Sa ne minunam sau sa ne temem pentru succesele lui James Cameron, hop-top, iata ca apare si Titanic II, spre dezamagirea unora care au indragit versiunea cu Caprio si Winslett. Dupa cum se prezinta traileru nu am putea spune ca este marele blockbuster, dar... vom vedea
{dmotion}cD0JZK{/dmotion}

altPotrivit Associated Press interpretul neconvenţionalului doctor Gregory House, Hugh Laurie, se apucă de cântat blues inspirat din tradiţia New Orleansului. În cadrul serialului personajul lui Laurie deseori este văzut în faţa pianului sau chiar cu o chitară în braţe şi se pare că nu e chiar aşa de rău, cu atât mai mult cu cât este un autodidact  în arta pianului, motiv pentru care au existat „diferenţe de cretivitate“ între el şi profesorul din copilărie. Dar talentul său nu a trecut neobservat de profesionişti, deoarece, deja la a cincea nominalizare pentru premiile Emmy, Laurie va scoate un album produs de câştigătorul de Grammy Joe Henry, înregistrat sub egida Warner Music Entertainment. Şi, beat de încântare când a primit oferta, Dr. House promite că ascultarea viitorului album nu va răni pe nimeni.

altÎntr-o perioadă relativ scurtă de timp (poate că a început şi la ei sezonul nunţilor) actorii de la Hollywood încep să-şi jure credinţă veşnică. Dacă la sfîrşitul lunii trecute Megan Fox spunea DA în faţa lui Brian Austin Green, începutul lui iulie i-a găsit pe Penelope Cruz şi Javier Bardem în Bahamas făcînd acelaşi pas, ca apoi să vină rândul lui Martin Lawrence şi al iubitei sale Shamicka Gibbs, dar şi al Vanessei Marcil cu „criminalistul“ Carmine Giovinazzo. Toate au avut un punct comun: discreţia, intimitatea.
altDacă în cazul celor două staruri spaniole, Penelope Cruz (36) şi Javier Bardem (41) nunta a avut loc în deplasare, adică în Bahamas, Marcil şi Giovinazzo au ales New Yorkul pentru a-şi schimba jurăminte. Aici, duminică noaptea, nu au fost decât cîţiva prieteni şi familiile celor doi. Şi poate că nimic nu ar fi ciudat dacă puştiul de opt ani al Vanessei („General Hospital“, „Beverly Hills 90210“ - Gina Kincaid) nu ar fi asistat în mai puţin de o lună la două nunţi: cele ale părinţilor săi cu diferiţi parteneri - mama, Vanessa cu actorul Carmine Giovinazzo („CSI: NY“ - Danny Messer) şi tatăl, Brian Austin Green („Beverly Hills 90210“, „Impact Point“) cu Megan Fox („Doi bărbaţi şi jumătate“, „Transformers“).
altPovestea de dragoste spaniolă dintre Penelope şi Javier ar fi putut începe încă din 1992, cînd cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare pentru „Jamon, jamon“, dar au început să se iasă împreună abia din 2007, iar reunirea pe platouri a avut loc o dată cu „Vicky Cristina Barcelona“. În aceeaşi ambianţă intimă ca şi celelalte nunţi amintite, cea a actriţei din „Vanilla Sky“ cu interpretul lui Florentino din „Dragoste în timpul holerei“ a avut loc în casa de pe insulă a unor prieteni, mireasa purtînd însă o rochie semnată de prietenul John Galliano.
altCu această nuntă, prima atât pentru Penelope, cât şi pentru Javier, cei doi intră în clubul select al cuplurilor cîştigătoare de Oscaruri - Cruz pentru „Vicky Cristina Barcelona“, iar Bardem pentru rolul din „No Country For Old Men“ - alături de Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones, Peter Jackson şi Fran Walsh, Joel Coen şi Frances McDormand, şi compozitorii Alan şi Marilyn Bergman.

altNu se poate spune că e vorba de o reorientare: lasă muzica pentru skiul nautic sau pentru oricare alt sport. Nici gând! Dar putem vorbi totuşi de un sport, chiar două: pariurile şi fotbalul. Deja e prea mult... Cum? „The Hero“ Enrique pariază? S-ar părea că aşa a făcut, cum de altfel au făcut-o mulţi cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, recent încheiat. Dar nu public, nu la BBC. Artistul latino ar fi pariat pe 23 iunie că dacă iubita lui echipă Spania va câştiga titlul mondial, se va îmbăta şi va face ski nautic GOL, la Biscayne Bay. Şi s-ar părea că va duce până la capăt pariul căci „Un pariu este un pariu!“, iar la urma urmei, „obişnuiam să înotăm goi de multe ori când eram copii, nu?“. Da, dar între timp multe s-au schimbat... În bine, ar spune multe dintre cele care şi-au pregătit deja biletele, scaunele şi binoclurile în aşteptarea mult râvnitului anunţ: data la care va avea loc evenimentul. Aşadar, rămâneţi pe recepţie.

altE pentru a doua oară când actorul din „Bad Boys“ acordă o altă şansă căsniciei. Prima a fost cu o fostă Miss Virginia, Patricia Southall, iar cea de a doua abia a avut loc la locuinţa actorului din Beverly Hils. Într-un cadru restrâns, cei doi, Martin Lawrence, „Big Momma“ de 45 de ani, şi Shamicka Gibbs, de 35 de ani, şi-au schimbat jurăminte în faţa a 120 de invitaţi, printre care Eddie Murphy (Dr. Dolittle, Boomerang, BeverlyHills Cop) şi Barry Bonds (fost jucător de baseball pentru Pittsburgh Pirates şi San Francisco Giants). Au fost prezente şi fetele cuplului, Amara (7) şi Iyana (9), dar şi fata lui Martin din prima căsătorie, Jasmine (14). Cei doi au preferat o nuntă restrânsă, ca o simplă petrecere, într-un cort, acolo unde invitaţii au stat la masa în formă de X, astfel încât toţi să fie împreună, s-au servit patru feluri printre care salată, pui şi somon, preferatele mirelui, iar tortul de patru etaje a  fost opera unui magazin din Beverly Hills, Rosebud Cakes. Aşa cum relatează revista People, Lawrence adeclarat că „am vrut o nuntă intimă. Această nuntă a stat sub semnul familiei.“
De curînd, Martin Lawrence a terminat filmările la Big Mommas: Like Father, Like Son, aşa că va reveni în curînd şi pe ecranele iubitorilor de comedii adevărate, şi să sperăm că va spune mulţi DA de acum încolo filmelor bune.

altTitanic 3D? Încă nu, doar un film de promovare a turneului Black Eye Peas. Ar fi trebuit să fie o surpriză, aşa cum a fost şi Avatar, dar Will.I.Am, membru al formaţiei, a dezvăluit mai devreme colaborarea „cu cel  mai mare regizor, deoarece sîntem cel mai bun grup de pe planetă. Fanii ne vor putea vedea cu ochelari 3D oriunde. Vom merge pe întreaga planetă, nu doar la Londra sau Paris“. Până aici nici o surpriză, doar o altă direcţie în evoluţia showbizz-ului.

Most Read

  • Week

  • Month

  • All