Sediul Centrului Multifuncțional al Filarmonicii Pitești a fost neîncăpător aseară pentru cei veniți să audieze concertul extraordinar de Crăciun "Bucuria Crăciunului Acasă". Bucuria dăruită a fost cu atât mai mare cu cât evenimentul a avut și un scop filantropic, managerul Filarmonicii,  Gabriel Niță, militând pentru terapia gratuită și incluziunea socială a tuturor celor care suferă de tulburări din spectrul autist.
 "Vreau să vă reamintesc că acest concert are și un scop umanitar. Vă invit să donăm împreună la finalul evenimentului în urna de la ieșirea din sală. Vrem să sprijinim copiii, tinerii și adulții care suferă de autism, iar îndemnul meu acesta este: să donam într-un numar cât mai mare pentru această cauză și să încercăm să fim buni nu doar de Paște, nu doar de Crăciun, nu doar în final de an, ci în fiecare moment al vieții noastre. Pentru că, să știți, de unde dai, de-acolo ai. Vă mulțumesc și vă doresc Sărbători fericite tuturor!", a declarat managerul Filarmonicii Pitești, înainte de începerea concertului.
"BUCURIA CRĂCIUNULUI ACASĂ"  a fost dăruită joi seara de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, pe scenă urcând solista Andra Bivol-Costea (mezzosoprană) și Corul de cameră Ars Nova, dirijor Radu Titi, prezentatoare fiind Cerasela Zamfir. În cadrul concertului extraordinar vocal-simfonic au fost interpretate colinde atât din reperteriul național, cât și internațional, precum: "Printre datini colindăm" (Alexandru Pașcanu), "Legănelul lui Iisus" (V. Teodorian), " Dacă magii au plecat" (D. G. Kiriac), "Troika" și "Waltz" (G. Sviridov), Dans din "Fata de zapadă" (P. I. Ceaikovski), "Cântec de Crăciun-Noel" (A. Adam), dar și "A Christmas Festival" (L. Anderson). Concertul nu s-a încheiat fără aplauze la scenă deschisă.
De donațiile făcute în cadrul evenimentului vor beneficia copiii și tinerii speciali ai Asociației Părinților și Copiilor cu Autism (APCA) Argeș, respectiv ai Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) Filiala Argeș. La intrarea în sala de concerte, reprezentanții celor două asociații au împărtășit, prin intermediul flyerelor distribuite, câte puțin din nevoile și activitatea terapeutică a persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Unul dintre cele mai importante proiecte vizează terapia gratuită pentru toți beneficiarii, prin activități individuale sau de grup, dar și asigurarea tuturor materialelor, testelor și instrumentelor specifice necesare pentru terapie.
Ambasadori APCA Argeș au fost directorul Palatului Copiilor Pitești, coregraf prof. Corina Voicilă, dar și Ramona Stăvaru, asistent social în cadrul asociației. Ambasadori ANCAAR Filiala Argeș au fost președinta asociației, psiholog Mihaela Crăciun, dar și psiholog Gabriela Damian, vicepreședintă.
"Mulțumim Primăriei Pitești și Consiliului Local Pitești pentru sprijin, domnului manager al Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, care ne-a fost alături din prima clipă, tuturor oamenilor cu inima mare, și nu în ultimul rând, orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești, solistei Anca Bivol-Costea și Corului Ars Nova care ne-au oferit un cadou minunat, acest concert extraordinar de Crăciun. Le dorim tuturor Sărbători fericite, iar anul ce vine să le aducă sănătate și cel puțin la fel de multă bucurie în suflet. La mulți ani!", menționează conducerile celor două asociații în comunicatul comun.
Persoanele care doresc să contribuie cu o sumă oricât de mică în scopul îmbunătățirii activității terapeutice și logistice din cadrul centrelor de recuperare a copiilor și adulților cu tulburare de spectru autist, o pot face în următoarele conturi: pentru APCA Argeș - RO 35 RNCB 07891 2060 1740 0001, pentru ANCAAR Filiala Argeș - RO 70 OTPV 2700 00

Nașterea Domnului aduce comunitatea piteșteană împreună pentru susținerea activității terapeutice a copiilor și adulților speciali cu autism din Municipiul Pitești, dar și din județul Argeș.

