stelian_craciunAgenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, solicitând efectuarea cercetărilor consilierului local P.D.-L. de la Mărăcineni, Stelian Crăciun, pentru infracţiunea de fals în declaraţii. Ca urmare a nedepunerii declaraţiilor de avere şi de interese în termenele prevăzute de lege, A.N.I., care a declanşat din oficiu procedura de control și a descoperit o serie de neconcordanţe. Conform comunicatului A.N.I., consilierul local, cunoscut de altfel după ce a stârnit bătaia cu ouă din Consiliul Local, a fost înştiinţat despre acţiunea Agenţiei.
Urmare a analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese şi a comparării acestora cu informaţiile puse la dispoziţie de instituţiile competente, s-au constatat că Stelian Crăciun a cam fentat plata taxelor si impozitelor.  Astfel, el a specificat la rubrica ”Bunuri Imobile-Terenuri” că deţine un teren în comuna Miceşti, dobândit în anul 2006, în cotă parte de 50%, în suprafaţă de 7.500 mp, în evidenţele financiar-contabile ale primăriei nefigurând înscris cu bunuri mobile sau imobile.
Omul a mai spus că deţine în Comuna Vultureşti, din Olt un teren în suprafaţă de 2.000 mp, dobândit în anul 1993, însă, în evidenţele primăriei Comunei Vultureşti, Judeţul Olt, figurează cu un teren agricol intravilan în suprafaţă de 0,17 ha, din care 0,03 ha - curţi construcţii, 0,14 ha – arabil şi o casă în suprafaţă de 30 mp. consilierul P.D.-L. a mai menţionat şi un apartament în Piteşti, dobândit în anul 2003, în suprafaţă de 63-65 mp, pe numele Crăciun Maria Alina, însă stupoare: niciunul nu figurează în evidenţele Primăriei Municipiului Piteşti cu bunuri mobile sau imobile pentru care să plătească taxe şi impozite locale.
A uitat de două firme la care era şef
La rubrica ”Venituri din salarii”, Crăciun a precizat că în anul 2007 a realizat venituri în cuantum de 7800 lei, fapt ce nu corespunde cu datele transmise de instituţiile competente, conform cărora acesta nu figurează în anul 2007 cu venituri impozitabile.
În declaraţia de interese din 13 martie 2009, Crăciun nu a menţionat calitatea de administrator pe care o deţine la societatea comercială SUPER COM S.A. începând cu data de 06.05.2004 şi până  în prezent, precum şi pe cea de administrator la societatea comercială ODEON S.R.L., calitate deţinută începând cu 15.01.1993 şi până la 13.03.2009, dată la care acesta s-a retras din funcţie.
Ca atare, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a deschis un dosar de urmărie penală pentru fals în decalaraţii.
Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar. Vă reamintim că, în decembrie 2009, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti un alt consilier local P.D.-L. de la Mărăcieni, Ardei Nicolae, tot pentru fals în declaraţii.

Conferinta_PSD12Constantin Nicolescu nu a reuşit să obţină mandatul de secretar general al PSD. Liviu Dragnea a reuşit să obţină 871 de voturi, în timp ce preşedintele PSD Argeş, Constantin Nicolescu, a luat 584 de voturi. De subliniat că, în calitatea de președinte de organizație județeană, Nicolescu va fi totuși membru în Biroul Executiv.
Nici Tudor Pendiuc nu a reușit nici el să ajungă printre cei 15 vicepreședinți. De altfel, cei mai mulți fac parte din grupul de susținători ai lui Mircea Geoană, ceea ce va fi interesant de văzut în privința modului în care Ponta va reuși să lucreze cu ei.
1.Ecaterina Andronescu - 1070

