Acceptarea de către Curtea Constituţională a ideilor securiste din proiectul lui Băsescu ar fi netezit calea spre restauraţia efectivă a unui stat totalitar de sorginte comunistă.
Un asemenea stat securisto-comunist funcţionează de facto în România. Ambasadorul Olandei la UE a exprimat în clar acest lucru. Ceea ce-i lipsea lui Băsescu era doar o formalizare prin Constituţie a stării de fapt, o patalama care să închidă gura celor, tot mai puţini, care mai cer apărarea Constituţiei, aşa cum e ea.
Metodele securiste abundă în viaţa publică, de la dosariade şi „mape profesionale" la interceptările generalizate ale convorbirilor telefonice, şi de la supremaţia instituţiilor de represiune, scăpate de sub orice control democratic serios şi eficient, la călcarea în picioare a multora dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor.
Şi cum poate fi definit un stat în care prezumţia de nevinovăţie era pe cale să fie eliminată, toţi cetăţenii fiind transformaţi în infractori potenţiali şi obligaţi să demonstreze ei, la cheful oricărui procuror, dacă tot ce au prin casă şi prin curte este dobândit în mod legal? Sau care interzice oamenilor să-l dea în judecată, atunci când le fură din salarii, pensii şi alte drepturi băneşti?
Declaraţiile primului ministru Emil Boc, de după aflarea deciziei CCR, confirmă reflexele neo-comuniste ale regimului. Deşi principiile statului de drept şi decizia CCR afirmă că autorităţile trebuie să probeze caracterul ilicit al unei averi, Boc a rămas conectat la priză şi turuie în continuare exact pe dos, ameninţând că „a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul".
Vorbind despre „imposibilitatea autorităţilor statului de a confisca averi dobândite ilegal", premierul României spune o minciună şi comite o diversiune. Minciuna este că statul n-ar putea confisca şi acum averi ilegale; ba poate. Sunt şi în prezent zeci de sechestre asiguratorii puse în sute de dosare penale, ca şi zeci de licitaţii în care se vând bunuri confiscate.
Problema de fond este cine demonstrează ilegalitatea unei averi. Într-un stat de drept, această probă trebuie s-o facă acuzatorul. În Constituţia lui Băsescu, trâmbiţată de trompeta Boc, lucrurile erau inversate.
Deosebirile trebuie explicate neîncetat pentru a contracara diversiunea populistă a lui Băsescu şi Boc. Comunişti prin mentalitate şi securişti prin metode, ei arată săracilor averile celor bogaţi, întocmai cum procedau liderii bolşevici din deceniul 5 al secolului trecut, cu averile moşierimii şi burgheziei care sugeau sângele poporului.
Pornirea autoritaristă a lui Băsescu era cunoscută. Ea a primit acum doar un certificat instituţional şi constituţional. Importante sunt evoluţiile următoare.
Mentorul constituţionalist al Cotrocenilor, profesorul Ioan Stanomir, consideră că decizia CCR „ridică un foarte serios obstacol în calea continuării acestui proces de revizuire". El apreciază că avizul Curţii Constituţionale „este un aviz obligatoriu, nu poţi să treci mai departe cu revizuirea dacă tribunalul constituţional se opune unor texte, de aceea este gardianul supremaţiei Constituţiei".
O abordare opusă o are unul dintre cei mai vocali europarlamentari portocalii, autoproclamat un fel de „spiritus rector" al partidului, al poporului şi a toată Ţara Românească, politician prolific care lasă posterităţii o veritabilă operă pe blog. Acesta explică buşirea proiectului Băsescu prin aceea că „juriştii de la Curtea Constituţională" au început „să judece cu ochii la sondaje", fiind „tentaţi să facă un cadou USL".
Cam derizorie abordare din partea unui un om cu atâtea pretenţii democratizatoare şi moralizatoare... Era de aşteptat ca el să vadă esenţa procesului, să fie inflexibil de partea principiilor şi a statului de drept, să arate consecinţele nefaste pentru democraţie ale propunerilor şefului său de la Cotroceni. Dar, când o carte se loveşte de un cap şi sună a gol, nu totdeauna e de vină cartea, zicea bătrânul Goethe...
Publicat în ziarul AZI de luni, 20 iunie 2011