În acest sens, în seara de 21 decembrie, de la ora 19.00, de pe scena Filarmonicii Pitești vom primi și în acest an "BUCURIA CRĂCIUNULUI ACASĂ". Alături de orchestra simfonică a instituției și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, vor urca pe scenă mezzosoprana Andra Bivol Costea și Corul de cameră Ars Nova, dirijor Radu Titi. În cadrul concertului extraordinar vocal-simfonic vor fi interpretate colinde atât din reperteriul național, cât și internațional, precum: "Printre datini colindăm" (Alexandru Pașcanu), "Legănelul lui Iisus" (V. Teodorian), " Dacă magii au plecat" (D. G. Kiriac), "Troika" și "Waltz" (G. Sviridov), Dans din "Fata de zapadă" (P. I. Ceaikovski), "Cântec de Crăciun-Noel" (A. Adam), dar și "A Christmas Festival" (L. Anderson).

Donațiile care se vor strânge în urma concertului caritabil vor merge către beneficiarii a două organizații importante din comunitatea noastră - Asociația Părinților Copiilor cu Autism (APCA) Argeș - președintă Andreea Badea, respectiv Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) Filiala Argeș - președintă Mihaela Crăciun.
Persoanele care vor să contribuie cu o sumă oricât de mică în scopul îmbunătățirii activității terapeutice și logistice din cadrul centrelor de recuperare a copiilor și adulților cu tulburare de spectru autist, o pot face în următoarele conturi: pentru APCA Argeș - RO 35 RNCB 07891 2060 1740 0001, pentru ANCAAR Filiala Argeș - RO 70 OTPV 2700 0059 9934 RO 01.
 
"Mulțumiri pentru implicarea deosebită în susținerea acestei cauze umanitare Primăriei și Consiliului Local Pitești, orchestrei Filarmonicii Pitești și managerului Gabriel Niță, dar și tuturor celor care sunt alături de copiii si adulții cu autism din jurul nostru. Sprijinul fiecăruia dintre noi contează", transmit beneficiarii.

Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că în Monitorul Oficial al României nr.1089/2023 a fost publicată Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care va intra in vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu exceptia urmatoarelor articole care vor intra in vigoare la data de 01.01.2024:
Art.46 alin.(2)
Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie prevăzute la alin. (1) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Art.84 alin. (6)
În anul 2024, valoarea punctului de pensie prevăzută pentru anul 2023, respectiv de 1.785 de lei, se majorează cu 13,8% şi este de 2.032 de lei.
Art.127
(1) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competentă.
(2) Deciziile necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Art.168 alin.(2)
Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă la data de 1 ianuarie 2024.
Art.169
În aplicarea prezentei legi, în termen de 90 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, se emit norme metodologice, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Copiii si tinerii speciali cu tulburare de spectru autist din cele două centre de recuperare ale APCA Argeș ne-au oferit sâmbătă un spectacol înduioșător de colinde, coregrafie si frumos în cadrul acțiunii caritabile "ZÂMBETUL CRĂCIUNULUI". Sub îndrumarea plină de dragoste a președintei Asociației, Andreea Badea, si a directoarei Palatului Copiilor Pitești, prof. Corina Voicilă, acestia si-au exprimat bucuria prin cântec si dans, oferind tuturor celor prezenți clipe pline de emoție. Spectacolul a fost deschis prin interpretarea remarcabilă a Mariei Geanina, si ea copil cu nevoi speciale, dar ca si ceilalți semeni ai ei, cu multă dorință de a învinge toate provocările acestei afecțiuni.
"Aceasta este crucea mea, ca prin fiul meu, Mihai, sa pot ajuta mulți copii cu dizabilități. In sufletul meu de mamă, există foarte multă durere. Vreau sa mulțumesc tuturor celor care au contribuit, pentru ca avem atât de multe cheltuieli si nevoi. Vreau sa le mulțumesc celor care sunt alături de noi, necondiționat, in luna decembrie, dar nu numai. Cu fiecare coregrafie, cu fiecare moment de dans coordonat de dna prof. Corina Voicilă, copiii si tinerii noștri fac progrese. Vreau să mulțumesc tuturor părinților si copiilor care au facut posibil ca și anul acesta Moș Crăciun sa vină", a declarat in deschiderea evenimentului președinta APCA Argeș, Andreea Badea.
Evenimentul caritabil se află la a X-a editie, fiind organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Autism din județul Argeș, împreună cu partenerii, la Teatrul Victoriei din centrul Municipiului Pitești.
În sprijinul acestei cauze umanitare au venit micii artiști din cadrul Palatului Copiilor Pitești, ai școlii de muzică Muzicando cu Adina Sima, dar si copiii talentați din cadrul Scolii Gimnaziale "Tudor Vladimirescu" din Pitești. Toți au încântat prin momente de dans folcloric, de balet, de dans clasic si modern, dar si de colinde, dăruind incredere, speranță si iubire.
Așa cum era de așteptat, spectacolul nu s a încheiat pana ce Moș Crăciun nu si a făcut apariția, oferind fiecărui copilaș jucării, dulciuri si cadouri-surpriză.
Din donatiile strânse, vor fi achiziționate birouri pentru cele șapte săli de terapie, jocuri si materiale educative atât de necesare beneficiarilor acestei asociații.
Cine dorește sa contribuie cu o donație oricât de mică, o poate face la sediul APCA din Pitesti, completând formularul 230 de pe site-ul autismulinarges.ro sau in contul bancar deschis la BCR: RO 35 RNCB 07891 2060 1740 0001

