O glorie tristă
Prin declaraţia sa – pe care nu i-o ceruse nimeni – despre listele permanente, Ioan Rus este cel care i-a dat lui Băsescu singura şi principala muniţie de atac pentru invalidarea referendumului. Acesta este un fapt istoric, şi nu o interpretare post-factum.
Anunţarea, cu două săptămâni înainte de referendum, pe un ton ritos şi solemn, a unei cifre mincinoase despre numărul alegătorilor a reprezentat singurul argument al întregii campanii de propagandă dusă de Băsescu şi clica sa. Prin anunţarea acelei cifre, poziţia USL a fost zgâlţâită din temelii, iar votul a peste 7,4 milioane de oameni a fost aruncat în derizoriu.
Inginerul Rus, cu pretenţii de cap destupat, ştia bine că între evidenţa CNP-urilor şi realitatea votanţilor este o uriaşă diferenţă. După cum este o diferenţă şi între realitatea votanţilor şi configuraţia listelor permanente, stabilită prin lege specială. Rus ştia că pe listele permanente nu sunt trecuţi toţi votanţii. Este o problemă de aritmetică, nu de ecuaţii diferenţiale.
În logica lui Rus şi a bunului său prieten Vasile Blaga, ar rezulta că România are o populaţie de peste 23 milioane de locuitori, dacă la cifra susţinută de ei se adună şi populaţia între 0 şi 18 ani.
Ioan Rus nu este vreun prost, ştia foarte bine ce face prin acea declaraţie. Se vedea din avion că unicul punct decisiv al întregii operaţiuni a referendumului este cvorumul. Declaraţia lui premeditată a mărit la maximum posibil pragul de validitate, servindu-i impecabil lui Băsescu şi lovind USL din interior. În acest fel devin tot mai credibile speculaţiile potrivit cărora condiţia pusă de Băsescu pentru desemnarea lui Ponta ca premier a fost numirea lui Rus la Interne.
Dacă era loial proiectului politic al demiterii lui Băsescu, fostul ministru de Interne trebuia să-şi focalizeze întreaga inteligenţă pentru găsirea de soluţii care puteau contracara condiţia abuzivă a cvorumului. Problema se afla în curtea sa, chiar dacă ea trebuia să fie în atenţia tuturor strategilor improvizaţi ai USL. În locul unui asemenea efort, Rus a îngropat din faşă orice tentativă a Guvernului de a restabili adevărul listelor electorale. După aceea, a şi caricaturizat subiectul, vorbind despre mini-recensământ, despre 3 secunde la uşa omului şi despre nea Vasile recenzorul. A dat, astfel, alt tip de muniţie lui Băsescu, oferindu-i acestuia prilejul să ridiculizeze public decizia Guvernului de a răspunde solicitării iniţiale a Curţii Constituţionale.
În sfârşit, în aceeaşi serie de lovituri laşe, Ioan Rus pleacă din MAI – poate şi din PSD – înfigând încă un cuţit în spatele alianţei politice care-l pusese ministru cu afirmaţia că a suferit presiuni din partea... preşedintelui interimar, Crin Antonescu!
Răstălmăcirea este grosolană şi sub nivelul de onestitate pe care-l pretinde Ioan Rus. Toată lumea a văzut cum cel care l-a ameninţat direct cu puşcăria a fost Traian Băsescu, nu Crin Antonescu! Este nedemn pentru un om care vorbeşte cu gura plină despre onestitate şi corectitudine să opereze cu astfel de mistificări. Poate că îi este teamă că va păţi ca Adrian Năstase, aşa cum Băsescu i-a şi ameninţat vineri, pe el şi pe chestorul Manoloiu. Acesta deja a fost chemat, ieri, la Parchet, procurorii conformându-se urgent comenzii politice a lui Băsescu.
Frica este un sentiment uman şi de înţeles, Rus putea să dea bir cu fugiţii, dar fără să împroaşte cu noroi în alţii şi să mai vorbească despre lege şi onestitate.
Ioan Rus se poate aureola, deja, cu două trofee rarisime: debarcarea lui Ion Iliescu de la conducerea PSD, în 2005, şi o contribuţie decisivă, acum, la tentativa de repunere a lui Traian Băsescu în funcţie. Suficient pentru o glorie tristă în partidul pe care „l-a lucrat“ atâţia ani, de la distanţă, dar, poate, strălucitoare pentru alţii.
Publicat în ziarul AZI de marţi, 7 august 2012
