Acceptarea de către opoziţie a invitaţiei „la consultări“ lansată de Traian Băsescu are o motivaţie particulară. Liderii opoziţiei au precizat că merg la Cotroceni, dar nu pentru a discuta subiectele anunţate, ci pentru a încerca să-l oprească pe preşedinte de la acţiuni politice foarte grave, cum ar fi impunerea agresivă a unei noi împărţiri administrative a ţării.
Misiunea de atenţionare pe care şi-au asumat-o Antonescu şi Ponta este pur retorică. Nimeni nu va putea gândi că Traian Băsescu are vreo sensibilitate la ceea ce spune opoziţia.
Prezenţa opoziţiei la Palatul Cotroceni poate, totuşi, dejuca, pentru moment, manevrele şefului statului. Acesta n-a dorit niciun fel de consultare reală, ci doar a vrut să întindă o nouă capacană opoziţiei. Dacă vroia cu adevărat consultări serioase, putea să le organizeze înainte de a se duce la Guvern, unde a bătut cu pumnul în masă că vrea musai opt judeţe, de au căzut pe spate până şi pedeliştii, care habar n-aveau despre ce e vorba. Dacă vroia consultări echidistante, aştepta forumul aleşilor locali ai USL, dădea spre analiză propunerile sale, asculta şi versiunea UDMR şi abia apoi punea pe masă toate variantele, în prezenţa tuturor.
În realitate, consultările la care invită Traian Băsescu partidele parlamentare reprezintă una dintre cele mai perfide capcane întinse opoziţiei. O demonstrează „eleganţa“ invitaţiei pe care a adresat-o, invitaţie care este, de fapt, un şantaj pe faţă. Mai întâi, a aruncat o şopârlă, de care ne vor bubui urechile în campania din 2012, vorbind despre atitudinea partidelor de opoziţie, care „a fost de înţeles atâta timp cât s-au ferit să fie în orice fel responsabilizate pentru efectele asupra populaţiei legate de criză. Acum poate că sunt dispuşi, având în vedere că nu se mai discută teme vizând situaţia critică de criză, de amputări de venituri ş.a.m.d., ci discutăm despre viitorul României“.
Adică, opoziţia d-aia a refuzat să discute cu el până acum, că „s-a ferit de orice responsabilitate“ legată de criză. Deci, a fost laşă, deci, a fugit din faţa greului, deci, nu merită să guverneze...
După care a continuat la fel de perfid: „Dacă au în perspectivă să vină la guvernare, cred că ar trebui să răspundă pozitiv unei propuneri de dialog. Dacă decizia este să rămână în opoziţie şi după 2012, sigur, va fi un refuz, pentru că nu eşti atât de responsabil de viitor atunci când îţi propui să rămâi în opoziţie“.
În traducere liberă, dacă opoziţia nu vine la Cotroceni, înseamnă că n-o interesează viitorul ţării, adică n-o intersează să vină la guvernare, adică a luat decizia să rămână în opoziţie şi după 2012... deci, „să nu vă mai miraţi dacă eu voi pune la putere tot PDL-ul, indiferent câte voturi va obţine“...
Calculele lui Băsescu sunt legate nu de viitorul ţării, ci de viitorul său şi de setea sa patologică de putere.
A lansat în dezbatere publică subiectul reorganizării administrative ştiind că orice deznodământ îi poate fi de folos.
Dacă îi iese, va produce suficient haos în ţară, astfel încât, în apele tulburi ale unei campanii electorale complet date peste cap, profesioniştii instituţiilor statului să poată fura voturi cu grămada. De aceea insistă domnia sa ca alegerile locale din 2012 să se desfăşoare după noua hartă...
Dacă, însă, nu îi iese, nu-i nimic; trai nineacă în campanie: opoziţia este de vină, urâţii ăştia din Parlament, cei „322“ n-au vrut modernizarea României, n-au vrut noua împărţire administrativ-teritorială, n-au vrut să luăm bani europeni, n-au vrut debaronizarea ţării, n-au vrut noua Constituţie!...
Marele pericol pentru opoziţie este laşitatea de a accepta şantajul ticluit de Băsescu, şi anume că, dacă nu răspunde convocării lui, riscă să nu mai fie adusă le guvernare, indiferent câte voturi ar obţine.
Opoziţia are datoria să devoaleze asemenea raţionamente toxice ale lui Băsescu şi, dacă vrea să fie credibilă faţă de cei care şi-au pus atâtea speranţe în ea, să afişeze demnitate şi verticalitate politică în relaţiile cu şantajistul de la Cotroceni.
Definiţia politicii ca artă a compromisului nu este aplicabilă în cazul de faţă. Cu Traian Băsescu nu se pot face compromisuri, în sensul pozitiv al negocierilor politice. Şi asta pentru că politica lui este una de diktat şi nu de căutare a celei mai bune soluţii, dintre mai multe posibile.
Publicat în ziarul AZI de joi, 16 iunie 2011