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul județului, Marius Puiu, secretarul județului, Ionel Voica și managerul Tudor Ionescu au asistat, vineri seară, la Concertul caritabil de colinde „Dar din dar”, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului pentru dotarea saloanelor etajului VI de la Spitalul de Pediatrie din Pitești.
"Nu poți decât să pleci cu sufletul plin bucurie atunci când asiști la o seară în care generozitatea te înconjoară.  Și nu știu ce poate fi mai frumos ca atunci când la eforturile medicilor de a îngriji copiii se alături comunitatea.
Trebuie aplaudată generozitatea publicului care a venit la Concertul caritabil de colinde „Dar din dar” pentru dotarea saloanelor de la Spitalul de Pediatrie Pitesti.
La fel cum trebuie să aplaud pe cei care s-au ostenit pentru ca acest minunat concert să aibă loc: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, minunatul Corul psaltic Tronos al Patriarhia Română, dirijat de arhid. Mihail Bucă, Corala bărbătească a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dirijată de dr. Neacșu Gheorghe, invitata concertului, interpreta cu origini argeșene Maria Coman Official , Grupul psaltic „Ghelasie Basarabeanul”, dirijat de prof. Sorescu Ionuț-Robert, reunit cu membrii Corului Glasul Arhanghelului al Parohiei Micești, dirijat de prof. Andreea Urs și Grupul vocal Flori Argeșene de la Scoala Populara de Arte si Meserii Pitesti.
Evident că m-am bucurat și de compania, dar și de vorbele pline de înțelepciune, condimentate cu glume bine poziționate ale Înalt Prea Sfinției Sale Calinic Argeșeanul, cu a cărui binecuvântare a și fost organizat acest eveniment" - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.


Duminică, la Mușătești, a fost omagiat învățătorul, publicistul și omul politic Constantin Dobrescu Argeș. La eveniment au participat, pe lângă primarul comunei, Constantin Oancea, și organizatorul, Cătălin Cârstea, și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, viceprimarul muncipiului Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache și fostul prefect Emlian Dragnea.  

"Am avut bucuria de a participa, astăzi, la o serie de evenimente de omagiere a lui Constantin Dobrescu - Argeș, chiar în comuna unde s-a născut, în 1856, și unde, în urmă cu 120 de ani, s-a și stins din viață. Adică la Mușătești! Evenimentul a reunit mai multe personalități, inclusiv pe viceprimarul muncipiului Curtea de Argeș, istoricul Ștefan Dumitrache și fostul prefect Emlian Dragnea. Nu am cum să nu îi felicit pe primarul Constantin Oancea și pe Cîrstea Cătălin, pentru implicare și organizarea acestui eveniment care a reunit personalități culturale și administrative.
Cred sincer că cine alege să facă administrație sau politică, trebuie să fac tot posibilul să construiască ceva, să lase ceva în urmă pentru societate. Iar Constantin Dobrescu - Argeș a fost genul de personalitate care a insistat, prin tot ceea ce a făcut, la ridicarea și deșteptarea clasei țărănești, atât de oropsite și la dezvoltarea zonei rurale.
Provenit dintr-o familie de revoluționari pașoptiști, a continuat linia iluminismului. învățător, doctor în drept, deputat, fondatorul primelor bănci populare și organizații cooperatiste din mediul rural, fondatorul primelor biblioteci rurale și al primului așezământ cultural din mediul rural, precursoarele căminelor culturale.
Vă imaginați ce eforturi, câte energii a trebuit să atragă pentru a reuși aceste lucruri, într-o lume arhaică, în timp ce în aceste vremuri, cu toată tehnologia și media, România educată se transformă într-un experiment nefericit!
Și munca sa a continuat cu editarea de reviste precum Țăranul, Gazeta Poporului, Gazeta Țăranilor.
Tot la Mușătești va organiza cor și formație de dansuri populare, teatru țărănesc, clase de alfabetizare pentru adulți, biblioteca publică, muzeu etnografic și pedagogic, stație agronomică, arenă de gimnastică! Ceva colosal pentru acele vremuri în Țara Românească!
Tot el a organizat primul Congres țărănesc, la București, în sala Eforie, prilej cu care se pun bazele Partidei Țărnești, primul partid politic al țăranilor.
Nu pot decât să fiu fericit că un număr atât de mare de tineri au aflat despre faptele și despre modelul care trebuie să însemne, chiar și astăzi, Constantin Dobrescu - Argeș, pentru mediul rural și pentru România.
Felicitări elevilor Școlii Gimnaziale Mușătești, membri ai Grupului Vocal Cununița", a precizat Adrian Dumitru Bughiu. 
 
