Opriţi-l, cât mai e timp!
Atmosfera pe care Traian Băsescu a creat-o în societatea românească este de-a dreptul irespirabilă. Este un personaj expirat, care a devenit mult prea toxic pentru organismul social şi starea psihică a poporului român. Nu mai are ce spune viitorului acestei ţări. Nu mai are ce spune nici prezentului, în afară de ameninţările cu procurori şi cătuşe, aşa cum a făcut-o luni seara. Acestea sunt singurele sale pasiuni de când a ajuns, printr-un accident al istoriei, acolo de unde trebuie să plece acum, prin votul nostru.
Continuă să delireze despre o aşa-zisă lovitură de stat, schimonosind termenii, răsucind paranoic sensul cuvintelor, halucinând aiuritor despre tot felul de conspiraţii. Cu ochii dilataţi de ură şi imaginaţia clocotind de dorinţă de răzbunare, strecurată printre dinţii strânşi, a ameninţat din nou, acum, când i-a sunat ceasul, că, de se va întoarce, pre mulţi va popi el. Că ne aşteaptă acelaşi program prezidenţial al anchetelor penale şi proceselor de exterminare politică a adversarilor, pe care îl practică necontenit de opt ani, fără încetare.
Nu ştie să facă altceva. Nu este capabil de altceva. Scandalul, răzbunarea, cătuşele, ascultatul şi urmăritul pe gaura cheii, dosarele penale sunt principalele sale preocupări instituţionale.
Acest om este incapabil să gândească altfel decât urât, agresiv, conflictual, răzbunător. Răutatea, ura, agresivităţile de tot felul le are în sânge şi în creier. Codul său genetic îl reprezintă un sadism politic de proporţii. Voluptatea cu care incendiază atmosfera din ţară este plăcerea sa masochistă de căpătâi.
Este un om depăşit de propria boală a urii, istovit de setea de răzbunare şi răpus de propria neputinţă de a face bine, de a iubi. Nu poţi iubi pe cineva care nu iubeşte pe nimeni, spunea regretatul Emil Hossu, un fel de memento al acestor zile.
N-a iubit niciodată pe nimeni cu adevărat. Dar a fost tot timpul excitat la gândul că poate face rău, că are puteri discreţionare asupra vieţii şi libertăţii unui popor, că poate să afle despre oricine ce vrea, că este mai presus de orice i s-ar putea opune, că poate distruge pe oricine îi stă în cale. Aceasta este agenda de lucru a unuia dintre cele mai sinistre personaje care au putut apărea în viaţa românilor.
În urma lui, după opt ani în fruntea ţării, n-a lăsat nimic bun. Nu există un singur gest sau un singur lucru pe care să-l fi făcut de când este preşedinte şi care să poată fi memorat cu plăcere sau cu bucurie de acest popor.
Niciodată n-a dat un exemplu de vreun succes al vreunor oameni, de vreo izbândă a cuiva, de vreun lucru bun petrecut în ţara asta.
Piesa lui cea mai dragă de pe birou este registrul deschis al puşcăriilor. Iar prin sertare – turnătoriile securiste despre unii şi alţii, rapoarte de urmărire, mape profesionale contrafăcute şi literatura sinistră comisă de procurori.
Tot timpul anunţă cine a mai intrat la puşcărie, cine a mai fost condamnat şi cine urmează, „în mod cert“, să fie condamnat, arestări în dosarele FNI şi Banca Agricolă, „vă spun cu siguranţă“, „Voiculescu nu scapă“... Acesta este mediul natural de gândire şi aerul „intelectual“ în care se complace personajul. El nu este preşedintele ţării, el este Inchizitorul şef al naţiunii şi Grefierul unui popor pe care-l consideră neperformant, prost, plin de vinovaţi şi „puşcăriabili“, cuvântul preferat.
Câtă răutate se poate aduna într-un singur om? Şi câtă otravă îi poate curge prin vene? Câtă perversitate a răului îi poate bubui mintea?
„Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate“, ne avertiza regretatul Emil Hossu. A venit acum un moment să putem demonstra că, dimpotrivă, nu suntem indiferenţi şi că există umanitate în fiecare dintre noi, pe care trebuie şi putem să ne-o exprimăm într-un singur fel, esenţial şi decisiv: mergând, duminică, la vot...
Publicat în ziarul AZI de miercuri, 25 iulie 2012
