Guvernul Ungureanu ar putea acorda o amnistie fiscală funcţionarilor publici şi personalului din administraţia publică locală care au beneficiat de sume necuvenite la salariu.
Anunţul a fost făcut de secretarul general al Guvernului, Attila Dezsi. Ministerul Finanţelor Publice va face un studiu, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma căruia se va stabili termenul în care sumele de bani vor fi restituite.

Senatorul PSD Miron Mitrea a fost implicat într-un accident rutier produs în Bucureşti, în urma căruia un bărbat a fost rănit, potrivit Mediafax, care citează surse judiciare.
Potrivit procedurii, Miron Mitrea a fost testat de poliţişti pentru a se stabili dacă a consumat alcool, iar rezultatul a fost zero.
Bărbatul ar fi alunecat şi s-ar fi sprijinit de autoturismul condus de senator, spun sursele citate, iicidenul producându-se în sectorul 1, pe bulevardul Ion Mihalache.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca a declarat că bărbatul a suferit o fractură de antebraţ, fiind adus cu o ambulanţă Biomedica, iar la scurt tim şi-a făcut apariţia şi senatorul PSD.

Şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, şi preşedintele Fiscului, Sorin Blejnar, au chefuit în acest weekend într-o staţiune de pe Valea Prahovei, informează Romania TV. Jeffrey Franks a participat în weekend la un chef pe Valea Prahovei, unde s-a prins într-o horă alături de şeful ANAF, Sorin Blejnar, şi de primarul din Buşteni, Emanoil Savin, informează Romania TV. Imaginile au fost trimise de un telespectator pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Şeful delegaţiei FMI a declarat luni că România este din nou pe creştere economică, dar este insuficientă. Şomajul a scăzut, dar există impedimente care ar putea împiedica revenirea economiei. Reprezentanţii FMI spun că România a cheltuit ineficient banii pentru asistenţă socială.
Sursa video: Rtv

 

Actorul Emil Hossu a decedat, miercuri seară, medicii SMURD neputând să-l resusciteze după intrarea în stop cardio-respirator. Actorul Emil Hossu a intrat în stop cardio-respirator, medicii de la SMURD Bucureşti încercând resuscitarea sa. Echipajul SMURD a fost solicitat la Teatrul Nottara din Bucureşti în jurul ore 18.30.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a spus că medicii au fost chemaţi pentru că actorul Emil Hossu a leşinat, nemaifiind conştient.