Constantin Dobrescu-Argeș - repere biografice !
◾️Este născut la Mușăteștă, la data de 28 iunie 1856, în familia preotului Ion Dobrescu si a Mariei, născută Popescu.
◾️ Este nepotul lui Toma Popescu, fratele lui Popa Dincă, revoluționari pașoptisti.
◾️ Urmează clasele primare la Mușătești și Curtea de Argeș, iar clasele gimnaziale la Pitești.
◾️ Este, apoi, bursier al Seminarului teologic de la Curtea de Argeș(1871-1875).
◾️La 1 septembrie 1875 este numit învățător la Mușătești. Va fi învățător la Mușătești până în anul 1888.
◾️ În perioada 1888-1899 este deputat de Argeș la Colegiul III electoral, după invalidarea celor două mandate obținute în urma alegerilor din 1884 și1885.
◾️ În perioada 1894-1897 urmează cursurile Universității libere din Bruxelles și va obține diploma de doctor în drept echivalată, apoi, de Universitatea din Iași, cu licența în drept.
◾️ În noiembrie 1895 organizează primul Congres țărănesc, la București, în sala Eforie, prilej cu care se pun bazele Partidei Țărnești, primul partid politic al țăranilor.
◾️Înființează în anul 1875 primele biblioteci comunale din Vechiul Regat la Mușătești și Poienărei.
◾️Înființează în anul 1879 la Mușătești, Ateneul Central Rural, primul așezământ cultural din mediul rural din Vechiul Regat, precursorul căminelor culturale de astăzi; aici va organiza cor și formație de dansuri populare, teatru țărănesc, clase de alfabetizare pentru adulți, biblioteca publica, muzeu etnografic și pedagogic, stație agronomică, arenă de gimnastică, s.a.
◾️Înființează primele bănci populare și organizații cooperatiste din mediul rural : Societatea Economica ”Frăția” la Domnești(1883), Societatea Industriala ”Curtea de Argeș” (1885) și Societatea Economica ” Vlad Țepeș” la Mușatesti(1893) și primul magazin de consum la Retevoiești(1883).
◾️Dobrescu- Argeș va scrie și tipări primele statute de bănci populare și societăți cooperatiste, (Băncile populare de la Bezdead și Șerbanești, județul Dâmbovița), modele ce vor fi preluate și popularizate de ministrul Spiru Haret în toată țara.
◾️Dobrescu va fonda primele gazete cu redacția în mediul rural, la Mușătești : revista ”Tăranul”- (1881- 1884) și revista ”Gazeta Poporului”(1890-1892) și primul ziar tipărit în mediul rural, tot la Mușătești : ”Gazeta Țăranilor” –(1892-1932) editata de ”Societatea pentru cultura taranilor”.
◾️ În anul 1894 apare la Mușătești prima revista lunara ( educativa si enciclopedica) pentru țărani : ”Scoala Poporului”.
◾️Constantin Dobrescu – Arges se stinge din viata, după o grea suferință, la data de 10 decembrie 1903, în casa sa, de la Mușătești, și este inmormântat în cimitriul Parohiei din satul natal.