Declaraţia „in integrum“
Cel mai recent exemplu este cum a prezentat el, în America, problema despăgubirilor şi restituirilor de proprietăţi, subiect despre care, în România, tace mâlc, de vreo şapte ani de zile. La Chicago, însă, l-au apucat brusc confesiunile. El le spunea românilor de-acolo că, spre deosebire de Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, ţara noastră n-a aplicat o plafonare a despăgubirilor, a aplicat „restitutio in integrum“, a fost un principiu costisitor şi greoi, a stimulat apariţia fraudei şi imposturii, au devenit proprietari oameni care nu au fost vreodată proprietari, unii au venit cu certificate de pe afară, că „sunt rude de-a cincea spiţă cu defunctul“, alţii care au revendicat mult mai mult decât aveau ş.a.m.d.
Tabloul prezentat este foarte corect. Dar, pentru cei de-acasă, problema este cine poartă răspunderea pentru situaţia pe care a descris-o? Băsescu a vorbit ca şi cum ar fi analist politic şi nu marele preşedinte-jucător, care a girat toate deciziile catastrofale în această materie.
El avea datoria nu să reia ce scrie presa, de ani de zile, ci să facă o declaraţie „in integrum“ asupra temei, mai ales că n-a vorbit niciodată în clar despre acest subiect. El a fost preşedinte-jucător şi nu spectator, ca la teatru, la tot ce s-a-ntâmplat de şapte ani în România, în materie de restituiri. Legea proprietăţii, cu acel „restitutio in integrum“ – despre care spune că a fost „costisitor şi greoi“ – a promulgat-o cu grăbire, după ce a fost impusă, în 2005, de marea lui discipolă, fosta procuroare ceauşistă Monica Macovei.
Băsescu şi nu altcineva a făcut din acest personaj mediocru un fel de geambaş peste vieţi şi destine omeneşti, dându-i mână liberă în domenii care-i depăşesc şi probitatea, şi pregătirea, şi competenţa.
Unde sunt studiile de impact, care trebuia să însoţească acea lege? E uşor să constaţi, după şapte ani, că a fost un fiasco.
Ne vorbeşte dl Băsescu despre fraudă şi impostură în materie de despăgubiri. Dar în vremea cui a înflorit fauna falsificatorilor de dosare şi a recuperatorilor de creanţe de la stat? În vremea cui s-a născut şi a început să sugă marea căpuşă a economiei naţionale numită Fondul Proprietatea, care numai de foştii mici proprietari nu s-a ocupat?
Pe când se constituiau reţelele infracţionale în materie de despăgubiri de la ANRP şi primării, marea justiţiară Monica Macovei se ocupa de dosare împotriva adversarilor politici. Înţelegem că Macovei era ocupată. Dar unde era Traian Băsescu? În şapte ani de zile, cu toate butoanele serviciilor secrete în faţă şi cu puteri aproape discreţionare, el a tăcut chitic despre mafia imobiliară şi a despăgubirilor. Nu cumva, ca să citez expresii din vocabularul său ideatic, are ceva de ascuns?
Se mulţumeşte să spună că „statul va găsi soluţii şi nu va renunţa la acest principiu“. Care stat? Care soluţii? Şi când? Mare caracter cum este, abia aşteaptă să dea vina pe actualul guvern.
Cu nici trei săptămâni în urmă, Guvernul MRU anunţa că proprietarii vor primi doar 15 la sută din valoarea despăgubirii cuvenite. Atunci, Băsescu a tăcut.
Acum, la Chicago, spunea că „cei care au dreptul la o restituire o vor primi, în natură sau în bani, aşa cum se evaluează ea astăzi“.
„Aşa e Băsescu“, spun unii. Dar nu mai e deloc mulţumitor să ne consolăm cu asta.
Publicat în ziarul AZI de joi, 24 mai 2012
