Sa fie soare si pe strada mea si pe-a voastra, iar prietenii sa ne fie prieteni, in adevaratul sens al cuvantului… Sunt idealista, dar mi-ar placea ca prieteniile sa fie prietenii, relatii de suflet sa fie bazate pe incredere, bun-simt si respect, sa fim sinceri cu noi insine si cu ei, sa-si spuna cand fac ceva bine sau cand gresesc, sa nu fim ipocriti si sa ne spunem verde in fata ceea ce avem de spus. Nu sunt de acord ca relatiile dintre doi oameni sa se bazeze pe minciuna si pe falsitate sau doar pe-o iesire intr-un club sau la un cico. Putem foarte bine sa mergem la preot si sa ne spunem toate pacatele, necazurile si nazuintele, dar noi avem nevoie si de un prieten, nu numai de un duhovnic. Prietenii trebuie sa ne fie alaturi si la bine si mai ales la rau. In orice prietenie, cei doi sunt legati prin ceva, fie ca sunt dorinte sau gusturi comune, fie ca sunt empatici si-si impartasesc gandurile din priviri, sperantele si timpul ala putin si bun si avem nevoie de astfel de oameni langa noi, apropiati de sufletul nostru.
Din fericire, in viata asta am dat si peste oameni buni si care mi-au dovedit ca e tare fain sa ai prieteni. Cand eram la pamant si simteam ca ma duc in pamant, a fost cineva langa mine. Ne-am intalnit intr-o noapte de ratacire si ne-am dat intalnire la Sibiu, la o cafea. Eram in tabere diferite, eu femeie, el barbat, el dupa o relatie si eu la fel. Practic, amandoi iubeam si eram raniti! Eu pe langa rana din piept, mai aveam una trupeasca si mi-era frica ca astfel de clipe n-o sa mai traiesc, sa ies la o petrecere, sa dansez, sa ascult muzica si sa beau un o bere neagra. Si ne-am baut cafeaua la Sibiu, era toamna, un soare trist si un vant rece plin de resentimente si noi ne priveam, ne vorbeam si admiram frumusetea acestui frumos oras. Am vorbit si ne-am dat seama la ceva vreme ca atractia dintre noi este data frumusetea noastra interioara, de nevoia de avea un prieten la bine si la rau, nu de chimie si nici de nevoia de a iubi trupeste un barbat, respectiv o femeie. Si acea “intalnire” din Sibiu a ramas ceva frumos si dureaza inca. Acest om mi-a fost alaturi atunci cand iubitul meu s-a culcat cu o prietena de-a mea, atunci cand eram in spital si-aveam o nevoie de incurajari. Atunci, mi-a spus ca “o sa fie bine, ai incredere in mine, te iubesc” … asa mi-a spus. Le doresc tuturor sa aiba un astfel de om langa ei, sa-si povesteasca trairile, sa mearga impreuna la plimbare, la un concert sau la biserica, sa aiba gusturi comune, sa-si spuna cand gresesc, ce e bine sau rau. Nu ne vedem foarte des, dar ne auzim frecvent la telefon si ne intrebam ce mai facem si cum suntem, suntem apropiati, ne “imbarbatam” si visam frumos, ne iubim sincer si ne spunem reciproc ca ne este dor. Si cand ne vedem, vorbim cate-n luna si-n stele, de masini, de muzica, iubiri si de frumusetea noastra interioara. Da, e frumos si uite poate sa existe si iubire platonica intre un barbat si-o femeie, relatie bazata pe prietenie, sinceritate, incredere, sensibilitate si empatie, el mi-e ca un frate.
As vrea ca fiecare dintre voi sa aiba un prieten care sa sune sau sa dea un buzz pe mess si sa intrebe daca “esti bine”, daca totul e ok si daca ai nevoie de ceva, nu neaparat de bani sau de timp, ci doar de o vorba buna, sa simtiti ca acolo e acel cineva si caruia ii pasa de tine, veti fi mai bogati.
