Basescu a aruncat zarurile, iar CNA a făcut cărţile. Cam acesta este jocul făcut pentru PP-DD-ul lui Dan Diaconescu, prin care, pentru victimizare, licenţa pentru OTV a fost redusă până pe 28 septembrie. Replica se vede, PP-DD a urcat peste PDL, fiind al doilea partid dupa USL.
Mai nou, Tribunalul București a admis intrarea societăţii Ocram Televiziune, care operează postul de televiziune OTV, în insolvență, la cerea companiei de producție Mamitzu Production, transmite paginademedia.ro. Firma care a fost desemnată să se ocupe de insolvența OTV este Accis Solv Ipurl, care va fi plătită cu 2.000 lei, exclusiv TVA, “din averea debitoarei“, se arată în decizia Tribunalului. Administratorul judiciar ordonă bancilor unde debitoarea are disponibil bănesc să nu dispună de acestă fără un ordin al administratorului judiciar, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare de la 4.000 – 10.000 lei, sau o răspundere pentru prejudiciul creat.Pe perioada de observaţie, debitoarea va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către cunoscuţi care să se incadreze în condiţii obişnuite de exercitare a activităţii curente sub conducerea administratorului judiciar.