Un fleac: Ne-au ciuruit! “A ciurui”. Dintr-o replică celebră a ajuns o sintagmă care îmi provoacă brusc stare de vomă. Şi nervi. Parlamentarii, aleşi pe colegii uninominale, nu-i aşa, se joacă de-a amendamentele. PNL şi PSD s-au decis să nu voteze bugetul, en-gros, dar să voteze pe amendamente, adică en-detail. O măsură care va fi eficientă, fie şi pentru ca unele solicitări ale opoziţiei să treacă, având în vedere cât de subredă este opoziţia. În plus, “independenţii” trebuie să mai ajungă şi pe la popotă sau la toaletă. Mă rog doar ca printre amendamentele care vor fi votate să apară şi DN 73. Şi mă voi închina la toţi zeii, să se şi găsească bani pentru el. În ziua votului din plen bugetul va trece, dar opoziţia îşi va lua mâna de pe el. Vor lăsa nenorocirile ce vor urma anul acesta numai pe cârca unui premier-păpuşă căzut în cap la propriu, şi a păpuşarului şef- Băsescu. Discursul de tip mitralieră al lui Napoleon de Cluj, se bate cap în cap cu cel al lui Vlădescu de la Finanţe. Boc zice că vom avea creştere de 1,3. În 2009, preconizarea de creştere a fost de 7%. Unde am ajuns la finalul anului? Ştiţi cu toţii. Credeţi că vom ajunge la 1,3 la sfârşit de an? Boc piuie după Băsescu, că vom ajunge să o ducem mai bine, asta şi pentru urmează câţiva ani fără alegeri. Eu ştiu şi cu alegerile…Sigur ne calcă un referendum pe urme…Vlădescu zice că o să o ducem greu şi anul ăsta şi în 2011. În care dracu să mai creadă românii? Liberalii cer bani pentru investiţii. Rău o fi, în locul zilelor libere obligatorii? Rău! O fi ştiind Boc de faptul că numai în Argeş este nevoie de câteva miliarde de lei pentru plata lucrărilor numai la şcoli? Sau de cum o duce un profesor din Argeş, unul dintre cei 15.000 care va zbura? Piticul acesta frustrat a venit frumos în Parlament să ne spună că „nu se poate bani şi pentru invesţii, şi pentru pensii. Nu se poate. Acest buget are anumite limite şi constrângeri. Daca iei dintr-o parte trebuie să pui în altă parte. Dacă dăm bani la pensii, nu vom mai face face drumuri, centuri ocolitoare… […] Vă pare rău, domnule Vosganian, că nu mai sunt acei clienţi politici pe care i-ati îngrăşat!”. Sună frumos nu? Are dreptate mormolocul…Păi de ce nu se iau banii de la adminstraţia prezidenţială, de la CSM, de ce nu se iau banii de la doamna Udrea, că doar se ocupă special cu dezvoltarea regională. Să facă ea bani din fonduri europene la greu, nu Agricultura. Cel puţin nu în aceste proporţii. La ce naiba atâta mălai la cheltuielile de personal de prin aceste ministere şi instituţii? La ce naiba atâta mălai la Berceanu, când am văzut câtă autostradă a făcut? Ah, da, poate, ca să ne facă euro-gara de la Piteşti! Să vină banii la pensii, la profesori, la bugetari, să îşi plătească statul datoriile, să vedem proiecte de investiţii adevărate în infrastructură, nu măcăneli. Nu licitaţii blocate – şi aici bag în aceeaşi găleată şi PSD, şi PNL şi PDL- pentru că nu-i aşa, nu a câştigat firma vopsită în altă culoare. Are dreptate mucosul de Boc! Nu mai sunt clienţii PSD şi PNL. Sunt acum clienţii PDL. Ce se va alege din şcoli, din spitale, din drumurile noastre? Din Agricultură? Vom vedea peste trei- patru luni, când vor dispărea ca praful toţi banii repartajaţi într-o bucurie halucinogenă pentru unele ministere vitale! Se vomită mult pe faptul că Şeitan a anunţat că s-ar putea impozita veniturile din drepturi de autor. Alfel spus, scriitorii, jurnaliştii, artiştii în general, toţi vor rămâne cu buza umflată. Este perfect. Vă spun, este perfect! Să moară toţi de foame! De ce dracu nu s-au făcut fotbalişti, să ia prime de 5000 euro la negru, salarii minime pe economie în acte…De ce dracu nu s-au făcut manelişti? De ce nu îl cheamă pe Diaconu Mondialu’? Păi lui Bursuc, Jean de la Craiova, Adrian ăl mic ca Boc, sau marilor artişti care i-au făcut clip electoral manelar preşedintelui marinar, cine le adresează vreo întrebare? Eh…e săraci şi ei. Nu ştie carte, dar de un X5, acolo, merită, nu?
Pe scurt, că tema bugetului mă plictiseşte. Nu de alta, dar e la fel de tâmpit ca şi cei care l-au făcut. Va fi rău, fraţilor! Dar ştiţi care e partea bună? Că cinci milioane de inşi au votat cuplul care va reforma ţărişoara Băsescu- Boc! Boc…Turcii au dreptate.
Acest editorial poate fi citit şi pe www.epitesti.ro