Lovitură de palat la USR. Dominic Fritz și deputatul de Argeș Ionuț Moșteanu au anunțat miercuri într-o conferință de presă că liderii reuniți în Biroul Național au decis să convoace joi un Comitet Politic informal la care să se supună la vot retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni. Ca o consecință a deciziei, fondurile de campanie prezidențială ale USR se vor muta de la Elena Lasconi la Nicușor Dan.
"Am văzut cifrele și nu arată bine. În momente ca acesta trebuie să facem ce e bine pentru țară. Poate că sună a cuvinte mari, dar de aceea am intrat în politică. Acum e bine să oprim binomul Ponta – Simion să intre în turul 2 și asta se poate face doar susținându-l pe Nicușor Dan. E fondatorul partidului, avem valori comune, el poate ține România pe direcția corectă".
Ionuț Moșteanu, cel care a fost unul dintre liderii care au fost vectori de imagine în campania din alegerile anulate din decembrie, a fost cel care a propus, în ședința de miercuri a conducerii USR, sistarea finanțării campaniei electorale a Elenei Lasconi. Ea a vrut să afle în baza cărui articol din Statut a fost făcută propunerea. Nu avem buget de campanie, așa că nu putem să cheltuim bani, spune Dominic Fritz.
"Dominic Fritz: Mai e o temă, cred că, unde trebuie să luăm o decizie și asta privește pericolul de care a vorbit și Allen (Allen Coliban – n.r.) și asta înseamnă cel financiar. Ionuț, ai vrut tu să faci o propunere?
Moșteanu: Da, e foarte clar că scenariul în care suntem acum și scenariul care se prefigurează foarte probabil nu o să mai facem pragul. Eu vă propun suspendarea finanțării campaniei în momentul ăsta, până o să avem o decizie, și resursele de campanie să fie alocate după ședința de CP de mâine, informal. Deci o să vă propun, o să vă rog să votăm lucrul ăsta, pentru că e important pentru sănătatea financiară a partidului. Mulțumesc.
Elena Lasconi: Dar eu aș vrea să știu în temeiul cărui articol propune… Vreau să știu articolul din statut.
Dominic Fritz: BN-ul face bugetul partidului. Avem un buget aprobat de campanie? Nu avem. Așa că nu putem să cheltuim bani.
Ionuț Moșteanu: Da, corect, nu avem bugetul aprobat (…).
Mulțumesc. Bun, atunci închidem această ședință. Clotilde, ai microfonul deschis?
Clotilde Armande: Da, nu, nu, nu, vreau doar să spun, avem cheltuieli în curs, nu? Cu consultanți, cu asta, v-ați gândit la toate aceste aspecte?”