După ce marţi, Curtea Constituţională a şocat opinia publică, invalidând referendumul, în ciuda celor 7,4 milioane de voturi pentru demiterea lui Traian Băsescu, ziua de miercuri a fost una halucinantă. Rând pe rând, judecătorii au dat declaraţii la intrarea şi la ieşirea din şedinţa în care a fost redactat documentul deciziei care a fost trimis parlamentului. Cine i-a ascultat, cu siguranţă a rămas cu senzaţia că aceşti magistraţi nu au un limbaj specific acestei bresle. În schimb, fiecare judecător a venit cu propria variantă pe aceleaşi documente, iar în şedinţă, Aspazia Cojocaru- judecătoarea propusă de PSD care a votat pentru invalidare- şi Ion Predescu s-au ameninţat unul pe altul cu judecata.
USL susţine însă că întreaga demenţă a fost creată chiar de către judecătorii numiţi politic ai CCR care nu au ţinut cont de legile în vigoare, emise chiar de guvernul Boc, care reglementau condiţiile organizării referendumului şi a constituire a numărului de alegători care puteau fi luaţi în calcul la stabilirea cvorumului.
Guvernul Boc în 2009 a fost cel care a modificat legea în sensul că, pentru calcularea cvorumului trebuie luaţi în calcul doar cetăţenii înscrişi în listele electorale permanente, iar aceste liste sunt alcătuite doar din cei care au domiciliul în ţară.
CCR nu a ţinut cont de datele de la guvern
Legea conform căreia referendumul din 29 iulie a fost organizat este legea 3/2000, iar Articolul 5 alineatul 2 al acestei legi precizează că „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Acest articol a căpătat această formă după ce a fost modificat de către guvernul Boc prin OUG 103/2009, ordonanţa care în prima instantă a fost respinsă de Parlament, dar retrimisă chiar de către Traian Băsescu pentru a fi adoptată. 
Legea 370/2004, modificată prin OUG 95/2009, a guvernului Boc, mentionează acelaşi lucru, şi anume: ”Listele electorale permanente se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite”.
Conform motivării CCR la decizia pentru invalidarea referendumului a fost că referendumul a fost organizat corect, că totul a fost legal, mai puţin existenţa cvorumului. În motivarea CCR se menţionează că "în cea mai mare parte, datele comunicate de guvern nu au legătură cu solicitarea CCR" şi că puteau vota şi cei care aveau buletinele expirate. Singura cifră luată în considerare a fost cea a persoanlor decedate, au domiciliu în străinătate sau şi-au pierdut dreptul de a vota, adică 34.654 de oameni.