Astăzi începe, la Varşovia, o reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est la care participă, în premieră, şi preşedintele SUA, Barack Obama.
România va fi absentă pentru că pe dl Traian Băsescu l-a apucat, azi noapte, un puseu de bărbăţie politică. El a anunţat că nu va merge la acest important summit întrucât gazdele au cutezat să invite la reuniune „o entitate“ care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră, şi anume Kosovo.
Dar, la Varşovia, nu se discută problema Kosovo. Procesul autonomizării acestei provincii şi transformării ei în stat este ireversibil, cu sau fără voia României. În 2008, când Kososvo şi-a autoproclamat independenţa, la Priştina, prin votul câtorva parlamentari, vocea lui Băsescu şi a României nu s-au prea auzit. Am luat act de o decizie, pe care o negăm formal, dar căreia îi dăm consistenţă în realitate. Altfel nu se explică de ce trimitem trupe de jandarmi să susţină şi să păzească autorităţile unui stat pe care nu-l recunoaştem! Asta este contradicţie, nu diplomaţie. Dacă statul Kosovo nu există pentru Bucureşti, atunci nici militarii români n-au ce căuta acolo.
Reuniunea de la Varşovia era un cadru ideal pentru ca România să-şi spună opinia clară pe acest subiect. Dar dl Băsescu îşi arată muşchii doar când se încontrează, pe la Cotroceni, cu Boc şi gaşca sa de pedelişti. Când e să ia loc la masa unor discuţii importante şi să-şi expună unele păreri care nu sunt consonante cu ale „marelui Licurici“, face os moale şi-i piere sângele din instalaţie.
Revoluţia a văzut-o la televizor, din papuci. Şi crede că la fel se face şi politica externă...
Slovacia anunţase iniţial că nu va participa pentru că nici ea n-a recunoscut Kosovo. După discuţii îndelungate cu gazdele poloneze, acestea au acceptat condiţiile slovacilor, ca la reuniune să nu apară emblema de stat, steagul sau sintagma „Republica Kosovo“ şi să nu se adopte nicio declaraţie comună pe care să apară semnătura preşedintelui de la Priştina. Drept urmare, Slovacia va fi prezentă.
La Bucureşti nu există acest tip de creativitate politică, fără de care, în diplomaţie, mori acasă...
În balanţa gestului de frondă gratuită a lui Traian Băsescu se pun lucruri strident de inegale. Pe un taler, domnia sa pune speranţa că mai primeşte aplauzele unor naţionalişti de doi bani, rătăciţi prin cine ştie ce tranşee.
Pe celălalt, se pune, însă, semnificaţia unei jigniri aduse Poloniei, stat cu care avem un parteneriat strategic. Ne batem în piept cu cărămida acestei prietenii, dar, la ocazii importante, partenerilor strategici le dăm cu tifla. În plus, Polonia va deţine preşedinţia UE de la 1 iulie, faţă de care avem interese legate de admiterea în zona Schengen.
Tot la pasiv se pune şi ignorarea prezenţei la Varşovia a preşedintelui SUA. Nu se pune problema de a-i lua vreo scamă de pe costum, dar se impunea să fim prezenţi la o întâlnire cu partenerii noştri euro-atlantici.
Decizia lui Traian Băsescu dovedeşte şi o lipsă de viziune în planul relaţiilor internaţionale. Sancţionăm relaţia cu preşedintele american şi cu preşedinţia poloneză a UE de dragul unor ambâţuri pe un subiect care este prescris. Kosovo nu mai este o miză pentru România sau, dacă a fost vreodată, a expirat. Nici Rusia nu a recunoscut Kosovo, este „enfroazată“ cu SUA pe tema scutului, dosarul accidentului aviatic de la Smolensk este încă fierbinte şi, cu toate astea, nu şi-a permis să întoarcă spatele invitaţiei, fiind prezentă la reuniunea de la Varşovia.
Pe de altă parte, boicotul României nu ajută cu nimic nici cauza Serbiei, ţară care, de asemenea, a refuzat să participe la reuniune. Poate că atitudinea Serbiei este mai de înţeles, fiind ţara direct afectată de modul în care dosarul kosovar a fost soluţionat, inclusiv printr-o intervenţie americană directă. Dar solidarizarea implicită cuSerbia nu ne-a fost cerută nici măcar de această ţară.
Relativ la acest aspect, se impune un scurt apel la istoria recentă.
Ce s-ar fi întâmplat în România dacă am fi avut o asemenea reacţie în vremea preşedintelui Ion Iliescu? Adică, un refuz de a merge la o întâlnire cu preşedintele SUA, cu şefii statelor din regiune şi cu viitoarea preşedintă a UE?! Şi să fi rămas acasă, doar alături deSerbia! Ce ar fi făcut onor societatea civilă într-o asemenea împrejurare? Mungiu şi-ar fi dat foc în piaţa publică? Macovei şi-ar fi înghiţit pixul? Cristian Preda şi-ar fi ronţăit ochelarii? Pârvulescu mergea în mâini pe Calea Victoriei?...
Ce reacţii ar fi avut, oare, marii corifei ai deontologiei civice care l-au votat pe Băsescu şi care, astăzi, îşi caută motive să afle de ce au făcut-o şi nu le mai găsesc?...
Publicat de ziarul AZI de vineri, 27 mai 2011