OnePlus One va putea fi cumpărat fără invitație începând din octombrie
Compania a declarat, într-o discuție pe Reddit, că sistemul pe bază de invitație trebuia eliminat încă din septembrie. ”Lucrăm la un sistem de precomandă, initial voiam să-l lansăm în septembrie, dar a fost întârziat și sperăm să îl lansăm în octombrie”, a spus un reprezentant al OnePlus. Nu se știe deocamdată cum va funcționa respectivul sistem de precomandă, dar putem specula că OnePlus One va ajunge în curând și în magazine, poate chiar și la operatori. Smartphone-ul are un display cu diagonală de 5,5 inch și rezoluție full HD.
Procesorul este unul Snapdragon 801 și memoria RAM este de 2GB. Spațiul de stocare este de 16/64GB, iar camerele foto sunt de 13, respective 5MP. OnePlus One are o baterie de 3.100 mAh și rulează Android 4.4.2 KitKat cu Cyanogen Mod. Partea cea mai bună la acest smartphone este prețul. Cu toate că specificațiile sunt similare cu cele ale vârfurilor de gamă populare, OnePlus One costă numai 299 dolari, respectiv 349 de dolari pentru versiunea cu spațiu de 64GB.