Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, a câștigat detașat un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Argeș. PSD Argeș a câștigat din nou detașat în Argeș, iar președintele Consiliului Județean are peste 40% în opțiunea electoratului, dublu față de următorul clasat! 
Conform rezultatelor parțiale, rezultatele la președinția Consiliului Județean au fost:
Ion Mînzînă: 42%
Radu Perianu: 22%
Emanuel Soare: 17%

Conform rezultatelor parțiale, rezultatele la Consiliul Județean au fost:
PSD: 45%
PNL: 20%
USR: 17%
AUR: 12%

Disperați că nu vor reuși să obțină un scor cât de cât decent, PNL și candidatul lor la primăria Pitești fac campanie electorală chiar și în ultimele ore de votare. Aceștia au trimis, așa cum se poate vedea, sms-uri către piteșteni încercând să îi convingă să vină la vot, continuând cu stilul infect plin de minciuni cu care ne-au obișnuit în ultimele două luni, atât din precampanie, cât și din campanie.

Cei care vorbesc despre onestitate, despre respect pentru populație, despre calea...dreaptă nu fac altceva decât să încalce legea fără nicio apăsare! Își și permit, că doar șefa e ministra Justiției, chiar dacă umblă cu dicționarul ortopedic sub braț. Sigur, practica acestor sms-uri otrăvite este doar unul din tertipurile mizerabile prin care încearcă să păcălească piteștenii și argeșenii care au înțeles că ceea ce au promis Perianu și Coteț vor rămâne pe veci promisiuni, având slabe șanse de concretizare.
La secția de votare de la Casa de Cultură a orașului Costești,  reprezentantul PNL al unei secții de votare a fost prins când fotografia listele electorale, cu datele personale ale cetățenilor. Forțele de ordine au intervenit la fața locului.
Sunt semnale că la Curtea de Argeș, astăzi, în secțiile de vot, oamenii erau sfătuți să voteze cu PNL! 

Bătaie la Poienarii de Muscel, Coteț vizitat de polițiști!
Aseară, la Poienarii de Muscel, liberalii primarului, disperați că vor pierde primăria, i-au atacat pe social-democrați și pe contracandidatul PSD, alegându-se cu dosar penal! 
Tot vineri, Coteț cel plin de sine, care a aruncat cu banii ca la manele în ultimii doi ani în imaginea sa, a încălcat ostentativ legea, motiv pentru care s-a ales cu amendă pentru că a continuat campania și ieri. 

Poliția a aplicat o amendă ȋn valoare de 1400 de lei, pe motiv că maşina care se vede ȋn imagine s-a plimbat azi pe străzile Piteştiului. Amenda reprezintă contavenţia pentru continuarea campaniei electorale după expirarea perioadei. Sigur, nu trebuie să credeți că sinistrul frustrat s-a oprit aici. El a continuat campania cu băieții îmbrăcați adecvat prin barurile și cârciumile din Pitești, până când au venit cei de la Poliție pentru a doua oară, ca să-i calmeze pe micii oxiuri ai politicii argeșene.

 

 

 

Vicepreședintele Consilului Județean Argeș Adrian Dumitru Bughiu a votat la școala de pe Banatului. În același loc a votat și senatorul Cristina Stocheci. 
"Am votat pentru că dreptul la vot este un drept fundamental și îi invit pe argeșeni să vină la vot, pentru că alegerea lor este importantă!
Am votat pentru #continuarea proiectelor unei #Echipe care chiar a #performat în acest mandat!
Am votat pentru că ne-am săturat de demagogie, de câte minciuni au spus unii în această campanie și ne dorim liniște în următorul mandat! Și cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi!", a afirmat Adrian Dumitru Bughiu.
La rândul său, Cristina Stocheci a afirmat că a votat pentru continuarea dezvoltării județului Argeș și pentru viitorul locuitorilor.  

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a votat în această dimineață la secția de votare de la Școala Gimnazială “Nicolae Simonide” din Pitești. Împreună cu ministrul Muncii au fost Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, parlamentari, consilieri județeni și locali.
Simona Bucura-Oprescu: “Am votat pentru continuarea performanței administrative în Pitești și în Argeș. Cred în cei care au puterea să dezvolte comunitățile noastre. Cred în cei care au făcut pentru Argeș și care știu că au pregătirea, seriozitatea și determinarea să continue să facă! Le mulțumesc tuturor pentru încredere și îmi doresc ca astăzi să fie o prezență cât mai mare la vot în județul Argeș, pentru că prin votul de azi votăm pentru viitorul nostru!”.
Ion Mînzînă: “Mulțumim pentru susținere, doamna ministru. Cred că astăzi va fi un moment important pentru noi toți. Pentru că votul va fi masiv pentru cei ce vor să construiască și vor să aducă bunăstare în Pitești și județul Argeș.”.
Cristian Gentea: “Suntem o echipă foarte puternică, o echipă care a construit mereu, dovadă și lucrurile bune pe care le-am făcut în județ și în pitești în acest mandat și vom continua mandatul următor.”.

Cristian Gentea, primarul municipiului #Pitești, a votat în această dimineață la secția de votare de la Grădinița ”Micul Prinț” Trivale. Alături de Cristian Gentea au fost prezenți Simona Bucura Oprescu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, și Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județeani, dar și colegi parlamentari, consilieri județeni și locali.
Cristian Gentea: “Atât Consiliul Județean cât și Primăria Pitești trebuie să-și continue proiectele începute! În consecință, votul dat astăzi este unul pentru #normalitate, ținând cont de faptul că s-au făcut atât de multe lucruri bune în ultimii 3 ani și jumătate, iar percepția cetățenilor este una mai mult decât motivantă! Vreau să le mulțumesc celor care m-au însoțit, domnului președinte Mînzînă, doamnei ministru Bucura-Oprescu, tuturor colegilor mei, care mi-au fost aproape în acest acest timp și, bineînțeles, îi mulțumesc soției mele, care mă susține total.”
Simona Bucura-Oprescu: “Doresc continuarea performanței administrative în Pitești! Este orașul în care trăim, orașul în care ne ducem copiii la școală, orașul în care îmi doresc să avem stabilitate și dezvoltare, așa cum am avut și în ultimii 4 ani.”
Ion Mînzînă: “Avem la Pitești cea mai performantă echipă care a existat vreodată, o echipă dedicată construcției, o echipă dedicată viitorului. Vom merge spre o victorie categorică!
Dumnezeu să ne ajute!”

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a votat în această dimineață la prima oră la secția de #votare de la Școala Gimnazială ”Nicolae Simonide” din Pitești.
Alături de Ion Mînzînă au fost prezenți Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, și Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, dar și colegi parlamentari, consilieri județeni și locali.
Ion Mînzînă: „Am votat pentru normalitate, pentru #construcție, pentru #viitor! Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă! Succes nouă, pentru că merităm!”
Simona Bucura Oprescu: „Argeșul are nevoie de continuitate, de stabilitate, de seriozitate și de dezvoltare. Echipa noastră va continua ceea ce a făcut, adică să muncim pentru argeșeni!”.
Cristian Gentea: „Suntem optimiști! În Pitești și în Argeș s-au făcut multe lucruri bune, iar cetățenii cu siguranță apreciază!”.