2.Dan Nica - 814

3.Gheorghe Nichita - 755

4.Ion Toma - 667

5.Marian Vanghelie - 667

6.Titus Corlăţean - 639

7.Rodica Nassar - 620

8.Constantin Niţă - 617

9.Ion Prioteasa - 576

10.Robert Negoiţă - 561

11.Ion Câlea - 538

12.Marian Oprişan - 520

13.Valeriu Zgonea - 514

14.Adrian Severin - 512

15. Ion Chelaru - 517

nicosCandidaţii la şefia P.S.D. nu ştiau dacă se va vota preşedintele şi lista de conducere sau nominal. Chiar dacă şi-au depus candidaturile singular, mai toţi au venit pregătiţi şi cu o listă...de susţinători. Aşa se face că, spre exemplu, Constantin Nicolescu se află pe lista de vicepreşedinte în echipa lui Geoană, în timp ce pe lista “probabilă” a lui Diaconescu este prim-vicepreşedinte, a doua funcţie din partid. Ponta a fost singurul care nu a prezentat prea multe nume dintr-o posibilă listă. Oricum, cei nominalizaţi în aceste echipe nu au confirmat că decizia este luată, cei mai mulţi fiind, de fapt pe lista tuturor candidaţilor. Cum depunerea candidaturilor se poate face şi în ziua Congresului, se anunţă un spectacol deplin sâmbătă, la Romexpo, mai ales că Adrian Năstase a anunţat că ia în calcul, totuşi, o posibilă revenire în privinţa deciziei. “Pentru că încă nu se ştie dacă se va vota uninominal sau pe echipă, toţi candidaţii au purtat discuţii cu noi. Unii dintre ei, chiar dacă şi-au depus candidatură uninominală, au discutat cu noi, cu toţii liderii din teritoriu, pentru a vedea pe cine s-ar putea baza şi pentru a putea depune, la un moment dat, şi o listă cu o eventuală echipă, dacă vor fi obligaţi să o facă. Eu am discutat şi cu Geoană, şi cu Diaconescu şi cu Ponta. Toţi au o listă teoretică, nu mi-am dat acordul să fiu bătut în cuie pe niciuna însă. Deocamdată, noi nu suntem cu nimeni, sau suntem cu toţi. Ne vom decide la Congres, sâmbătă. Mai este puţin până atunci!”, a concluzionat Constantin Nicolescu.

gropi_in_asfaltLucian Ionescu, preşedintele TNL Argeş, a anunţat că organizaţia pe care o conduce pregăteşte în perioada următoare o serie de activităţi prin care să susţină petiţia on-line pentru reabilitarea DN 73 Piteşti- Câmpulung. Tinerii liberali vor organiza un protest, detaliile nefiind încă puse la punct, singurul lucru concret fiind intenţia de a organiza acţiunea pe DN 73.

geoana_dacia_frontMircea Geoana va participa la Conferinta Judeteana a PSD Arges, in care va fi stabilita componenta delegatiilor care vor participa la Congresul Extraordinar din 20 februarie. Chiar daca organizatia Arges a facut invitatii tuturor liderilor partidului, singurul candidat la sefia partidului despre a carui prezenta la Casa Sindicatelor, de la ora 15 se stie, este actualul presedinte, Mircea Geoana.

