De la butonul 3 la Salonul 3
Generaţiile majore de astăzi se crucesc. Aşa ceva nu s-a mai văzut pe pământul ţării ăsteia. O excrescenţă toxică apărută din neant a ajuns să sufoce viaţa unei întregi societăţi, să mintă oamenii în faţă, la proporţii colosale, să afirme cu convingere că albul e negru şi negrul e alb. O inimaginabilă avalanşă de ură a fost pornită de acest om şi de uneltele sale, care au ajuns să pună la mezat imaginea şi prestigiul ţării numai ca să se menţină la putere.
Traian Băsescu este în faţa celui mai democratic examen cu putinţă din întreaga lume civilizată: referendumul popular. El, însă, vorbeşte despre lovitură de stat şi despre decapitarea instituţiilor, despre cât de răi sunt alţii şi cât de bun este el.
Referendumul este o dispută şi o confruntare între el şi popor, nu între el şi adversarii săi politici. Dar Băsescu întoarce pe dos realitatea şi contrapune tot felul de fantasmagorii examenului pe care el, şi nu altcineva, trebuie să-l dea în faţa poporului.
Băsescu are de dat seamă poporului despre faptele sale şi nu despre ceea ce insinuează el că ar face şi ar drege adversarii săi în viitor. El – şi nu altcineva – trebuie să explice, de pildă, poporului de ce în toată campania din 2009 a minţit că am ieşit din criză, pentru ca, după câteva luni, să dicteze tăierea pensiilor şi salariilor.
Tace cu laşitate despre toate relele pe care le-a făcut societăţii româneşti, încercând, în schimb, să bage pe gâtul poporului prezumtive gânduri rele ale adversarilor politici. El nu vorbeşte despre realitatea faptelor sale, dar face nesfârşite procese de intenţie, care mai de care mai aberante, adversarilor politici. În loc să-şi explice faptele, Băsescu le spune acestora să ia legătura prin telefon cu cel mai cinstit om de pe lume, care deţine adevărul absolut şi care nu minte niciodată.
Disperarea pentru pierderea puterii îi face pe unii să-şi piardă minţile. Comportamentul lui Traian Băsescu a atins patologicul. Altfel nu se poate explica spectacolul uluitor de minciună şi imaginaţie bolnavă pe care-l face la fiecare apariţie publică. Elucubraţiile pe care le debitează nu se mai încadrează în manipulare sau diversiune. Limitele de raţionalitate ale oricărei dispute politice au fost depăşite cu mult. Manualele de campanie sunt prea strâmte ca să cuprindă ce zice şi ce gândeşte acest om.
A ajuns la stadiul în care afirmă că el reprezintă întruchiparea democraţiei! Mai mult decât atât nu se poate...
Are o coerenţă maladivă în susţineri, numai că susţinerile sale sunt ale unor aberaţii inimaginabile pentru o minte normală. Una dintre ele este despre pericolul „restauraţiei“. Afirmă fără pic de ruşine că el este întruchiparea democraţiei pe pământ, pericolul pentru ţară fiind, de fapt, „restauraţia“ anului 2004! Adică a anilor în care Crin Antonescu lupta alături de el împotriva lui Adrian Năstase şi când Ponta abia deschidea ochii spre politică.
Se spune că Dumnezeu, când vrea să te piardă, îţi ia mai întâi minţile. Episodul cu butonul 3 va rămâne nu în antologia campaniilor electorale, ci mai degrabă în bibliografia comportamentelor deviante. Datoria lui este să vorbească despre halul în care a adus ţara şi viaţa oamenilor, nu despre butoane care fac legătura telefonică direct cu Dumnezeu sau cu Mefisto.
Afirmaţia că are el un telefon cu 12 butoane, din care fix la al treilea – nu se ştie, din stânga sau din dreapta – răspunde un om care ştie adevărul absolut despre ţară şi popor este nemaiîntâlnită şi nemaiauzită din gura vreunui şef de stat. Exceptându-i pe cei care, în anumite stabilimente, se plimbă prin curte şi pretind că sunt Napoleon...
Publicat în ziarul AZI de luni, 16 iulie 2012
