Mentorul Monica
„Când încerc să aflu ce este corect să fac, pentru ce ar fi corect să pledez aici, în România, în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, ei bine, când iau aceste decizii, când încerc să aflu ce ar trebui să spun ca să vă ajut să îndepliniţi toate aceste lucruri, aici, în România, prima persoană pe care o sun este Monica“, ni s-a împărtăşit – sau, mă rog, spovedit – public, domnul ambasador Mark Gitenstein.
Să nu înţelegem de aici că ar fi vorba despre Monica Lewinski, Doamne fereşte! Sau de vreo altă Monica, de prin Departamentul de Stat sau de Justiţie, sau de la vreo altă instituţie de prin frumoasa şi depărtata Americă. Nimic din toate acestea. Este vorba despre Monica Macovei a noastră, omul de lângă noi, jurista de excepţie, sufletul şi creierul anticorupţiei, sora mai mare a procurorilor şi farul călăuzitor al justiţiei române. „Monica Macovei este, pentru mine, inima reformei sistemului judiciar de aici, din România. A fost ministru al Justiţiei aici, este membru al PE, dar cel mai important lucru pentru mine este că ea este mentorul meu“, a declarat ambasadorul SUA, la conferinţa privind reforma sistemului judiciar, organizată în plin centru al Bucureştilor de către Departamentul american de Stat şi de Centrul „Marshall“.
Am aflat astfel, în sfârşit, cine este spiritus rector al declaraţiilor şi etalonul de moralitate al directivelor pe care domnul Gitenstein le dă unei ţări ce-ar rămâne pururea dezorientată şi-n bezna ignoranţei dacă n-ar avea azimutul stabilit de domnia sa. Un azimut la înălţarea căruia femeia de omenie, pura între pure şi anticorupta anticorupţilor are un rol de mentor. După această mărturisire, starea de linişte şi siguranţă s-a pogorât ca un abur peste justiţia română. Vorba unui cunoscut slogan publicitar, ar trebui să dormim liniştiţi, mentorul lucrează pentru noi.
Credeam că Excelenţa Sa vorbeşte din cărţi, din principii, din „mentoratul“ pe care-l primeşte din cu totul altă parte, să zicem de la Departamentul de Stat. Sau de la CIA. Sau din lectura scrierilor ori zicerilor celebre ale părinţilor fondatori ai Americii. Sau din citirea atentă a propriei Constituţii, sub faldurile căreia îşi exercită mandatul. Ar putea afla de acolo că, de pildă, procurorul general al SUA se alege prin vot universal, în timp ce mentorul Monica a impus ca, în România, desemnarea pe această funcţie să se facă la propunerea ministrului Justiţiei, prin numire de către Preşedintele României, adică integral de factorul politic.
În ignoranţa noastră, nerisipită încă de lumina venită de la mentor, credeam că un ilustru ambasador al unei ţări pe umerii căreia se află nu numai soarta lumii, ci şi îngrijorările pentru puritatea juridică a bietei noastre ţărişoare, poate să afle despre cum merge treaba în acest domeniu consultând şi alte surse de informaţii calificate, nu numai ce gândeşte un notoriu procuror ceauşist.
Iată că un om care a deţinut această funcţie în fostul regim comunist nu numai că nu este supus unei lustraţii „sui generis“ de către domnul ambasador, dar este chiar înălţat la rangul de mentor indispensabil al reprezentantului celui mai puternic stat al lumii. Acest fapt nu poate decât să ne bucure şi să ne arate cât de deschis, democratic şi neinhibat este sistemul de recrutare prin care oficialii americani îşi aleg mentorii dintre aborigenii ţărilor pe care le colonizează – cu ideile lor democratice, desigur.
Venit mai nou prin scumpa noastră ţărişoară, domnul ambasador putea să afle, totuşi, că mai există pe-aici nişte organizaţii profesionale ale juriştilor şi magistraţilor, profesionişti de marcă din domeniul justiţiei, instituţii de prestigiu ale breslei care ştiu mult mai bine decât doamna mentor care sunt provocările, dificultăţile şi preocupările din acest domeniu. Ei sunt nu nişte „monici“, ci ceea ce se cheamă parteneri de dialog instituţional. Chiar dacă nu pot fi apelaţi pentru a da sfaturi. Dar nici pentru a primi.
Publicat în ziarul AZI de marţi, 27 martie 2012
