Un recent interviu televizat cu Dinu Patriciu a stârnit din nou mai vechile valuri pe care miliardarul român le face în politică şi presă. La domnia sa este de admirat, înainte de toate, simplitatea cu care navighează prin tot soiul de contradicţii pe care şi le construieşte singur.
Pe de o parte, îşi consolidează sistematic afacerile, profiturile şi activele, dar toate astea le operează dintr-o ţară pe care o deplânge şi o căinează. Dacă într-o ţară atât de defectă şi-a făcut o avere atât de mare, mă întreb cum ar fi fost dacă ţara şi economia românească s-ar fi organizat conform ideilor şi viziunilor domniei sale.
Spune că „nu e treaba mea să mă ocup de politică", dar acuză din greu tot ce se întâmplă în politica românească.
Îl nemulţumeşte clasa politică şi duce dorul unui partid de dreapta, dar respinge ideea că l-ar pasiona politica ori tentaţia înfiinţării unui partid.
Totuşi, dl Patriciu admite că, fiind, un liberal, este „ataşat sufleteşte" de PNL. Atunci, este inexplicabilă severitatea cu care domnia sa tratează şi uneori chiar atacă, în varii forme, partidul respectiv. O legătură sufletească se exprimă parcă altfel decât prin scatoalce, strâmbături din nas ori reproşuri abia mocnite.
Dl Patriciu este generos şi ne sugerează elegant explicaţia atacurilor sale, mai directe sau mai subtile, la adresa PNL: „Nu cred că intenţiile politice ale unui mariaj între o aripă a FSN-ului şi PNL-ul este soluţia care poate scoate România din impas".
Care va să zică aici era cheia întregului disconfort al domnului miliardar, că „aripa FSN-ului", legată de braţul PNL-ului, nu poate fi soluţia pentru ţară! Dar această teză nu este chiar originală, ea este cântată insistent de corul de trompete al Cotrocenilor. La unison cu acesta, dl Patriciu susţine că USL „nu e o soluţie". Se înţelege că, pentru domnia sa, tot Băsescu şi Boc sunt „soluţia", pentru că a treia variantă nu mai există.
Dl Patriciu are toate datele şi conturile să privească din stratosferă la o lume românească ce abia se târăşte pe pământ. De-acolo, de sus, de pe puntea superioară a iahtului, ideile şi marile adevăruri economice se revarsă peste noi, cei aflaţi în sala maşinilor, ca o binecuvântată ploaie de vară: politica BNR e greşită, depăşită; lupta împotriva inflaţiei este o absurditate; criza poate fi o oportunitate doar pentru „ţările deştepte"; moneda trebuie legată de aur, argint sau dolar; taxarea muncii şi a energiei ar trebui eliminată; etc, etc. Interviul respectiv a cuprins un întreg evantai de asemenea probleme identificate şi de soluţii formulate, pe loc, ca o pocnitură din deget, în legătură cu situaţia complicată din ţară şi din lume.
Astfel încât întrebarea de final a moderatoarei era inevitabilă ca o respiraţie: dacă tot le ştiţi atât de bine pe toate şi „v-ar propune cineva funcţia de premier, aţi accepta-o?" l-a întrebat jurnalista Corina Drăgotescu pe Dinu Patriciu. „Nu", a răspuns omul de afaceri. Adică, taman în momentul în care simţeam cu toţii de unde ne poate veni salvarea, am fost pocniţi în moalele capului cu un refuz, pe cât de blând, pe atât de categoric.
Nu comentez în niciun fel ideile economico-fiscale ale dlui Patriciu. Nu am căderea s-o fac. Pot fi geniale. Sau doar foarte practice, utile şi necesare pentru situaţia actuală a României.
Problema pe care mi-o pun este una banală: dacă dl Patriciu şi-a făcut o imensă avere în vremuri potrivnice, într-o ţară nu prea deşteaptă şi „lipsită de viziune liberală", într-o ţară cu „aripa FSN" la putere, în nişte condiţii economice pe care le critică atât de dur, ce s-ar fi întâmplat oare cu averea domniei sale – cu dimensiunile ei, mai exact – dacă îi era dat să facă afaceri într-o economie croită după ideile sale şi într-o politică pur liberală, nepoluată de „aripa FSN"?