{gallery}conf_psd{/gallery}

nico_psd_argesMarti, 16 februarie, la ora 15, membrii P.S.D. Argeş se reunesc la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, în cadrul Conferinţei Extraordinare a P.S.D. Argeş. Cu această ocazie vor fi stabiliţi cei 55 de delegaţi din partea organizaţiei judeţene la alegerile de la Congresul Extraordinar din data de 20 februarie care se va desfăşura la Romexpo, propunerile pentru modificarea statutului partidului, dar şi pe cine ar urma să susţină organizaţia la şefia partidului.
Luni, Adrian Năstase a decis să renunţe la candidatură, Victor Ponta a intrat în luptă, iar Miron şi ceilalţi candidaţi au acuzat gruparea lui Geoană că limitează cadrul democratic al alegerilor prin impunerea votului pe liste, astfel încât actualul preşedinte al partidului a rămas cu imaginea celui care încearcă să îşi menţină scaunul şi să îşi impună echipa, chiar înainte de votul propriu- zis. Dacă la toate acestea mai adăugăm faptul că preşedintele organizaţiei, Constantin Nicolescu, va candida pentru un nou mandat de vicepreşedinte la nivel judeţean şi că Argeşul are a treia cea mai numeroasă delegaţie, lucrurile se complică şi mai mult. Am realizat însă un sondaj printre liderii PSD Argeş pentru a vedea spre cine îşi vor îndrepta aceştia votul. 
nicolescu
Preşedintele P.S.D. Argeş, Constantin Nicolescu
: “Eu nu pot să comentez prea mult. Îmi rezerv dreptul să mă decid la Congres, aşa cum am mai spus. Altfel, tot ce pot spune este că toţi sunt candidaţi buni”.
Primarul Piteştiului Tudor Pendiuc: Mai vedem despre ce este vorba. Cum se prezintă, până la urmă, fiecare candidat. încă stau să chibzuiesc. Voi vedea la Congres cum voi da votul”. 
”Geoană ne-a dezamăgit pe toţi”
Viceprimarul Cornel Ionică, preşedinte executiv P.S.D. Piteşti: “Lucrurile sunt de discutat încă. Nu voi vota însă în niciun caz cu Mircea Geoană. Ne-a dezamăgit foarte tare, cel puţin pe noi, cei care am muncit din greu în Piteşti. Şi nu suntem singurii. Am muncit mulţi, mult pentru el, şi degeeaba. Nu mai invoc greşelile, dar ne-am implicat toţi mult, am avut speranţe, lumea din ţară credea în schimbare şi până la urmă ne-a dezamăgit pe toţi. Greşelile făcute nici nu pot fi explicate. Nu se poate să te duci la Timişoara într-un moment foarte sensibil pentru oamenii de acolo, nu se poate să te duci în noaptea critică, de dinaintea dezbaterii finale la Vântu. Asta l-a costat direct 15 procente, 15 procente pentru care tot partidul a muncit enorm! Avem nevoie să facem opoziţie concretă şi democraţie în partid, nu clienterism, nepotism sau vanghelism. P.S.D. este un partid mare, cu oameni mulţi şi foarte bine pregătiţi. Dacă mai are de gând cineva să plece, nu este mare problemă. Abia ne reformăm. Cine e pesedist adevărat, rămâne! vom vorbi şi cu alţi colegi din ţară pe care îi cunoaştem, cu unii am vorbit deja, ca să ne mobilizăm la Congres şi să facem ceea ce trebuie pentru P.S.D., pentru cei care ne-au votat cu încredere şi pentru ţară, dar şi pentru a contracara maşinaţiunile lui Vanghelie. Un personaj pe care Geoană l-a împins părea mult în faţă, care nu trebuie să fie vocea partidului. Un individ care a adus numai personaje cu probleme în partid şi le-a mai şi asigurat ascensiunea”. 
“Vreau democraţie reală în partid”
simona_bcucuraConsilierul judeţean Simona Bucura Oprescu: “Îmi doresc ca acest Congres să aducă o schimbare în bine a P.S.D. Miza acestui Congres nu cred că sunt persoanele. Reala miza consider că este stabilirea regulilor jocului din interiorul partidului de acum înainte. Sunt reguli care trebuie să fie simple, clare şi respectate de fiecare membru de partid indiferent de poziţia pe care o ocupă. Tebuie ca fiecare dintre noi să înţelegem că social-democraţia înseamnă valori, înseamnă acţiune politică, înseamnă votanţii pe care îi faci să te aleagă. Ca partid. Consider că indiferent de rezultatul Congresului, cei aleşi trebuie să fie mai exigenţi cu propria persoana, mai social-democraţi cu colegii. Nu mai accept lideri care nu înţeleg că nici unul dintre noi nu suntem buricul partidului. Îmi doresc oameni politici de carieră, serioşi, altruişti şi care să înţeleagă că nu fac politică pentru sine, nici pentru P.S.D.,
ci pentru naţiune! Oricine va continua să facă politică atacându-şi colegii, nu va reprezenta o opţiune pentru mine! Îmi rezerv plăcerea de a mă hotărî la Congres şi în funcţie de prestaţia fiecăruia. Voi lua în calcul cartea de vizită, capacitatea organizatorică, discursul, capacitatea de a magnetiza şi convinge. Foarte importantă pentru mine este opinia colegilor mei şi a oamenilor cu care discut. Mă străduiesc să-i ascult şi să-i înţeleg şi să-i reprezint cât mai bine”.
“Îi văd pe toţi într-o singură echipă”
georgescu_psdPrimarul Mioveniului, Ion Georgescu: “Eu îi văd pe toţi patru într-o echipă, făcând front comun, aşa cum spunea şi preşedintele Iliescu. Eu cred că trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să muncim cu toţii, împreună, pentru a face ca acest partid să redevină cel mai puternic şi să câştigăm alegerile. Aş vrea ca toţi cei patru să cadă de acord cu un proiect politic comun, pentru ca P.S.D. să redevină ce a fost. Nu îmi doresc ca proiectele lor să împartă în vreun fel partidul, ci ca partidul să se unească, pentru că şi cei patru candidaţi, dar şi cei care îi vor vota având susţinerea din teritoriu au aceeaşi doctrină, aceeaşi gândire politică, social-demcorată. Şi mai cred că, participând pe la Conferinţele Judeţene, au primit semnalul din teritoriu, al organizaţiilor, care este un semnal pentru unitate. Cu toţii avem acelaşi crez, aceeaşi doctrină şi vrem binele partidului”.
“Respect ce decid colegii mei”
burnei_ionDeputat pe colegiul Mioveni, Ion Burnei: “Eu voi vota aşa cum se va stabili în Conferinţa Judeţeană. Voi merge în linia colegilor mei pentru că trebuie să ţin cont şi de opinia lor, nu doar de a mea. Mi se pare corect, pentru că rezultatele bune le-am avut împreună, în echipă. Am muncit cu toţii pentru aceste rezultate şi trebuie să îi ascultăm şi să îi respectăm pe tiţi. Sunt foarte multe de discutat şi este uşor să ne repezim şi să aruncăm în dreapta şi în stânga. Eu consider că trebuie să fim cumpătaţi şi să acţionăm împreună, la fel ca şi până acum, pentru că de aceea organizaţia noastră este atât de puternică”.
Deputat colegiul Curtea de Argeş, Mircea Drăghici: “Nu cred că un judeţ întreg va da toate voturile către un singur candidat, pentru că opţiunile în judeţ sunt diferite. Cred că ar fi mai bine ca Geoană şi Năstase să poarte o discuţie şi să se decidă care să se candideze pentru funcţia de preşedinte şi care pentru cea de prim-vicepreşedinte.