Doctorul Raed Arafat poate fi văzut prin toate judeţele ţării. Nu este în campanie electorală. Participă la dezbateri pe noua lege a sănătăţii. Iarna trecută, aceeaşi lege, dar în altă formă, a fost impusă cu forcepsul de Traian Băsescu şi guvernul Boc, chiar dacă asta însemna să îl arunce în afara sistemului medical pe fondatorului singurului angrenaj funcţional în ţară. Doctorul Arafat a beneficiat însă de reacţia promptă a românilor din toată ţara care au ieşit în stradă pentru a-l apăra.
Merge peste tot cu telefonul în mână. Dă răspunsuri scurte în general, dar clare şi la obiect. Oficialităţile locale, oriunde ajunge Arafat, îl privesc cu stimă. Chiar dacă invitat, nu se teme să răspundă scurt şi direct. Mereu câte un primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean ridică pretenţii la ambulanţe, la fonduri. Uneori, dacă nu este nevoie urgentă de noi dotări, are replici tăioase. Oamenii de la SMURD îl privesc mereu cu admiraţie, indiferent de judeţul unde ajunge. Se plimbă prin spitale sau prin unităţile de Ambulanţă sau SMURD. Nu mult. Ştie după ce detalii să se uite şi apoi spune ce trebuie făcut. Nu acceptă scuze. Nu vrea să fie implicat politic nicăieri. Are alte obiective.
În exclusivitate pentru Q Magazine, subsecretarul de stat Raed Arafat a vorbit despre noile dotări, despre telemedicină, dar şi despre sentimentele trăite atunci când populaţia a ieşit în stradă nu pentru vreun obiectiv politic, ci pentrul el, Arafat, şi pentru sistemul de urgenţă pe care l-a creat, SMURD.
Citeste restul pe Q Magazine