Neputându-mi imagina răspunsul, i-aş putea spune, resemnat, doar pentru partea agonisită până acum, cu sau fără „aripa FSN": „Să-ţi fie de bine, Dinu Patriciu!".
Publicat în ziarul AZI de marţi, 21 iunie 2011
Spune că „nu e treaba mea să mă ocup de politică", dar acuză din greu tot ce se întâmplă în politica românească.
Îl nemulţumeşte clasa politică şi duce dorul unui partid de dreapta, dar respinge ideea că l-ar pasiona politica ori tentaţia înfiinţării unui partid.
Totuşi, dl Patriciu admite că, fiind, un liberal, este „ataşat sufleteşte" de PNL. Atunci, este inexplicabilă severitatea cu care domnia sa tratează şi uneori chiar atacă, în varii forme, partidul respectiv. O legătură sufletească se exprimă parcă altfel decât prin scatoalce, strâmbături din nas ori reproşuri abia mocnite.
Dl Patriciu este generos şi ne sugerează elegant explicaţia atacurilor sale, mai directe sau mai subtile, la adresa PNL: „Nu cred că intenţiile politice ale unui mariaj între o aripă a FSN-ului şi PNL-ul este soluţia care poate scoate România din impas".
Care va să zică aici era cheia întregului disconfort al domnului miliardar, că „aripa FSN-ului", legată de braţul PNL-ului, nu poate fi soluţia pentru ţară! Dar această teză nu este chiar originală, ea este cântată insistent de corul de trompete al Cotrocenilor. La unison cu acesta, dl Patriciu susţine că USL „nu e o soluţie". Se înţelege că, pentru domnia sa, tot Băsescu şi Boc sunt „soluţia", pentru că a treia variantă nu mai există.
Dl Patriciu are toate datele şi conturile să privească din stratosferă la o lume românească ce abia se târăşte pe pământ. De-acolo, de sus, de pe puntea superioară a iahtului, ideile şi marile adevăruri economice se revarsă peste noi, cei aflaţi în sala maşinilor, ca o binecuvântată ploaie de vară: politica BNR e greşită, depăşită; lupta împotriva inflaţiei este o absurditate; criza poate fi o oportunitate doar pentru „ţările deştepte"; moneda trebuie legată de aur, argint sau dolar; taxarea muncii şi a energiei ar trebui eliminată; etc, etc. Interviul respectiv a cuprins un întreg evantai de asemenea probleme identificate şi de soluţii formulate, pe loc, ca o pocnitură din deget, în legătură cu situaţia complicată din ţară şi din lume.
Astfel încât întrebarea de final a moderatoarei era inevitabilă ca o respiraţie: dacă tot le ştiţi atât de bine pe toate şi „v-ar propune cineva funcţia de premier, aţi accepta-o?" l-a întrebat jurnalista Corina Drăgotescu pe Dinu Patriciu. „Nu", a răspuns omul de afaceri. Adică, taman în momentul în care simţeam cu toţii de unde ne poate veni salvarea, am fost pocniţi în moalele capului cu un refuz, pe cât de blând, pe atât de categoric.
Nu comentez în niciun fel ideile economico-fiscale ale dlui Patriciu. Nu am căderea s-o fac. Pot fi geniale. Sau doar foarte practice, utile şi necesare pentru situaţia actuală a României.
Problema pe care mi-o pun este una banală: dacă dl Patriciu şi-a făcut o imensă avere în vremuri potrivnice, într-o ţară nu prea deşteaptă şi „lipsită de viziune liberală", într-o ţară cu „aripa FSN" la putere, în nişte condiţii economice pe care le critică atât de dur, ce s-ar fi întâmplat oare cu averea domniei sale – cu dimensiunile ei, mai exact – dacă îi era dat să facă afaceri într-o economie croită după ideile sale şi într-o politică pur liberală, nepoluată de „aripa FSN"?
Neputându-mi imagina răspunsul, i-aş putea spune, resemnat, doar pentru partea agonisită până acum, cu sau fără „aripa FSN": „Să-ţi fie de bine, Dinu Patriciu!".
Publicat în ziarul AZI de marţi, 21 iunie 2011
