Fuga marinarului
Suntem în plină operaţiune „Stejar extremă urgenţă“. Sau „Radu cel Frumos“. A fost reactivată brusc o întreagă armată de agenţi acoperiţi care încearcă pe la televizor diversiuni care mai de care mai subtile. Unii zâmbesc şăgalnic de după ochelari, dar nu prea e râsul lor. Alţii duc prin Europa nişte mesaje scrise la Bucureşti, pentru ca aceleaşi texte să ni se întoarcă sub antet de acolo, ca reproşuri ale Uniunii Europene. Lansarea la Bruxelles, de către o jurnalistă româncă aflată la misiune, a provocării despre arestarea la Bucureşti a judecătorilor Curţii Constituţionale este doar un exemplu. Lista celor „11 cereri ale Bruselului“, ieşită din poşeta unei foste procuroare ceauşiste, este un alt exemplu.
În legătură cu această ofensivă propagandistică, preşedintele interimar a pus punctul pe i, cerându-i lui Băsescu să dea ordin oamenilor săi să înceteze defăimarea României. Răul a fost, însă, făcut.
Fiind incapabil să răspundă pentru faptele sale pe plan intern, Băsescu a creat diversiunea de la Comisia Europeană, ca să aibă din ce să sugă în campania electorală. El încearcă cu disperare să devieze discuţia spre subiecte care n-au legătură cu tema referendumului. Când este vorba despre el şi faptele sale, Băsescu aduce mereu în propoziţie pe alţii. El întotdeauna a încercat să-şi mascheze spiritul diabolic şi caracterul infect prin reaua credinţă a altora. În 2009, cerşind voturile pentru al doilea mandat, în loc să vorbească despre ce a făcut, efectiv, în primul mandat şi să prezinte poporului un raport al activităţii sale, speria lumea cu venirea comuniştilor şi cu mogulii care, dacă nu va fi el reales, vor fura sarea şi poşta.
Când e vorba să dea seamă pentru faptele sale, vajnicul marinar fuge de pe puntea vaporului şi se ascunde în sala maşinilor, de unde ţipă că pescăruşii i-au luat ciolanul din fasole... Acum afirmă că se bate la referendum doar pentru ca puterea judecătorească să nu încapă pe mâna „puşcăriabililor“.
Deşi, nu demult – dacă mai au importanţă contradicţiile la acest personaj –, acelaşi Băsescu afirma că justiţia este ireversibil independentă şi că nimeni, niciodată, n-o va mai putea influenţa.
Temerea lui Băsescu este tardivă şi din alt punct de vedere, pentru că – am putea spune – instituţia aceasta deja este încăpută pe mâna unui singur puşcăriabil, care este chiar Băsescu însuşi. El se bate disperat la referendum pentru că aude în creier zăngănit de cătuşe.
Iar pentru a vedea cum stăm cu controlul asupra Justiţiei, câteva cifre pot fi sugestive.
În perioada 1997-2000, preşedintele Constantinescu a numit 172 judecători şi procurori, majoritatea fiind la vârsta pensionării.
În mandatul următor, 2000-2004, preşedintele Iliescu a numit 137 de judecători şi procurori, majoritatea fiind, de asemenea, la vârsta pensionării.
Iar în perioada 2005-2009, Traian Băsescu şi Monica Macovei au numit 3.011 judecători şi procurori!... Comentariile sunt de prisos.
Pe fundalul războiului informaţional pe care l-a declanşat, Traian Băsescu încearcă să întoarcă referendumul şi să impună, pe toate căile, ideea că plebiscitul nu se referă la el, ci la Patrie, la Europa, la Viitor, la scumpa noastră ţărişoară... La orice altceva, numai la el nu!... Băsescu pretinde că se confundă cu statul, cu ţara, ba chiar cu democraţia însăşi, care este un delicat bibelou de porţelan, pe care suspendarea sa l-a făcut ţăndări. El cică nu se luptă pentru puterea şi libertatea sa, ci face campanie doar ca să lipească cioburile şi să reaşeze vaza în vitrină!... Exact ca în povestea cu butonul 3 de la telefon, a cărui existenţă Băsescu a negat-o ulterior cu seninătate, spunând că avea şi el nevoie, în discurs, de „un buton“ ca să-i poată acuza pe Ponta şi Antonescu, dar dacă-l apeşi, poate răspunde tot el!...
De-a dreptul halucinant şi cu totul patologic!...
Publicat în ziarul AZI de marţi, 17 iulie 2012
