. Presa din Algeria scrie că nu există supraviețuitori. Zeci de trupuri neînsuflețite au fost deja recuperate din epava avionului. Aeronava a luat foc la impactul cu solul, în jurul orei locale 8.00, la puțin timp după decolare.
Unii martori oculari spun că avionul ardea deja înainte de prăbușire. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au ajuns la fața locului, iar drumurile din jurul aeroportului au fost închise. Cauza prăbușirii nu este deocamdată cunoscută. Avionul este un Iliușin Il-76, un avion militar de transport greu introdus de Uniunea Sovietică în 1974.

Sursa:Ennahar TV Compte Officiel