
Senatorul Constantin Tămagă a apreciat că, din cauza schimbărilor cu care au venit fiecare din miniştrii care s-au perindat la ministerului Educaţiei, sistemul a devenit nu numai instabil, dar şi cel mai corupt. ”Sunt tot felul de teorii şi în reforma învăţământului. După aprecierea mea sunt destructive pentru un sector unde se impune stabilitatea, cum ar trebui să fie învăţământul. Avem mereu un respect pentru şcoală şi profesori, dar nu s-a văzut şi concretizat. Toţi ministrii au vrut să îşi lase amprenta pe acest sector şi aşa am ajuns ca, până la urmă, învăţământul să devină sectorul cel mai instabil şi mai corupt. Am participat la o discuţie cu specialişti care au afirmat, în urma unui studiu, că învăţământul, ca şi sistem, este cel mai corupt. De la copil până la învăţământul superior, nimic nu se mai obţine corect. Totul este la tarabă, ceea ce este absolut revoltător”, a afirmat senatorul.