O minte luminată
Mesajul prezenţei lui Blair într-un fief organizat de social-democraţi este unul simbolic, arătând deschiderea reciprocă dintre părţi şi compatibilitatea pe care fostul lider laburist o are faţă de această parte a spectrului politic. Cariera sa doctrinară a fost destul de agitată. La debutul în politică, Blair se descria ca fiind socialist, departe de atitudinea sa centristă de mai târziu. Lui Blair i se atribuie atât meritul, cât şi critica deplasării Partidului Laburist către centrul politicii britanice, sub conceptul de „Noul Labour“.
Dar nu marca ideologică este importantă la Blair, ci modul în care a înţeles politica, cea care i-a permis să fie peste zece ani prim-ministru al Majestăţii Sale. Cu victorii la alegerile din 1997, 2001 şi 2005, Blair a fost premierul laburist cu cel mai lung mandat şi singurul lider al acestui partid care a reuşit trei victorii consecutive la alegerile generale. Ultimul mandat şi l-a întrerupt cu doi ani înainte de expirare, sub presiunea unei impopularităţi în creştere pe plan intern şi internaţional. Cum el însuşi afirma – cu umor şi nu prea – la conferinţa de luni seara, la început de mandat, ai popularitate foarte multă şi competenţă mai puţină, dar, spre sfârşit, lucrurile stau pe dos – competenţă multă şi popularitate mai deloc!
O altă constatare a lui Blair, mărturisită ca o confesiune, tot luni, a fost că, la începutul carierei sale avântate, când adusese la putere Partidul Laburist, după 18 ani de opoziţie, credea că poate face bine tot timpul, tuturor. Pentru ca, de la un moment dat, să i se pară că nu mai poate face nimic, pentru nimeni, niciodată...
Convulsiile unei răspunderi politice intense şi la un asemenea nivel lasă dâre adânci în memoria afectivă, poate chiar şi în psihologia unui lider precum Tony Blair. Prezenţele şi conferinţele sale publice sunt un eveniment peste tot în lume, unde se produc, tocmai pentru că respiră o experienţă fabuloasă, o retorică admirabilă şi o claritate a ideilor mai greu de întâlnit.
Luni seara a fost întrebat frontal de Emil Hurezeanu dacă, în lumea actuală şi în criza actuală, mai există diferenţe între stânga şi dreapta politică, sau acestea s-au contopit în „buna guvernanţă“ ori alte asemenea formule dezideologizate.
Diferenţe există, dar sunt cu totul altele decât în secolul trecut, a răspuns Blair. Conservatorii (dreapta) pun accent pe managementul guvernării, stânga (progresistă) are în vedere starea vieţii oamenilor şi voinţa lor. O formă a diferenţelor cvasi-doctrinare care se manifestă în prezent – mai ales pe plan internaţional – este aceea între „minţile deschise“ şi „minţile închise“, spune Blair.
Cu toată această „suspendare a istoriei“ – cum ar spune adepţii dezideologizării –, Blair a dat un mesaj puternic pentru nevoia de justiţie socială, pe care în mod repetat a evocat-o în conferinţa sa de la Bucureşti ca fiind sursa puterii oamenilor şi a legitimităţii politicilor guvernamentale. În timpul propriei guvernări, Blair a mărit semnificativ cheltuielile publice pentru sănătate şi educaţie, a introdus salariul minim naţional şi taxe pentru învăţământul superior, ca şi destule reforme în relaţiile cu Parlamentul.
Modul profund în care fostul lider laburist înţelege justiţia socială a fost ilustrat de un exemplu pe care l-a dat chiar în expunerea sa de luni seara. Evocând reforma educaţiei pe care a promovat-o, Blair a spus că, „dacă o şcoală nu dădea rezultate bune, asta crea o injustiţie faţă de elevii respectivi în raport cu ceilalţi, de la alte şcoli. Nu puteam fi indiferenţi la acest lucru“, a spus, în treacăt, Blair, dezvăluind astfel un lucru simplu, dar de o importanţă colosală: că politica înseamnă atenţie la detaliile din viaţa oamenilor. De aceea doreşte lumea să-l vadă şi să-l asculte şi acum pe Blair.
Publicat în ziarul AZI de miercuri, 28 martie 2012
