Astăzi, 23 august 2024, a avut loc recepția unui segment important al infrastructurii rutiere din zona de nord a Piteștiului: podul peste pârâul Bascov de pe strada Depozitelor!
”Podul peste pârâul Bascov de pe strada Depozitelor a fost finalizat și l-am dat în folosință, cu 9 luni mai devreme decât era prevăzut în contractul de execuție!
La ora 09:51 a fost traversat de primul autoturism!
Extrem de serios, partenerul nostru PORR Construct a lucrat impecabil și iată că, nu în mai 2025, ci în 23 august 2024, avem recepția unui segment important al infrastructurii rutiere din zona de nord a Piteștiului!
Podul este realizat din grinzi de beton prefabricat, are o lungime totală de 56,80 de metri, 2 benzi pentru circulația auto (7,8 metri pe sens) și trotuare.
Finanțarea este obținută de la Ministerul Dezvoltării prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”.
Durata de exploatare a podului, conform standardului Eurocode (standard actual), va fi de 100 de ani.
Cu o deschidere de 40 de metri și o lungime totală de 56,80 de metri, #podul este realizat din grinzi de beton prefabricat, având 2 benzi pentru circulația auto (7,8 metri pe sens) și trotuare