Un eveniment nebăgat în seamă s-a consumat nu demult la Palatul Parlamentului. E vorba de conferinţa Curţilor Constituţionale Europene la care preşedintele României (care a pierdut alegerile pe teritoriul ţării) a ţinut un discurs.
O anume decenţă ar fi trebuit să-l îndemne să se reţină, să nu-şi facă apariţia într-un conclav despre o tematică pe care nu dă doi bani.
Băsescu şi Constituţia. Comedie în patru acte.
Actul întâi s-a consumat în campania din 2004 când s-a prezentat jurând pe o singură carte, Constituţia. Aveam să-l vedem nu jurând, ci jucând pe ea tontoroiul.
Actul doi a fost în februarie 2005, când a obţinut de la Curtea Constituţională statutul de preşedinte-jucător, patalama de la care s-au tras toate relele de atunci încoace. Dacă magistraţii Curţii îi tamponau la timp acele ambiţii, samovarul n-apuca să se transforme în locomotivă.
Actul trei. Ceea ce a contat pentru Băsescu a fost nu Constituţia, ci interpretarea ei. În acest scop, Curtea Constituţională a fost mobilată treptat numai cu personaje docile Cotrocenilor. Numele celor care mai trebuia frăgeziţi s-au rătăcit pe un bileţel pentru „dat în lucru“, aflat pe biroul directorului operativ al SRI. Hârtiuţa a ajuns în presă, dar nimeni n-a păţit nimic pentru asta. În scurt timp, CCR a fost transformată într-un instrument suprastatal, autodesemnat cu cenzurarea la ordin a actelor emise de toate instituţiile statului. S-a ajuns ca 9 oameni numiţi de preşedintele ţării să dea peste cap hotărâri ale câtorva sute de parlamentari care au fost aleşi de popor. CCR a devenit o supra-putere concentrată, care adesea doar pune ştampile pe hârtii scrise la Cotroceni.
Abecedarul democraţiei consacră separaţia puterilor în stat, dar în România actualului regim acest principiu este considerat o comicărie inutilă şi retrogradă. De pildă, nicăieri în lume o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi cenzurată sau anulată printr-un verdict al Curţii Constituţionale. Acest lucru a fost posibil numai în România.
Băsescu afirmă că: „instanţele de drept comun au obligaţia de a respecta dispoziţiile Constituţiei şi, implicit, deciziile Curţii Constituţionale“. De ce implicit? Semnul egal între cele două se poate pune doar în regimul autocrat al lui Băsescu. Perimetrul în care CCR poate emite decizii este strict limitat de Constituţia însăşi şi de propria lege de funcţionare a instituţiei.
Or, CCR a ajuns să se pronunţe despre tot şi despre toate. Este un fel de FMI al problemelor interne de stat. Măsurile dorite de Băsescu în plan economic şi social le pune sub antet FMI şi apoi ne scoate ochii că „aşa scrie în acordul cu FMI“. Exemplul regiilor este cel mai recent.
În mod similar, ideile pe care el le vrea despre orice problemă a statului le trimite la CCR şi, apoi, cere respectarea dispoziţiilor acesteia, „în numele statului de drept“, desigur.
Actul patru. Traian Băsescu nu se mulţumeşte cu serviciul prea-plecatei Curţi Constituţionale, vrea să schimbe Constituţia în ansamblul ei. În 2009, el a recurs la cea mai grosolană fraudă morală care se poate imagina, suprapunând alegerile prezidenţiale cu un referendum scos din burtă, pe un subiect care nu preocupa pe nimeni. Manipularea a avut proporţii colosale, iar diversiunea creată a fost demnă de propaganda de tip fascistoid. Oamenii nu erau puşi să analizeze un mandat de 5 ani al preşedintelui, ci să se pronunţe dacă vor sau nu să scape de... parlamentul odios. Un parlament pe care, alături de trompetele cotroceniste, avusese grijă să-l demonizeze sistematic timp de cinci ani.
Oamenii nu erau îndemnaţi să cumpănească între ce a fost bine şi ce a fost rău în mandatul prezidenţial, ci să fie încredinţaţi că, dacă-l vor alege pe el, nenoriciţii de parlamentari, „de ce le e frică, nu scapă“!
Acesta a fost sloganul „curat constituţional“ cu care s-a prezentat Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Iar acum vine să ţină prelegeri la conferinţe internaţionale despre Constituţie şi constituţionalism.
Impostură este puţin spus...
Publicat de ziarul AZI de joi, 26 mai 2011
